Accident în Alpi…

„Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte”. Prov. 16.25

Un tânăr turist, care nuavea experienţa muntelui, zări la marginea unei stânci înclinate câteva tufe de flori superbe. În grabnica lui dorinţă de a le culege, s-a întins în direcţia lor, fără să vadă prăpastia la marginea căreia crescuseră ele. Un locuitor al zonei îl văzu şi strigă: „Atenţie, tinere! Primejdie!” Imprudentul tânăr, încăpăţânat răspunde: „Vreau acele flori!” şi îşi continuă urcuşul. Munteanul îi adresă o nouă înştinţare: Opreşte-te, dacă ţi la viaţa ta. Ia seama la prăpastie!” Trudă zadarnică. Tânărul era foarte hotărât să culeagă florile pe care le poftea. El întinse mâna pentru a le apuca şi a fost auzit zicând: „Le am!” Chiar în clipa aceea stânca a cedat sub greutatea sa şi nenorocirea s-a produs, tânărul s-a prăbuşit în adâncul prăpastiei.

O soartă mult mai groaznică aşteaptă pe cei care refuză să-şi plece urechea la avertismentele Cuvântului lui Dumnezeu. Omul ale cărui gânduri se limitează la lucrurile pământeşti urmăreşte cu lăcomie satisfacerea dorinţelor sale, fără să se îngrijoreze de viitorul său veşnic. Florile de la marginea prăpastiei au diferiteaspecte: onoruri, bogăţie, confort, aspiraţii cu înfăţişare nobilă sau plăceri nemărturisite. Toate acestea au acelaş efect dezastros, întorc gândurile de la momentul final: moartea şi judecata. Dumnezeu te înştiinţează. Opreşte-te, deci, pentru a primi mântuire, salvarea pe care ţi-o oferă El!

Un lucru interesant…

Există o relatare despre un concurs cu doi cai de tracţiune din Canada. Unul a avut puterea să tragă 3800 kg, iar celălalt 4200 kg. Apoi au fost puşi să tragă împreună o încărcătură foarte mare. Reacţia celor de faţă a fost mare pentru că ei se aşteptau să tragă cei doi cai undeva pe la 8000 kg, dar ei au tras peste 13000 kg.

Împreună au putut realiza mult mai mult decât fiecare singur. Principiul se numeşte sinergism, cuvântul vine din latină şi are sensul de „conlucrare”. Doi împreună pot mai mult decât doi separat.

Lucrarea în echipă, în unitate este nespus de puternică şi eficientă atât în familie cât şi în biserică. Biserica este un fel de echipă formată din persoane care au un scop principal: slujirea Aceluia care este CAPUL: Isus Hristos.

Catargul nostru este Hristos…

Din mitologia antică ne amintim de un episod interesant în care Ulise, încearcă o stratagemă pentru a le auzi pe sirene şi a rămâne totuş în viaţă. Legenda spune că sirenele, fiinţe jumătate peşti – jumătate femei, atrăgeau prin cântecul lor marinarii, care vrăjiţi fiind de cântecul irezistibil al sirenelor, le urmau pe acestea, conducând corabia într-o zonă cu stânci unde se prăpădeau şi corabia şi oamenii de la bord. Ulise le-a poruncit marinarilor să-şi astupe urechile cu ceară iar el singur a rămas cu urechile destupate. Pentru mai multă siguranţă, a poruncit să fie legat de catarg şi să nu fie dezlegat cu nici un chip, decât după ce vor fi trecut de regiunea cu sirene. În felul acesta, Ulise a auzit cântecul sirenelor, dar corabia, condusă de marinarii care nu auzeau nimic, şi-a urmat drumul spre limanul dorit, spre casă. Legat de catarg, Ulise, deşi vrăjit de cântecul fermecat, nu s-a putut arunca în mare după sirene.

Morala e că în jurul nostru sunt multe glasuri de sirenă, glasuri fermecate ale multor ispite; cântecul de sirenă al ispitelor ne duce sigur la moarte dacă nu ne luăm măsuri de precauţie. O măsură înţeleaptă este să ne legăm de catarg; nu de vreun potentat al zilei, nu de un star de cinema, nu de predicator sau preot şi nici măcar de pastor.

Să ne legăm cu funiile credinţei de catargul puternic care este Fiul lui Dumnezeu – Isus Hristos. În ce priveşte urechile – dopurile din orice ar fi ele, nu ajută prea mult. E mult mai sigur să ne umplem urechile cu vocea lui Hristos, care vesteşte Evanghelia mântuirii. Ioan spune astfel în Evanghelia sa despre Păstorul cel bun care este Isus: „Oile merg după El pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin, cu fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.”

Soloţia supravieţuirii în regiunea aceasta plină de sirene ale ispitelor care este viaţa pământească, este să ne legăm de catargul Isus Hristos şi să ne umplem urechile şi inima de vocea lui blândă, iubitoare şi ocrotitoare.

Un nou eseu minunat…

Dacă acum căteva zile postam un eseu a lui Ambra despre jocul vieţii, astăzi pot să spun că un nou eseu a lui Lois, un eseu care merită citit aşa cum spune şi Miron Popan pe blogul lui.

De multe ori mi-am pus problema vietii acesteia. Mai exact ce inseamna viata. Niciodata nu am acceptat sa cred ca viata inseamna doar a te trezi dimineata, a manca, a merge la scoala, si apoi a te culca. Viata pentru mine inseamna mult mai mult. Am ajuns la niste concluzii care vrea sa vii la impartasesc si voua. Nu stiu daca lucrurile stau chiar asa cum le vad eu dar eu sunt convinsa de ele. Continuarea….