Psalmul 19 (2)

v.2-4a „O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii.”

„Bunătatea Ta atinge coama norilor / Şi aşează roua-n pragul zorilor”. Dumnezeu îşi reînoieşte credincioşia în fiecare dimineaţă şi ne cheamă să-L băgăm în seamă! Totuş mulţi dintre noi nu avem timp să ne gândim la El, ci ne deşteptăm cu gândul la treburile care ne aşteaptă pe parcursul zilei. Ţineţi minte fiecare zi este un mesaj de la Domnul. Soarele nu a apărut pe cer azi dimineaţă din „întâmplare”. Ziua şi noaptea, vara şi iarna, au fost hotărâte şi aşezate în ordinea lor desăvârşită de Dumnezeul celAtotputernic. Gen. 8.22

Ştim noi oare să punem un timp deoparte pentru a sta de vorbă cu Dumnezeu în fiecare dimineaţă? Fiecare zi aduce înaintea noastră oportunităţi cu care nu ne mai întâlnim decât o singură data. Trebuie să ne oprim puţin pe loc şi să ne pregătim strategia zilnică. Dumnezeu vrea să împlinească în fiecare zi ceva pentru noi. O zi nouă se începe cu o nouă stare de vorbă. Fiecere creştin trebuie să se adune în jurul lui Dumnezeu în rugăciune şi dimineaţa, trebuie să primească călăuzire şi sfătuire penru tot restul zilei. Datoria noastră este să-L slăvim pe Dumnezeu şi să fim de folos aproapelui nostru. Haideţi să începem fiecare zi prin a sta înaintea Domnului şi a ne bucura de părtăşia şi îmţelepciunea Lui.

După cum lumina zilei şi întunerecul nopţii sunt universale, tot aşa este şi posibilitatea de asta în faţa lui Dumnezeu. Toate naţiunile şi toate popoarele au acces direct la întâlnirea cu Dumnezeu prin lucrările create de El. Ce mare binecuvântare! Indiferent de limba vorbită, toţi oamenii pot citi mesajul adresat lor de Dumnezeu în creaţie. Nu are importanţă unde te afli pe suprafaţa pământului, ori ziua, ori noaptea îţi vor vorbi la fel despre putera şi credincioşia dragostei lui Dumnezeu.

va urma…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s