„Am venit să ne închinam Lui!”

Potrivit cu cuvintele Domnului Isus Hristos, totdeauna au fost şi vor fi atât închinători adevăraţi cât şi închinători falşi. Mântuitorul v-a preveni pe samariteancă, la fântâna lui Iacov, cu următoarele cuvinte: „Dar vine ceasul şi acum a şi venit când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiidcă astfel de închinători doreţte şi Tatăl”. Ioan 4.23

Magii din răsărit au venit la Betleem să se închine cu smerenie şi sinceritate. Avem două dovezi care ne atestă sinceritatea celor trei închinători: drumul obositor şi plin de primejdii pe care ei l-au parcurs ca să-L găsească pe Isus, precum şi darurile cu care au venit şi cu care s-au închinat Domnului Isus. „Au intrat în casă au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu faţa la pământ şi I s-au închinat; apoi şi-au deschis visteriile, şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă.” Matei 2-11

Aş dori însă să dau două exemple de adevăraţi închinători, două exemple de falşi închinători. Primul exemplu îl avem în Vechiul Testament în persoana lui Cain şi Abel. Cain a adus o falsă închinăciune atât prin snopul de grâu, rod al unui pământ blestemat, cât şi prin starea inimii lui păcătoase Genesa 4.3-8. Dumnezeu a privit atât la jertfă cât şi la inima jertfitorului. Abel a adus ca jerfă un miel care simboliza jertfa Domnului Isus Hristos. Ioan Botezătorul l-a numit pe Isus „Mielul lui Dumnezeu” Ioan 1.29. Dumnezeu a privit atât la jertfa simbolică adusă de Abel cât şi la inima lui neprihănită.

Al doilea exemplu îl avem în pilda vameşului şi a fariseului „Doi oameni s-au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş. Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: „Dumnezeule Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi ridice spre cer, ci se bătea în piept, şi zicea: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai de grabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihînit decât celălalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.” Luca 18.10-14

În pilda aceasta avem ca exemplu de închinăciune sinceră rugăciunea vameşului, care s-a smerit şi s-a închinat lui Dumnezeu ca un om care avea nevoie de îndurarea Lui. Fariseul în trufia lui a avut o închinăciune falsă în cadrul căreia a comunicat lui Dumnezeu toate meritele sale, dând ca exemplu negativ pe vameşul de lângă el. Dumnezeu a luat în considerare rugăciunea sinceră a vameşului care s-a pocăit de păcătoşenia lui, cerând îndurarea lui Dumnezeu pentru el.

Magii s-au închinat în faţa Domnului Isus dând dovadă că sunt adevăraţi închinătorii. Ei şi-au deschis visteriile şi au dăruit Domnului Isus Hristos tot ce au avut mai bun la ei.

Fie ca exemplul de închinăciune al magilor să ne inspire şi pe noi să ne închinăm în duh şi adevăr. Întreaga noastră viaţă să fie o închinăciune permanentă adusă lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.