Scrisoare deschisă…

Dragă suflete nemântuit, iţi scriu cu speranţa că vei citi şi ne vei ierta pe noi, toţi care se presupune că suntem mântuiţi, dar uităm că trebuie să şi demonstrăm acest lucru.

Cât contează ce iţi doreşti în adâncul sufletului, prin mintea ta plină de neînţelesuri ascunse, de idei care ar fi putut să fie puse în practică şi să ajute la ceva în lume? Dar, tu de unde să ştii adevărul? Noi, sufletele mântuite, trecem pe lângă tine şi ne gândim că poate vei veni la biserică şi vei afla scopul şi modul  în care poţi fi salvat, iar, dacă ne atragi atenţia, te pomenim în rugăciunile noastre, când ne amintim, dar, cum ispita e mare, în două cuvinte terminăm, pentru că avem nevoie de timp să cerem: o viaţa mai bună, maşină, soţ, soţie şi  toate celelalte pentru noi. Ne gândim că suntem tineri şi dacă nu cerem noi, nu o va face nimeni. Şi mai zicem că ne este milă de tine, suflet nemântuit.

Am fost creaţi din ţărână şi a fost pus un suflet în noi, dar cum să ştii că nu trupul trebuie lucrat să arate impecabil, ci sufletul? Prea puţin au contat pentru mine strigătele tale de neputinţă, te-am lăsat singur, când puteam face ceva pentru tine. Cine să-ţi spună, dacă noi, sufletele mântuite, suntem preocupate de cum să fim mai buni şi mai populari? Noi suntem: “100% pentru Hristos.”

Cu responsabilitate, mărturisesc că am putut să fac mai multe pentru voi şi nu am făcut, iar atunci când am încercat să fac ceva, simţindu-mă mustrat de cugetul meu, acţiunile mele au fost prea slabe  pentru a vă atrage atenţia asupra poziţiei mele. Am încercat să stau cât mai mult în pătratul meu, gândindu-mă că aşa e mai confortabil şi plăcut. Mesele bogate cu întâlniri de tineret, programele binecuvântate cu cântări şi mesaje, părtăşie fără număr – toate acestea m-au ajutat să uit de voi, nelăsându-vă să vă hrăniţi nici măcar cu firimiturile căzute de la mesele noastre, ale pocăiţilor.

Dragostea am folosit-o doar atunci când am simţit, uitând că ea este o alegere continuă, putând în acest fel să iubesc necondiţionat, fără să mă uit la înfăţişarea omului sau la statutul său social. M-am ferit să vă spun adevărul care vă poate face liberi, motivul pentru care aţi fost creaţi, sau sensul vieţii, care vă dă valoare şi identitate proprie, lăsându-mă dus de sentimente mediocre de comoditate.

În final, suflete nemântuite, vă rog să mă iertaţi. Iertaţi-mă pentru că m-am gândit la mine şi nu la voi, iertaţi-mă că, deşi mă rugam pentru voi, aveam ocazia să fac ceva şi nu am facut. Totodată, vă rog să iertaţi toate sufletele mântuite care nu şi-au dat seama de importanţa adevărului pe care îl deţin şi pe care nu îl folosesc îndeajuns.

Sursa. FlacăraÎnchinării.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s