Nu-i pentru mine!

Un binefăcător avea obiceiul să comande în fiecare iarnă două mii de kilograme de cărbuni pe care-i distribuia la cei în nevoie. Într-un an, iarna a fost deosebit de aspră. Maşina cu cărbuni într-o zi s-a oprit în faţa unei case sărăcăcioase, unde un bătrân a deschis.

Vă aduc cărbuni.   De la cine? Nu ştiu, dar mi s-a spus să vi-i aduc.   Este o greşeală, nu-i pentru mine. Mi s-a spus să-i aduc la nr. 36, nu este aici? Ba da, acesta este, dar nu-s pentru mine cărbunii. Luaţi-i, ce să mai vorbim. Duceţi cărbunii de aici, nu sunt pentru mine. Şi bătrânul intră în camera lui îngheţată.

Maşina merse mai departe şi se opri din nou. O femeie veni să deschidă.

Vă aduc cărbuni! Nu este posibil! Iată bonul de comandă pentru nr.8. Atunci, Domnul mi i-a trimis pentru că numai El ştie că tocmai am ars ultimii cărbuni. Intraţi, puneţi-i aici şi Domnul să fie slăvit! Şoferul, făcându-şi treaba îşi spunea: Aceasta este singura persoană care s-a dovedit inteligentă.

Dumnezeu oferă gratuit mântuirea şi oamenii încă Îl refuză. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Ioan 3.16