„Mă recunoaşteţi?”

Felix Neff, un predicator activ în grija pe care o avea faţă de interlocutorii săi, aducea întotdeauna vorba într-un mod direct de soarta lor veşnocă.

Într-o zi, la Lausanne, i s-a părut că recunoaşte în faţa lui o persoană căreia îi mai vorbise despre Domnul Isus. A grăbit pasul, l-a ajuns, a pus mâna pe umărul său şi l-a întrebat: „Ce este cu sufletul tău?” Cel interpelat s-a întors şi Neff a recunoscut eroarea, s-a scuzat şi şi-a văzut mai departe de drum.

După patru ani, la sfârşitul unei adunări ţinută de Felix Neff, un om a înaintat spre el şi cand s-au întânit i-a spus: „Am o mare datorie de recunoştinţă faţă de dvs.” Neff l-a privit mirat. Omul a reluat: „Nu mă recunoaşteţi? Într-o zi, din eroare, mi-aţi pus întrebarea „ce este cu sufletul tău?” A fost ca o săgeată înfiptă în sufletul meu. Nu mai puteam să scap de ea. Am adus înaintea Domnului povara păcatelormele, le-am mărturisitşi ştiu că ele au fost iertate.”

Să ne punem şi noi această întrebare solemnă: „Unde este sufletul meu?” Noi nu putem să continuăm calea noastră, fără să rezolvăm această întrebare. Dacă vom ajunge la sfârşitul vieţii noastre fără să ne pregătim întâlnirea cu Dumnezeu, vom fi pierduţi. Dacă nu-L vom întâlni ca un Dumnezeu Salvator, cu care să ne fi împăcat, Îl vom întâlni ca pe un Dumnezeu judecător al celor vii şi al celor morţi, care ne va cere socoteală.

Astăzi este un timp în care să stăm şi să medităm la sufletul nostru, este el împăcat cu Dumnezeu sau nu? Răspunsul trebuie să ni-l dăm fiecare personal.

Un sfat pentru doamne…

O credincioasă care se distingea printr-un farmec deosebit pentru vârsta ei înaintată, a fost întrebată de cineva ce a folosit ca să se menţină aşa. Ea a răspuns cu bunăvoinţă: „Am folosit pentru buze – adevărul; pentru voce – rugăciunea; pentru ochi – compătimirea; pentru mână – caritatea; pentru faţă – dreptatea şi pentru inimă – dragostea.

Sper că nu s-au supărat doamnele pe mine dar noi  bărbaţii dorim ca ele să rămână veşnic tinere şi frumoase.

BENEDICTUS BENEDICAT!

Citind postarea lui Marius Cruceru m-am gândit oare dece atâţia tineri şi tinere nu sunt cea ce Dumnezeu ar vrea să fie în biserică. M-am gândit la următoare meditaţie plecând de la Cuvântul lui Dumnezeu scris în Geneza 48.20 unde spune: „El i-a bimecuvântat în ziua aceea, şi a zis: „Numele tău îl vor întrebuinţa Israeliţii când vor binecuvânta, zicând: „Dumnezeu să Se poarte cu tine cum S-a purtat cu Efraim şi cu Manase!” Şi a pus astfel pe Efraim înaintea lui Manase”.

În zilele noastre suntem copleşiţi de tot felul de veşti senzaţionale şi tot felul de descoperiri noi. Noile mijloace de comunicare răspândesc orice noutate apărută într-un timp record în toate colţurile lumii, şi credincioşii sunt şi ei atraşi în curentul acestacă tot ce are valoare trebuie să fie ceva nou şi senzaţional!

Dumnezeu are pregătite în linişte unele binecuvântări pentru noi şi noi nu le luăm în seamă, deci nu le putem primi. familiile noastre ar fi mai sănătoase dacă noi ne-am aduce aminte de vechile lucrări sfinte din Biblie, cum este şi aceasta din versetul de mai sus – BINECUVÂNTAREA TATĂLUI –

Poate că Iacov nu poseda bunuri materiale pe care să le lase după el, Biblia ne spune că era bătrân avea 147 de ani, că era bolnav şi aproape orb. Totuş poseda o mare valoare, pe care s-o poată lăsa ca moştenire: Binecuvântările lui!

Dacă observăm el nu l-a binecuvântat numai pe fiul său Iosif, ci el a fost luminat de sus şi astfel el a putut să întrevadă şi viitorul nepoţilor săi, având o binecuvântare deosebită pentru Efraim şi Manase. Binecuvânatarea a avut o aşa de mare însemnătate pentru că ea a fost scrisă pe paginile Scripturii: „Dumnezeu să Se poarte cu tine, cum S-a purtat cu Efraim şi cu Manase!”

Vă încurajez astăzi săă ne întoarcem la normele biblice şi atunci avem numai de câştigat, vom avea şi astăzi nişte experienţe uriaşe cu Dumnezeu.

Prin meditaţia mea să dau curaj de a cere binecuvântarea lui Dumnezeu şi de a primio pentru ca apoi să o putem transmite mai departe această binecuvântare. Soţilor, taţilor vă încurajez să nu uitaţi că voi sunte-ţi preoţi în casele voastre, sunte-ţi lucrători cu Dumnezeu în familiile voastre.

O dată Luther, Bugenhagen şi Melanchton au cugetat care ar putea fi acea rugăciune scurtă de mulţumire înaintea unei mese şi care să cuprindă în ea tot ceea ce ar constitui nădejdea unui suflet omenesc. În două simple cuvinte, Melachton a găsit ceva foarete scurt dar plin de substanţă, el a zis: „BENEDICTUS BENIDICAT” – ceea ce înseamnă: „cel binecuvânatat să binecuvinteze şi pe alţii!”

Fie ca această rugăciune stimaţi bărbaţi să ne însufleţească şi să devină conţinutul vieţii noastre! Noi suntem chemaţi să binecuvântăm! dacă vom trăi astfel cred că şi familiile noastre vor fi transfosrmate şi vom avea familii puternice şi atunci cand avem familii puternice avem si biserici puternice. Doamne ajutăne la aceasta în noul an!