Dumnezeul nostru este un Dumnezeu sfânt şi toate lucrările Lui cu oamenii sunt pline de sfinenie. Este foarte important ca fiecare dintre noi să fie pătruns de această sfinţenie divină, aşa cum s-a întâmplat cu Isaia. În cartea sa, la capitolul 6.6, profetul istoriseşte cum a intrat în Templu şi a fost copleşit de măreţia lui Dumnezeu. Reacţia lui a fost exprimată în exclamaţia: „Sfânt, sfîânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de măreţia Lui!”
În Apocalipsa 4.8 pătrundem pentru o clipă în atmosfera cerului şi ne întâlnim cu cele patru făpturi vii care stau în jurul tronului strigând fără încetare: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este , care vine!”
Isaia a simţit ceea ce simte orice credincios când este confruntat cu prezenţa sfinţeniei divine. El a strigat: „Vai de mine sunt pierdut căci sunt un om cu beze necurate!”
Şi patriarhul Iov a avut o astfel de experienţă: „Ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă” Iov 42.5-6
Există anumite atribute ale lui Dumnezeu care-L caracterizează doar pe El şi pe care nu le împărtăşeşte cu nimeni: atotputernicia Lui, atotştiinţa Lui şi omniprezenţa Lui. Există însă alte atribute pe care El doreşte să le împărtăşească cu cei care se apropie de El: sfinţenia, neprihănirea, bunătatea şi credincioşia. Apostolul Petru spune: „Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt” 1Pettru 1.16; Lev. 11.44
Când citim în Romani 5.6-10 vedem cât de departe suntem noi de sfinţenia divină. În starea lui naturală, omul este păcătos, depravat şi în stare de duşmănie faţă de Dumnezeu. Nu este nici unul neprihănit, nici unul măcar Rom. 3.10. Inima omului este desnădăjduit de rea şi nespus de înşelătoare Ier.17.9.
Când privim la sfinţenia divină şi la starea de păcat a omului, strigăm asemenea oamenilor din Bet-Semeş: „Cine poate sta înintea acestui Dumnezeu sfânt?” Sam.6.20 Sau ca apostolul Pavel: „O nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa de acest trup de moarte?” Rom. 7.24
Singurul răspuns posibil îl găsim în versetul următor: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos” . În această afirmaţie se cuprinde soluţia problemei.
Trebuie să recunoaştem că toţi am păcătuit ca fiul risipitor din Luca 15.21 „am păcătuit”. Apoi trebuie să venim la Domnul Isus, să-i cerem iertare şi curăţire şi să primim haina cea nouă a neprihănirii. În 1Cor. 1.30 ni se spune că neprihănirea lui Hristos devine neprihănirea noastră. Va fi primită neprihănirea lui hristos înaintea lui Dumnezeu? da, va fi primită. El n-a cunoscut păcatul! Dumnezeu îl primeşte pe Hristos şi tot aşa face şi cu aceia care se fac una cu El prin credinţă.
În BIBLIE, găsim două feluri de neprihănire:
- neprihănirea primită prin Hristos (am fost făcuţi neprihăniţi)
- neprihănirea pe care ne-o lucrăm noi înşine (trăind în neprihănire)
În 1Ioan 3 citim: „Cine trăieşte în neprihănire, este neprihănit, cum El însuş este neprihănit. Cine nu trăieşte în neprihănire, nu este de la Dumnezeu”.
Haideţe dar să primim neprihănirea lui Hristos şi să ne dăm toată silinţa să facem fapte demne de ea.
Ungândbun 