Mâna Domnului!

Mâinele Domnului Isus, care au fost întinse pe crucea Golgotei, au ajuns să fie pentru toţi credincioşii o mare binecuvântare. Cuvântul lui Dumnezeu ne arată, istoria evenimentelor legate de lucrarea acestor mâini. Să privim în Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne amintim câteva mai semnificative:

 

 

1. Mâinile Domnului au fost străpunse. Ps. 22.16

Proorocia făcută cu circa un mileniu înainte s-a împliti întocmai la răstignirea lui Isus. Aceste mâini perforate ne arată trei mari adevăruri:

  • El ne-a iubit pănă la jertfă (Ioan 3.14-16)
  • El nea izbăvit (Isaia 43.1)
  • El nu ne va uita (Isaia 49.15-16)

2. Mâinile Domnului au mijlocit pentru noi şi ne-au binecuvântat.

Evangheliile ni-L prezintă rugându-se zi şi noapte, iar epistolele arată mijlocirea Sa (Luca 22.32). Înainte de înălţarea Sa la cer, „Şi-a ridicat mâinile şi i-a binecuvântat” (Luca 24.50-51)

3. Mţinile Domnului au vindecat şi mângâiat.

Doi orbi la Ierihon (Matei 20.34), un lepros şi soacra lui Petru (Matei 8.3,15), sunt numai câteva exemple în această privinţă. Peste oricine îşi punea El mâinile era vindecat şi mângâierea divină cobora peste fiinţa aceea.

4. Mâinile Domnului au fost izbăvitoare.

Când Petru a început să se afunde pe mare, Domnul Isus a întins mâna şi l-a izbăvit (Matei 14.31). O de am şti şi noi de câte ori am fost izbăviţi de mâna Domnului în ceasurile marilor pericole!

Am menţionat câteva subiecte în legătură cu rolul mâinilor sfinte ale Domnului arătate în Biblie. Desigur acum pe final nu pot trece cu vederea Mâna care bate la uşa inimii celor nemântuiţi (Apocalipsa 3.20). Preţuind aşa cum se cuvine binecuvântările deosebite ale acestor mâini, să facem şi noi aşa cum în vechime împăratul Ezechia îndemna: „Daţi mâna Domnului!” (2Cronici 30.8).

 

Vă mulţumesc…

Vă mulţumesc tuturor celor care sunteţi alături de acest blog! Vreau să vă mulţumesc în mod public de aceia am decis să vă prezint în ordine alfabetică.

  1. asteptandminunile.blogspot.com
  2. caleb.wordpress.com
  3. claudiunitisor.wordpress.com
  4. crestintotal.ro
  5. crestintotal.wordpress.com
  6. dorupope.com
  7. mariuszarnescu.wordpress.com
  8. maxlucadoromania.wordpress.com
  9. m1ha1.blogspot.com
  10. mironel.wordpress.com
  11. penticostalul.wordpress.com
  12. rodicabotan.blogspot.com
  13. roxanaiordache.wordpress.com

Trăirea lumească…

Unde este linia de delimitare?

Lumea este creaţia lui Dumnezeu. Ea reflectă gloria Sa. „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui”. Ps. 19.1

Trăirea lumească arată felul în care societatea profită sau abuzează de această lume. În societatea laică trăirea lumească este un fel de viaţă. Pentru creştin aceasta este o ameninţare la felul său de viaţă. Trăirea lumească este un inamic perfid al Bisericii. Ele sunt incopatibile.

Trăirea lumească nu poate să fie totdeauna concretizată pe hărtie şi nu i se poate găsi uşor identitatea. Dacă ne aducem minte de anii trecuţi, trăirea lumească era prinsă în nişte reguli foarte stricte şi foarte bine delimitate. Ca de exemplu: „Noi dezaprobăm distracţiile lumeşti cum ar fi cinematograful, teatrele, dansul, jocul de cărţi, alcoolul, tutunul, etc”. Aceste precizări suplimentare încercau să te ghideze la dreapta şi la stânga cam cum să stai drept pe cale.

Totuş când creştem înaintea Domnului ne dăm seama că trăirea lumească se extinde mai mult decât la câteva domenii bine stabilite. Nu este posibil ca Biserica să alcătuiască o listă cuprinzătoare de regulamente astfel ca să conducă paşii fiecărui creştin. Regulile de conduită pot să sublineize separarea faţă de duhul lumesc, dar ele nu ne fac pe noi sfinţi. Dacă noi suntem sfinţi, aceasta este din cauză că noi nu mai suntem ai lumii, în modul în care nici Hristos nu era din lume. Trăirea lumească este o stare, o condiţie, un mod de viaţă.

Identitatea trăirii lumeşti depinde de o flexibilitzate a opiniilor. Problema este cât de flexibili ne putem permite să fim înainte de a deveni asemănători chipului acestei lumi – a copia purtarea şi obiceiurile acestei lumi. Romani 12.2

Umblarea creştinului neceşită o permanentă vigilenţă în faţa abuzurilor trăirii lumeşti. Pavel spunea să umblăm cu băgare de seamă, nu ca nişte neînţelepţi. Acest mers poate sugera folosirea binoclului pentru a examina partea dreaptă, partea stângă şi totul de jur împrejur. Trăirea lumească este teritoriu inamic.

Spiritul trăirii lumeşti ia naştere în minte, în gânduri, imaginaţie. Ioan a rezumat natura trăirii lumeşti, avertizând: „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume” El îndeamnă pe credincioşi: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume” Ioan 2.15,16 Tot ce este în lume reprezintă păcate făcute în duh; fapta nu a fost încă săvârşită. Pofta n-a fost încă exprimată. Cum facem noi o delimitare a acestui spirit al trăirii lumeşti?

Pe noi nu ne preocupă identificarea abuzurilor,noi toţi cunoaştemm standardul. „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfânarea…uciderile…beţiile…” Galateni 5.19-21 Linia este în mod clar trasată cu privire la aceste probleme.

Totuş este uşor ca cineva să piardă limita stabilită discernământului în cazul trăirii lumeşti. Creştinul nu este obligat să trăiască o viaţă ascetică, el poate găsi în lume multe lucruri care vor contribui la realizarea lui fizică, mentală,  emoţională şi spirituală. Dar care este deosebirea dintre aceste două categorii de oamenii?

Pavel spunea: „În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, umblă după lucrurile firii pământeşti…” Romani 8.5 Astfel examinarea minuţioasă este la un creştin, o calitate. El nu trebuie să cionsidere căorice lucru este îngăduit, nici chiar în actul de închinare. Trăirea lumească îmbracă adesea o haină a sentimentului religios. „Şi nu este de mirare”, zice Pavel, „căci chiar Satana se preface într-un înger de lumină” 2Corinteni 11.14

O lume în continuă schimbare aduce noi provocării bisericii: Noi avem nevoie să concetrăm asupra menţinerii liniei noastre de demarcaţie. Trebuie să fim atenţi la ceastă linie în unele situaţii. Când Dumnezeu a scos pe Israel din Egipt, El i-a dat o proclamaţie cu instrucţiuni pentu ca „ei să nu se mai întoarcă pe această cale”. Biserica a fost chemată de asemena dintr-o lume nelegiuită şi neprietenoasă şi Dumnezeu ne-a interzis să „luăm parte la lucrările neroditoare ale întunerecului”.

Unde se află linia de demarcaţie a trăirii lumeşti? Cât de precisă poate fi acţiunea de a face delimitarea? Biserica are datoria ei pentru membrii săi, să le asigure unele pricipii călăuzitoare în vederea protecţiei lor. Dar Biserica nu poate direcţiona şi îndrepta fiecare pas în mersul lui zilnic. O linie, o limită, un hotar geografic nu constituie un obstacol şi un element de control a germenilor şi a substanţelor nocive. Trăirea lumească se aseamănă cu un război chimic; ea se poate înfiltra în minte. Pavel spunea că Dima „din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit”.

Noi avem mai de grabă de o mai mare putere de apărare decât de un set de reguli de respingere al unui atac al trăirii lumeşti. După cum sănătatea unui trup constituie cea mai bună imunitate împotriva bolii, tot aşa o viaţă plină de Duhul este cea mai bună protecţie împotriva spiritului trăirii lumeşti.

Duhul Sfânt cunoaşte istoria cazului nostru, El ştie unde suntm vulnerabili. El v-a grava o linie adâncă şi de neşters în minţile şi sufletele noastre. Aceasta este linia noastră personală şi nu ne putem permite să păşim peste ea.

Binecuvântarea copiilor, de ce? (2)

Dragii mei plecând de la întrebarea pe care am lansat-o acum câteva zile cu privire la binecuvântarea copiilor, de ce trebuie să-i ducem în biserică, aş dori să trag nişte concluzii după ce am urmărit comentariile voastre:

  • cel mai important lucru, Domnul Isus a fost dus la bincecuvântare;
  • spunea Florin, că atunci când Spurgeon era mic un slujitor a lui Dumnezeu s-a rugat pentru el şi viaţa lui a fost cu adevărat binecuvânatată de Dumnezeu.
  • dacă ne amintim de binecuvântarea Domnului Isus de la Templu, a fost un lucru deosebit atunci, prin tradiţia iudaică binecuvântarea copiilor o efectua preotul de la Templu, dar Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Domnul Isus a fost luat în braţe şi binecuvântat de către Simion care nu era preot ci era un „om neprihănit” care stătea la Templu.
  • prin actul binecuvântării nu facem altceva decât să arătăm apartenenţa copilului nostru, cu ate cuvinte să arătăm că noi l-am dedicat lui Dumnezeu.
  • prin actul binecuvântării, Dumnezeu se angajează să protejeze acel copil.
  • este important că înainte de a duce copilul la binecuvântare în faţa slujitorilor bisericii, este foarte important ca noi ca taţi să cerem binecuvântarea lui Dumnezeu peste copii noştri.

Fie ca aceste gânduri să fie un suport pentru noi, şi cred că a prin încercarea mea am putut să aduc nişte lămuriri, poate firave pentru consolidarea noastră.

Dacă mai aveţi complectări la ce am scris până acum sunt gata să învăţ împreună cu voi.

 

Un conducător plin de credinţă

Iosua se află în faţa unei mari crize. Dumnezeu îl pusese căpetenie peste miile lui Israel. Acesta nu era un lucru oarecare. Ce trebuia să facă ei împreună cerea mult curaj şi consacrare. Înaintea lor se aflau apele învolburate ale Iordanului, iar pe celălalt mal trăiau canaaniţii războinici.

Dumnezeu i-a poruncit să pornească înainte. Îl vor urma însă oamenii? Vor asculta de el şi de poruncile lui? Iosua nu se putea lăuda cu prea multă experienţă. Prin ce-i va impresiona pe oameni şi cum îi va face să-l urmeze într-o campanie ca aceasta?

Iosua nu avea în biblioteca lui cărţi prin care să înveţe cum să manipuleze masele, sau cum să conducă o armată. Avea însă la îndemână o altă carte: „Cartea Legii Domnului!” În ea se afla tot ce-i trebuia lui ca să izbutească. Acolo erau sfaturile simple pe care trebuia să le asculte. El avea datoria să zăbovească zi şi noapte în meditaţie asupra textului ei.

Odată ce Iosua s-a hotărât să asculte, Dumnezeu a început să lucreze la inimile oamenilor şi să-i facă să se unească sub conducerea lui. Domnul i-a făcut pe cei din seminţia lui Ruben, pe cei din seminţia lui Gad şi pe jumătate din seminţia lui Manase să vină la Iosua şi să-i promită că-l vor asculta şi-l vor urma în această campanie de cucerire a Canaanului. Mai târziu când au trecut Iordanul, Dumnezeu l-a ridicat pe Iosua în ochii tuturor evreilor. Inimile tuturor erau alipite de el, căci toţi au cunoscut că Dumnezeu era cu Iosua şi că el era alesul Domnului. Nicăieri nu ni se spune că Iosua ar fi fost părăsit vreodată de cineva.

Pentru că fiecare dintre noi tânjim după un privilegiu ca al lui Iosua acela de a fi biruitori, haideţi să cântărim împreună un principiu pe care îl vedem lucrând în viaţa lui: „Neprihănirea înalţă un popor” Proverbe 14.34.

Exemplul pe care îl găsim în Iosusa este valabil pentru toţi conducătorii de azi. Păstori, preoţi, evanghelişti, părinţi, învăţători sunt frământaţi de îndoială atunci când se gândesc la felul în care sunt ascultaţi şi urmaţi de ceilalţi. Trebuie oare să ne frământe asta sau, nu cumva asta este treaba Domnului?

Domnul Isus a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu”. Când Dumnezeu le vorbeşte  prin conducătorii aleşi de EL, oile Domnului urmează şi ascultă cu bucurie. Nu toţi sunt însă „oile Domnului”. Apostolul Ioan scrie despre o anumită categorie de oameni care au părăsit Biserica „ei au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri”. (1Ioan 2.19)

Iată cu ce gând aş dori să închei meditaţia mea „Fii tare şi întăreşte-te”. Crede din toată inima în Dumenzeu. Meditează asupra Cuvântului: „căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune” Iosua 1.8

 

Binecuvântarea copiilor, de ce?

Aseară cineva ma întrebat ce părere am despre binecuvântarea anumitor copiilor în biserică.

Ştiind că blogul meu este vizitat de mulţi slujitori atât din biserica penticostală cât şi din cea baptistă vreau să vă provoc cu o întrebarare la care să încercăm să răspundem împreună. Plecând de la ideea că copii sunt o binecuvântare, de ce trebuie să mai ducem copii la binecuvântare?

Aştept comentariile voastre, care sper să fie un suport pentru mine. Tot pe această temă mai puteţi citi aici

Povestea ochilor

„A fost odată o oarbă care se ura pe ea însăşi din cauză că era oarbă. Ea ura pe toată lumea, cu excepţia prietenului ei iubitor. El era întotdeauna gata s-o ajute.
Într-o zi, ea i-a spus lui: «Dacă aş putea să văd lumea, eu m-aş căsători cu tine». Într-o altă zi, cineva i-a donat o pereche de ochi. Când bandajele au fost date jos, ea a putut să vadă totul, inclusiv pe prietenul ei.

El a întrebat-o: «Acum, că tu poţi vedea lumea, te căsătoreşti cu mine?»

Fata s-a uitat la el şi a văzut că el este orb. Numai văzând ochii lui închişi, a fost şocată. Ea nu se aştepta la asta. Gândul că trebuie să se uite la ochii lui închişi toată viaţa a făcut-o să-l refuze.

Prietenul ei a plecat şi a doua zi i-a scris o notă, menţionând: «Să ai grijă de ochii tăi, draga mea, pentru că înainte să fie ai tăi, au fost ai mei!»”

Tăcere… Şi apoi, când îţi revii, constaţi că, pe lângă această minunată poveste, mesajul mai conţine câteva fraze. Vorbe simple, dar pe care le uităm atât de repede…

… Înainte să spui cuiva un cuvânt rău, gândeşte-te la cineva care nu poate să vorbească.
… Înainte să spui că mâncarea nu este gustoasă, gândeşte-te la cineva care nu are ce să mănânce.
… Înainte să-ţi judeci soţul sau soţia, gândeşte-te la cineva care plânge la Dumnezeu pentru o companie.
… Înainte să te plângi despre greutăţile vieţii, gândeşte-te la cineva care a plecat de tânăr de pe acest pământ.
… Înainte să te plângi de copii, gândeşte-te la cineva care ar dori să aibă copii.
… Înainte să te plângi de cineva care nu ţi-a făcut curat în casă, gândeşte-te la oamenii care trăiesc pe stradă.
… Înainte să te plângi de distanţa parcursă cu maşina, gândeşte-te la cineva care merge pe jos aceeaşi distanţă.
… Când eşti obosit şi te plângi de serviciu, gândeşte-te la şomeri, la cei care ar dori să aibă un loc de muncă.
… Iar când gânduri depresive te doboară, pune un zâmbet pe faţă şi mulţumeşte-i lui Dumnezeu că eşti în viaţă!

Sursa: Grigore Cartianu

Cred că ar trebui fiecare dintre noi să medităm foarte profund….