„Cel ce s-a coborât din cer” Ioan 3.13

Cerul este cea mai mare realitate. El este locuinţa lui Dumnezeu. este locul binecuvântat de unde s-a pogorât Domnul Isus, unde s-a întors şi de unde va veni pentru a ne duce acolo spre a fi pururea cu El. „Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” Ioan 14.3

Astăzi pentru noi cerul nu mai este o presupunere, un crez sau o dovadă biblică, ci o realitate bazată pe mărturie „Celui” ce s-a pogorât din cer.

Ceea ce vreau să remarc este imensa jertfă făcută de Domnul Isus prin însuş faptul că a părăsit pentru o vreme cerul şi gloria cerului pentru a veni la noi jos pe pământ să trăiască şi să îndure toată mizeria omenească.

Cât de greu ne este atunci când trebuie să schimbăm nivelul de trai superior cu unul inferior, şi de multe ori nu suntem în stare să facem lucrul acesta, trebuie să mărturisesc cu ruşine că mie imi este foarte greu lucrul acesta. Domnul Isus s-a sacrificat pe Sine părăsind splendorile divine ale cerului, frumuseţile de acolo, s-a desprins de tronul Tatălui din părtăşia îngerilor sfinţi pentru ca să se coboare la noi şi la nivelul nostru inferior de vieţuire atât material, cât şi spiritual.

Câte decepţii I-au adus pînă şi cei mai iubiţi dintre ucenici. Numai când mă gândesc la acest aspect imi dau seama de imensul sacrificiu îndurat de Domnul Isus Hristos. „El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuţi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător pănă la moarte, şi încă moarte de cruce. De acea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus hristos este Domnul”. Filipeni 2.6-11