Popas în pragul lui…2010

Iată-ne ajunsi, pe nesimţite, în pragul anului 2010. A mai trecut un an din viaţa noastră. Timpul se scurge mai încet pentru unii, mai iute pentru alţii, fără nici o oprire şi iată că ne trezim dintr-o dată intraţi în alt an. O dată cu trecerea timpului trece însă şi viaţa noastră, iar roata vieţii nu se întoarce niciodată înapoi. Aşa cum spunea Bach: „Timpul este cel mai preţios dar al lui Dumnezeu despre a cărui întrebuinţare vom avea de dat socoteală înaintea măreţului tron ceresc.”

Cum va arăta anul 2010 este greu de prevăzut. Din pragul ce ne desparte anul 2009 de anul 2010 să ne ridicăm ochi spre Domnul, pentru a-I mulţumi de tot binele ce ni l-a făcut şi să ne încredinţăm în mâinile Sale frâiele vieţii noastre pentru mai departe; să ne rezemăm pe Domnul cu toată nădejdea, cu toate problemelece le avem.

La început de an oamenii obişnuiesc să-şi facă tot felul de urări de fericire. De regulă fiecare se gânseşte la fericirea lui personală, pretinzând ca alţii să facă totul pentru ca ei să fie fericiţi şi să le meargă bine. Diderot spunea însă că „omul cel mai fericit este acela care face fericit pe alţi oameni.”

La început de an să ne propunem să facem fericiţi pe alţii. Aceasta să ne fie deviza noastră pentru anul 2010. Ce înseamnă aceasta:

1. Să încetăm să mai fim egoişti. Omul din fire este egoit şi rece faţă de nevoile celor din jur. Noi însă, în calitate de copii ai lui Dumnezeu, trebuie să fim total diferiţi în raport cu cei din jur.

2. Să înţelegem că fericirea şi mulţumirea noastră atârnă de fericirea şi mulţumirea altora. Nimeni nu-şi poate clădi fericirea pe mormântul altuia. Nimeni nu poate fi fericit şi mulţumit cauzând nefericire altora. De fapt ce este fericirea? Fericirea este o stare sufletească înălţătoare, de linişte lăuntrică, de pace a conştiinţei, de mulţumire pentru datoria împlinit şi de binele făcut altora. „Fericirea nu stă în turme sau în aur; locaşul ei este în sufletul nostru” – spunea Democrit.

3. S-ar putea ca anul care vine să fie ultima şansă, ultima ocazie de a ne face datoria creştină pe pământ, de a face pe alţii fericiţi. Zilele noastre sunt rânduite de Dumnezeu. niciodată nu se ştie care va fi ultima pâine ce o mâncăm sau ultimul pahar cu apă ce-l bem în lumea aceasta. Nesiguranţa vremelniciei noastre pe pământ ar trebui să contribuie la creşterea înţelepciunii noastre. „Începutul înţelepciunii este frica de Domnul; şi ştiinţa sfinţilor, este priceperea.” Prov. 9.10

4. Atunci când ne vom sfârşi călătoria pe pământ, va conta numai dacă ne-am străduit să facem pe alţii fericiţi. Nu va conta cât şi de câte ori am fost noi fericiţi şi mulţumiţi. Va conta numai aportul şi ostenelile ce le-am dat pentru a realiza binele în folosul altora.

Din pragul anului 2010 să privim la Domnul; să ne predăm viaţa în mâna Lui şi să zicem: „Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!” Ps. 143.10

Îţi mulţumim pentru 2009

„Vedem cum ni se duc anii ca un sunet…” -constată omul lui Dumnezeu,Moise în Psalmul 90.9. Horaţiu spunea: „Anii care trec ne răpesc mereu câte ceva.”

Pe cineva sau câte ceva am pierdut şi noi în anul care se scurge peste câteva ceasuri, dar aş vrea să nu uităm şi ce-am câştigat, să nu uităm binefacerile Domnului (Ps.103.2) de care am avut parte. Şi unele şi altele trebuie să ne apropie mai mult de Dumnezeu. „Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” 2Corinteni 4.17

Cred că acum la cumpăna dintre ani putem să spunem şi noi ce spunea psalnistul în Psalmul 100:

„Strigaţi de bucurie Către Domnul, toţi locuitorii pământului!  Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui. Să ştiţi că Domnul este Dumnezeul El ne-a făcut, ai lui suntem: noi suntem poporul Lui şi turma păşunei Lui Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui!      Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele.  Căci Domnul este bun: bunătatea Lui ţine în veci, şi credincioşia Lui din neam în neam!”

Americanii au o zi de mulţumire care a fost decretată prin decret prezidenţial de către Abraham Lincoln în anul 1863 ca ultima zi de joi din luna noiembrie, zi in care poporul trebuie să se întoarcă cu mulţumire către Dumnezeu. Dar trebuie să aven un decret prezidenţial ca să-I mulţumim lui Dumnezeu? Tot ce suntem şi tot ce avem se datorează lui Dumnezeu, dacă am ajun în această ultimă zi a anului 2009 este doar datorită dragostei, milei, bunătăţii lui Dumnezeu.

Acum la sfârşitul lui 2009 cred că este bine să venim şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce a însemnat anul 2009 pentru noi şi pentru familiile noastre.

Ce va aduce … 2010?

Încet încet ne apropiem de sfârşitul anului şi trecerea în anul 2010, odată cu urările de „La mulţi ani!” – oamenii din toate categoriile sociale se întreabă: „Oare ce ne rezervă noul an?” Ziarele, revistele din toate ţările fac acum bilanţuri, dar în acelaş timp fac şi previziuni, în baza unor interviuri, sondaje de opinii şi nu în ultimul rând, ghidându-se după prezicerile astrologice, după horoscoape.

Am dat un search pe Google să văd ce preziceri se fac în dreptul României, să vad dacă Nostradamus a prezis ceva, dar am găsit dar preziceri din trecut ceva de genul „uite măi Nostradamus a prezis asta”, alti spun că anul 2010 ar fi anul care ne-ar aduce al III-lea război mondial (Vangelia Pandeva 31 ian.1911 – 11 aug. 1996). Potrivit ultimelor cercetări astronomice, peste 1,1 miliarde de ani va fi sfârşitul lumii. (?!)

În ce priveşte prezicerile astrologice, cele ale horoscoapelor , noi ca şi copii ai Domnului, trebuie să avem o mare reţinere, faţă de „urâciunile neamurilor …” Deut. 18.9-13

Şi totuţi ce va aduce anul 2010? Ce spune Biblia, ce arată teologii, ce spun profeţiile? Desigur, există sute de proorocii în Vechiul Testament ca şi în Noul Testament despre vremea sfârşitului, despre Venirea Domnului, dar nu este locul să vorbesc acum despre ele. Adevăraţii creştini ştiu că „vremea este aproape” Matei 24.32, întrezăresc semnele în societate, în natură, în univers, şi se pregătesc în rugă şi vechere, ridicând privirile în sus de unde ne va veni izbăvirea.

Richard Wurmbrand avertiza într-o lucrare şi spunea: „Fii atent la cărţile legate de profeţiile biblice. Personal am observat că fiecare carte de acest gen, mai veche de 20 de ani, s-a dovedit  neadevărată. Luther credea că extinderea Imperiului Otoman înseamnă sfârşitul. Despre Mussolini se credea că aduce împlinirea restabilirii Imperiului Roman, după cum profeţise Daniel, Hitler, că este numărul 666”.

În oricât de grele vremuri am intra, noi avem un mesaj permanent de bucurie, care trece dincolo de Crăciun: O VESTE BUNĂ – CARE ADUCE O MARE BUCURIE PENTRU TOŢI – UN MÂNTUITOR, CARE ESTE HRISTOS DOMNUL. El este nădejdea noastră. Pe El Îl aşteptăm, deasupra tuturor.

Nu ştiu ce poate aduce nul 2010 pentru lume, pentru Biserică, pentru fiecare în parte, dar cea ce doresc este ca fiecare din noi să avem un an plin de roade multe care să rămână Ioan 15.5,16.

Una din cântările noastre bisericeşti spune la refren astfel: „De-ar trece anii unul după altu-n goană, / Venirea lui Isus mereu apropiind, / Să fim voioşi când auzi-vom a Sa goarnă / Şi bucuroşi să fim că n-am stat lâncezind.”

Este mai târziu decât se crede…

Doi băieţi au demontat orologiul familiei pentru a-i descoperii secretele. După ce au examinat fiecare piesă componentă, l-au asamblat la loc. În timpul nopţii, tatăl lor a fost trezit de zgomotul orologiului care a bătut de …97 de ori fără să se oprească. „Marie”, strigă bărbatul iritat către soţia lui, „trezeşte-te! N-a fost niciodată atât de târziu!”

Aceste cuvinte sunt la ordinea zilei în aceste vremuri tulburi. Civilizaţia noastră poate fi distrusă oricând! Atâtea atentate teroriste, multe arme foarte sofisticate. Putem muri mâine! Când am auzit că cel care a fost liderul Şcoli Duminicale de la Metanoia Timişoara, Claudiu Stafie la doar 27 de ani în ajunul crăciunului a plecat la Domnul am fost foarte mişcat.

Şi chiar dacă aceste evenimente nu se vor vor întâmpla, noi suntem cu un an mai aprope de sfârşitul vieţii noastre pe Pământ! Timpul fuge, ocaziile de a face bine se pierd pentru totdeauna. Cu adevărat nu a fost niciodată atât de târziu! Nu mai întârziaţi: momentul de a ne apropia de Dumnezeu este acum!

„Astăzi dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile…” Evrei 3.15

„Am venit să ne închinam Lui!”

Potrivit cu cuvintele Domnului Isus Hristos, totdeauna au fost şi vor fi atât închinători adevăraţi cât şi închinători falşi. Mântuitorul v-a preveni pe samariteancă, la fântâna lui Iacov, cu următoarele cuvinte: „Dar vine ceasul şi acum a şi venit când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiidcă astfel de închinători doreţte şi Tatăl”. Ioan 4.23

Magii din răsărit au venit la Betleem să se închine cu smerenie şi sinceritate. Avem două dovezi care ne atestă sinceritatea celor trei închinători: drumul obositor şi plin de primejdii pe care ei l-au parcurs ca să-L găsească pe Isus, precum şi darurile cu care au venit şi cu care s-au închinat Domnului Isus. „Au intrat în casă au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis visteriile, şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.” Matei 2-11

Aş dori însă să dau două exemple de adevăraţi închinători, două exemple de falşi închinători. Primul exemplu îl avem în Vechiul Testament în persoana lui Cain şi Abel. Cain a adus o falsă închinăciune atât prin snopul de grâu, rod al unui pământ blestemat, cât şi prin starea inimii lui păcătoase Genesa 4.3-8. Dumnezeu a privit atât la jertfă cât şi la inima jertfitorului. Abel a adus ca jerfă un miel care simboliza jertfa Domnului Isus Hristos. Ioan Botezătorul l-a numit pe Isus „Mielul lui Dumnezeu” Ioan 1.29. Dumnezeu a privit atât la jertfa simbolică adusă de Abel cât şi la inima lui neprihănită.

Al doilea exemplu îl avem în pilda vameşului şi a fariseului „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi ridice spre cer, ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai de grabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihînit decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.” Luca 18.10-14

În pilda aceasta avem ca exemplu de închinăciune sinceră rugăciunea vameşului, care s-a smerit şi s-a închinat lui Dumnezeu ca un om care avea nevoie de îndurarea Lui. Fariseul în trufia lui a avut o închinăciune falsă în cadrul căreia a comunicat lui Dumnezeu toate meritele sale, dând ca exemplu negativ pe vameşul de lângă el. Dumnezeu a luat în considerare rugăciunea sinceră a vameşului care s-a pocăit de păcătoşenia lui, cerând îndurarea lui Dumnezeu pentru el.

Magii s-au închinat în faţa Domnului Isus dând dovadă că sunt adevăraţi închinătorii. Ei şi-au deschis visteriile şi au dăruit Domnului Isus Hristos tot ce au avut mai bun la ei.

Fie ca exemplul de închinăciune al magilor să ne inspire şi pe noi să ne închinăm în duh şi adevăr. Întreaga noastră viaţă să fie o închinăciune permanentă adusă lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

„Cel ce s-a coborât din cer” Ioan 3.13

Cerul este cea mai mare realitate. El este locuinţa lui Dumnezeu. este locul binecuvântat de unde s-a pogorât Domnul Isus, unde s-a întors şi de unde va veni pentru a ne duce acolo spre a fi pururea cu El. „Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” Ioan 14.3

Astăzi pentru noi cerul nu mai este o presupunere, un crez sau o dovadă biblică, ci o realitate bazată pe mărturie „Celui” ce s-a pogorât din cer.

Ceea ce vreau să remarc este imensa jertfă făcută de Domnul Isus prin însuş faptul că a părăsit pentru o vreme cerul şi gloria cerului pentru a veni la noi jos pe pământ să trăiască şi să îndure toată mizeria omenească.

Cât de greu ne este atunci când trebuie să schimbăm nivelul de trai superior cu unul inferior, şi de multe ori nu suntem în stare să facem lucrul acesta, trebuie să mărturisesc cu ruşine că mie imi este foarte greu lucrul acesta. Domnul Isus s-a sacrificat pe Sine părăsind splendorile divine ale cerului, frumuseţile de acolo, s-a desprins de tronul Tatălui din părtăşia îngerilor sfinţi pentru ca să se coboare la noi şi la nivelul nostru inferior de vieţuire atât material, cât şi spiritual.

Câte decepţii I-au adus pînă şi cei mai iubiţi dintre ucenici. Numai când mă gândesc la acest aspect imi dau seama de imensul sacrificiu îndurat de Domnul Isus Hristos. „El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuţi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător pănă la moarte, şi încă moarte de cruce. De acea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus hristos este Domnul”. Filipeni 2.6-11

Unde ţi-ai petrecut sărbătorile?

Astăzi este o zi superbă de sărbătoare o zi în care fiecare dintre noi încercăm să fim mai deosebiţi că în alte zile, ducem daruri la cei dragi, sau poate ne vizităm prietenii şi din toate pe care le facem in această zi de crăciun vreau să desprind o întrebare, o întrebare legitimă şi anume unde ţi-ai petrecut sărbătorile? Vreau să vedem căteva locuri de poposire, unde am putea să ne petrecem sărbătorile şi cred că fiecare dintre noi ne regăsim în unul dintre aceste locuri.

Primul loc unde am putut sărbători crăciunul a fost împreună cu magii în răsărit, acolo în răsărit era steaua, în răsărit era semnul dar lipsea ceva esenţial, lipsea pruncul.

Al doilea loc ar fi putut fi palatul lui Irod. „A adunat pe toţi preoţii cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască hristosul „În Betleemul din Iudea”, i-au răspuns ei, „căci iată ce a fost scris prin proorocul: „şi tu Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nici de cum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.” Matei 2.4-6 În palatul lui Irod erau preoţii, la palatul lui Irod se ţineau slujbele, la palatul lui Irod se cunoţteau proorociile (sulurile sfinte), da lipsea pruncul. Se pune întrebarea oare astăzi cum este?

Al treilea loc unde se pot petrece sărbătorile este casa de poăposire. În casa de poposire era mâncare bună, erau discuţii. în casa de poposire era bucurie unii nu se mai întâlnise-ră de multă vreme, poate Iosif a încercat să le explice cine este maria şi cine avea să se nască, dar nu doreau să primească vestea cea bună a lui Iosif. Şi astăzi  multe case au fost doar case de poposire, „Şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece, şi L-a culcat într-o iesle pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.” Luca 2.7

Al patru-lea loc unde poţi petrece sărbătorile este este câmpia Betleemului, aici îngerii acompaniază naşterea Domnului Isus, „în ţinutul acela erau nişte păstori care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor…” Luca 2.8-9 În câmpia Betleemului era o atmosferă de sărbătoatre, acolo în câmpie era o atmosferă înălţătoare, un cor îngeresc cânta, dar acolo nu era pruncul şi păstorii nu s-au mulţumit doar cu cântări frumoase, mesaje frumoase, ei au vrut pruncul.

Şi un ultim loc unde am putea petrece sărcătoarea crăciunului este în casa unde este pruncul, aici s-au simţit bine păstorii, aici au venit magii, aici nu erau preoţi dar puteau să fie, nu era un cor dar putea să fie, în schimb era ceva foarte important era pruncul Isus, „au intrat în casă au văzut Pruncul cu Maria mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat…” Matei 2.11

Revin la întrebarea de la început tu unde ţi-ai petrecut sărbătorile? hai să alegem să-L lăsăm pe pruncul născut acum 2000 de ani în ieslea din Betleem să se nască şi în inimile noastre şi astfel să avem tot timpul pe cel sărbătorit cu noi. Este cel mai frumos dar pe care putem să-l primim pe Emanuel „Dumnezeu cu noi!”