Păstrarea vredniciei

„El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa” (Iuda 6)

Textul din epistola lui Iuda ne arată tragedia unor îngeri care nu şi-au păstrat vrednicia îngerească ci şi-au părăsit locul şi starea în care Dumnezeu i-a aşezat. Ne îngrozim gândindu-ne la starea în care au ajuns aceşti îngeri. Nu numai că au trebuit să schimbe cerul cu adâncul, ci păstraţi pentru groaznica judecată a Zilei de apoi – stau în lanţuri şi întuneric. Ei, care cunoscuser cândva strălucirea cerului şi slava lui Dumnezeu, au ajuns la cealaltă extremă, în infernul întunericului în care nu mai licăreşte nici o luminiţă.

Tragedia îngerilor căzuţi este o înştiinţare solemnă pentru toţi. „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşitul veacurilor. Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1Cor.10.11-12)

Gândindu-ne la îngerii căzuţi, ne întrebăm cum au ajuns ei să-şi piardă vrednicia? Cum au ajuns ei să cadă? Ei s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu; s-au răzvrătit împotriva ordinei stabilită de Creator. N-au fost mulţumiţi cu poziţia în care i-a aşezat Dumnezeu. Mândria a fost principalul lor păcat (1Tim 3.6). Ei au abuzat de încrederea ce le-a fost acordată şi de privilegiile cu care au fost înzestraţi.

Ce-au pierdut îngerii care au căzut? Răspunsul îl avem în textul de la 1Cor. 2.9, şi anume, „lucrurile pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s.au suit”. Cu cât cineva a fost mai înzestrat de Dumnezeu cu privilegii, cu atât mai mare va fi pedeapsa pentru că şi-a pierdut vrednicia şi starea în care l-a aşezat Dumnezeu.

Ne gândim nu numai la vrednicia îngerilor căzuţi, ci şi la vrednicia noastră a credincioşilor şi a slujitorilor Evangheliei. Părăsirea stării de ascultare l-a costat pe Adam pierderea Edenului (Gen. 3.24), pe împăratul Saul, pierderea unei împărăţii ( 1Sam. 15.23). Pe noi credincioşii, ne poate costa veşnicia. Va veni ziua când fiecare, datorită nesocotirii lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său, va putea să vadă ce a pierdut.

Va veni ziua judecăţii lui Dumnezeu pentru toţi cei aşezaţi cândva în lucrarea Domnului, dar care au părăsit starea în care i-a aşezat Dumnezeu, fie din mândrie deşartă, fie dorinţă de mârire şi de a fi altceva decât Dumnezeu i-a chemat. Toţi cei care au părăsit pe Domnul şi viaţa de lumină creştină vor avea parte de un destin trist: întunericul de afară unde va fi „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei 24.51).

Iuda enumeră o serie de alunecări, o serie de părăsiri a vredniciei creştine, zicând: ,,căci s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi de mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Hristos”(Iuda 4). Autorul epistolei aminteşte în versetul 5 felul cum Dumnezeu a nimicit pe toţi cei care s-au răzvrătit ăn timpul călătoriei lui Israel. Sunt amintiţi sodomiţii(v.7) şi toţi cei care nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile(v.8). Iuda n-are decât cuvinte de deplângere pentru destinul trist al celor ce vor fi urmat calea lui Cain, rătăcirea lui Balaam şi răscoala lu Core(v.11). Aici este vorba nu despre creştinii de rând, ci de cei care au deţinut cânva slujbe sfinte.

„Ei sunt aceeia care dau naştere la dezbinări, oameni supuşi poftelor firii care n-au Duhul”(v.19). Toţi aceştia sunt calificaţi drept ,,stele rătăcitoare cărora le este păstrată negura întunericului pe vecie”(v.13). Ei au putut să aibă cândva Duhul Sfânt, dar l-au pierdut; ei au putut să fie cânva printre cei care au profeţit, au făcut minuni mari, dar şi-au părăsit vrednicia şi starea după voia lui Dumnezeu.

„Dar voi prea iubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, şi aşteptaţi îndurarea domnului nostru Isusu Hristos pentru viaţa veşnică. Iar a Acelui care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, mântitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin” (Iuda 20-25)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s