10 mai, Ziua Regelui în România!

Cred că în aceste tulburări pe care clasa politică din România ultimilor ani ne fac să ne gândim tot mai mult la cel care a fost Mihai I – Regele României.

Cred că acest bărbat deosebit dacă ar fi fost lăsat în 1990 de către aşa zisul democrat Ion Iliescu să vină şi să preia Romînia, astăzi am fi fost din nou o naţiune respectată în Europa şi nu numai… dar asta este acum, trebuie să ne ducem crucea mai departe.

Tot respectul! Trăiască Regele!

Să semănăm în cer!

Nu cumva milostenia-i risipă? nu cumva e cheltuială? Nu, ci un câştig, o afacere bună! Iar unde-i afacere bună acolo-i şi câştig; unde-i sămânţă, acolo-i şi seceriş. De ai avea de lucrat o ţarină cu pământ bun şi gras, pe care trebuie să arunci multă sămânţă, şi n-ai mai avea sămânţă, ai mai şi împrumuta de la alţii; ei bine zgârcenia într-o treabă ca aceasta ai socoti-o pagubă; dar când e vorba să semeni în cer, unde nu te poţi aştepta la timpuri neprielnice, ci să culegi rod îmbelşugat de pe urma seminţelor aruncate, şovăi, pregeţi şi nu te gândeşti că pierzi de te zgârceşti şi câştigi de nu te zgârcceşti.

Împrăştie-ţi, dar, bogăţia, ca să n-o pierzi! N-o ţine la tine, ca s-o ai! Arunc-o, ca s-o păstrezi! Cheltuieşte-o, ca s-o câştigi! Chiar de-ar trebui s-o păstrezi n-o păstra, că negreşit o pierzi!

Încredinţeaz-o lui Dumnezeu! Din mâna Lui nimeni n-o poate răpi! Nu da bani cu camătă, că nu ştii de-ai să câştigi! Ci împrumută-L pe Cel Ce-ţi dă o dobândă mai mare decât capitalul! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i invidie, unde nu-s pârâş, unde nu-i viclenie, unde nu-i teamă! Împrumută-L pe Cel Ce n-are nevoie de nimic, dar are nevoie de dragul tău!

Împrumută-L pe Cel Ce hrăneşte pe toţi, dar suferă de foame, ca tu să nu flămânzeşti! Împrumută-L pe Cel Ce s-a făcut sărac, ca tu să te îmbogăţeşti! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i moarte! Dobânda aceasta îţi dă Împărăţia Cerurilor; cealaltă iadul; una e rodul filozofiei, cealaltă a iubirii de argint; una e rodul iubirii de oameni, cealaltă a cruzimii. Ce cuvânt de apărare vom avea, dar, când putem câştiga şi mai mult şi mai sigur şi la timp potrivit şi în multă libertate şi fără batjocură şi fără teamă şi fără primejdie, dar părăsim acest câştig şi alergăm după celălalt, ruşinos, murdar, primejdios, pierzător, care ne pregăteşte cuptorul ce îngrozitor?

Ioan Gură de Aur