Pietre de aducere aminte…

Fără nici o îndoială, avem o memorie selectivă! Dacă ne face cineva de 9 ori bine şi o singură dată rău, ce ţinem minte?

Ţinem minte ce vrem noi şi ce ne place, dar uităm adesea lucruri importante.

Dumnezeu are o problemă cu memoria noastră selectivă. Uităm prea adesea exact lucrurile de care ar vrea El să ţinem cont. Avem o problemă de comunicare. Noi spunem: „Doamne aduţi aminte de mine! Nu uita de problemele mele!” Dar Dumnezeu ne răspunde: „Bine! Dar nu uita nici tu de Mine şi de voia Mea!”

Există probleme de comunicare ori de câte ori suntem preocupaţi de propriile noastre interese.

În Iosua 4.1-24, Dumnezeu este gata să facă o minune şi vrea ca acest eveniment să nu fie uitat, ci să rămână  o lecţie transmisă din generţie în generaţie.

La scară mai mică despicarea Iordanului, era o repetare a despicării apelor Mării Roşii, şi ca o piedică în calea uitării Dumnezeu le porunceşte evreilor să scoată 12 pietre din albia râului Iordan şi să le ridice într-un monument. Care v-a fi lecţia pe care trebuie să o ţină minte evreii?

1.  Posibilităţile lui Dumnezeu sunt nelimitate. Nu există lucruri pe care să nu le poată face Dumnezeu pentru binele poporului Său. plăgile din Egipt, minunile de la Marea Roşie, minunile din pustia Sinai, şi acum despicarea Iordanului erau tot atâtea exemple care ilustrează această idee.

2. Posibilităţile lui Dumnezeu sunt la dispoziţia celor plăcuţi lui Dumnezeu.

3. Posibilităţile lui Dumnezeu sunt zădărnicite de neascultarea şi păcatul nostru.

Ne aflăm „la o singura generaţie de sălbăticie”. Dacă copii noştri nu vor prelua de la noi credinţa în Dumnezeu şi umblarea după voia Lui, generaţia de mâine va fi la fel de „sălbatică” ca şi cea de pe vremea Canaanului. Iar peste păcat şi fărădelege vine întotdeauna judecata lui Dumnezeu. Chiar dacă au beneficiat de minunile din Egipt şi de la Marea Roşie, evreii necredincioşi au trebuit să piară în pustie.

„Dumnezeu nu are nepoţi.” Fiecare generaţie şi fiecare suflet în parte are responsabilitatea să nu uite de Dumnezeu şi să-şi însuşească moştenirea de credinţă a părinţilor lor.

Doamne ajută-ne să ne aducem aminte de tot ce ai facut tu pentru noi!

Un proverb rabinic…

Răsfoin blogurile în dimineaţa asta amgasit pe blogul lui Florin S. (romoflorin) un proverb rabinic foarte interesant care ma impresionat foarte mult:

Fiecare om trebuie sa poarte la el două două bucăţele de hărtie si să se uite la ele în fiecare zi. Pe una să scrie: „Eşti ca ţărâna şi cenuşa”. Şi pe cealaltă: „Pentru tine a fost creat Universul.”

Soarta omului…

„Ştiu, Doamne că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre şintă.” Ieremia 23.10

Dacă ţinem sema de texte ca acestea este foarte uşor să ne dăm seama de ce este bine să fim într-o relaţie bună cu Dumnezeu. pă măsură ce ne vom gândă mai profund, vom descoperii că această problemă a fost mereu o constantă istorică a omenirii. Primul episod s-a petrecut cu Adam şi Eva.

Calea omului prin lumea aceasta nu este uşoară. Pentru a trece prin viaţă avem nevoie de o sumedenie de lucruri: de mâncare, de îmbrăcăminte, de adăpost. Avem nevoie să ne simţimacceptaţi de cei din jur şi integraţi în viaţa socială, mai presus de toate avem nevoie de Dumnezeu. Fiecare dintre noi avem prin creaţiune un vacuum lăuntric ce nu se umple decât prin lucrarea Domnului Isus.

Haideţi să examinăm câteva pasaje biblice în care putem observa crizele umane inerente şi strigătele caracteristice după ajutor:

1. David în Ps. 73.28 spune: „Cât pentru mine, fericirea mea este să mă aproprii de Dumnezeu; pe Dumnezeu Îl fac locul meu de adăpost, ca să povestesc toate lucrările Tale .” Dumnezeu doreşte şi poate să ne împlinească toate cerinţele. Lucrea Sa prin Domnul Isus Cristos a dovedit-o.

2. O altă criză este strigătul după acceptare şi părtăşie. Trebuie să ştim unde să ne împlinim această dorinţă. Iată ce scrie în Evrei 10.25 „Să nu ne părăsim adunarea noastră, cum au unii obiceiul, ci să ne îndemnăm unii pe alţii.” Am fost făcuţi să trăim împreună. Dumnezeu nu ne+a destinat să fim asemenea unor insule singuratice. În cadrul părtăşiei există stări de comuniune la diferite nivele, fiecare menit să ne împlineascăun anumit sector al personalităţii. Biserica este sfera în care pot fi saturate majoritatea dorinţelor noastre sufleteşti.

3. Ultima problemă asupra căreia vreau să zăbovim este dorinţa de creştere în capaciatea şi puterea de sacrificiu în slujirea celorlalţi. Când ne uităm în trecut este cu neputinţă să nu găsim pe cineva care şi-a făcut timp să ne ajute. Am ajuns unde suntem pentru că cineva ne-a dat ceva. Când creştinii se ajută unii pe alţii, ei o fac nu doar din resursele lor, ci din resursele cerului. Când un creştin se apropie să ajute pe cineva, el Îi dă prilejul lui Dumnezeu să intre în contact cu acea persoană şi să o atragă spre mântuire.

Soarta şi căile omului ar fi tare triste dacă ne-am lăsa mişcaţi doar de egoismul nostru îngust şi sărăcăcios. Când ne dăruim lui Dumnezeu şi-L lăsăm pe El să acţioneze prin noi şi spre folosul nostru, soarta noastră devine luminoasă, iar căile ne poartă din minune în minune, prin lucrări care-L glorifică pe El. Făcând aşa, ne depăşim pe noi înşine şi-I dăm posibilitatea lui Dumnezeu să ne îndrume paşii în aşa fel încât şă semănăm mai mult cu El şi să trăim din ce în ce mai mult pentru El.