Din mitologia antică ne amintim de un episod interesant în care Ulise, încearcă o stratagemă pentru a le auzi pe sirene şi a rămâne totuş în viaţă. Legenda spune că sirenele, fiinţe jumătate peşti – jumătate femei, atrăgeau prin cântecul lor marinarii, care vrăjiţi fiind de cântecul irezistibil al sirenelor, le urmau pe acestea, conducând corabia într-o zonă cu stânci unde se prăpădeau şi corabia şi oamenii de la bord. Ulise le-a poruncit marinarilor să-şi astupe urechile cu ceară iar el singur a rămas cu urechile destupate. Pentru mai multă siguranţă, a poruncit să fie legat de catarg şi să nu fie dezlegat cu nici un chip, decât după ce vor fi trecut de regiunea cu sirene. În felul acesta, Ulise a auzit cântecul sirenelor, dar corabia, condusă de marinarii care nu auzeau nimic, şi-a urmat drumul spre limanul dorit, spre casă. Legat de catarg, Ulise, deşi vrăjit de cântecul fermecat, nu s-a putut arunca în mare după sirene.
Morala e că în jurul nostru sunt multe glasuri de sirenă, glasuri fermecate ale multor ispite; cântecul de sirenă al ispitelor ne duce sigur la moarte dacă nu ne luăm măsuri de precauţie. O măsură înţeleaptă este să ne legăm de catarg; nu de vreun potentat al zilei, nu de un star de cinema, nu de predicator sau preot şi nici măcar de pastor.
Să ne legăm cu funiile credinţei de catargul puternic care este Fiul lui Dumnezeu – Isus Hristos. În ce priveşte urechile – dopurile din orice ar fi ele, nu ajută prea mult. E mult mai sigur să ne umplem urechile cu vocea lui Hristos, care vesteşte Evanghelia mântuirii. Ioan spune astfel în Evanghelia sa despre Păstorul cel bun care este Isus: „Oile merg după El pentru că îi cunosc glasul. Nu merg deloc după un străin, cu fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.”
Soloţia supravieţuirii în regiunea aceasta plină de sirene ale ispitelor care este viaţa pământească, este să ne legăm de catargul Isus Hristos şi să ne umplem urechile şi inima de vocea lui blândă, iubitoare şi ocrotitoare.
Ungândbun 