Pentecoste

Apostolii şi cei rămaşi fideli învăţăturii Domnului Isus Hristos, după înălţarea Sa la cer, potrivit poruncii Mântuitorului nu s-au depărtat de Ierusalim. „Toţi aceia stăruiau cu un cuget în rugăciuni şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.” Faptele Ap. 1.14

„În ziua Cinzecimii, erau adunaţi toţi împreună în acelaş loc. Deodată a enit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească.” Faptele Ap. 2.1-4

O dată cu pogorârea Duhului Sfânt, ziua Cinzecimii, cunoscută şi sub numele de Pentecost, – după denumirea ei de origine greacă – a căpătat o valoare nouă.

Pe lângă însemnătatea ce-o avea sărbătoarea Cinzecimii în perioada Vechiului Testament, aniversând darea Legii pe muntele Sinai, prin pogorârea Duhului Sfânt, ziua Cinzecimii a primit o nouă însemnătate pentru Biserica lui Dumnezeu nou testamentală. Ziua Cinzecimii a devenit astfel ziua care a consfinţit actul de naştere a Bisericii lui Dumnezeu.

Pogorârea Duhului Sfânt la Rusalii are o întreită semnificaţie:

  • pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cinzecimii a fost semnul că, Domnul Isus Hristos a ajuns în cer la Tatăl.
  • pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cinzecimii a fost semnul că, jertfa Domnului Isus Hristos a fost acceptată de Tatăl ceresc.
  • pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cinzecimii a fost semnul că, Domnul Isus Hristos şi-a împlinit făgăduinţa lăsată credincioşilor Săi pe pământ: „Şi eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac.” Ioan 14.16

În ziua Cinzecimii s-a împlinit întocmai ce spunea apostolul Petru în renumita sa predică ţinută imediat după evenimentul pogorâri Duhului Sfânt când a zis: „Şiacum, odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu, şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi.” Faptele Ap. 2.33

Anunțuri

2 comentarii la “Pentecoste

  1. Inca e har, dar…noi il risipim
    Inca in dar e mantuirea ce noi o primim

    e o cantare foarte frumoasa care se potriveste cu acest mesaj……

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s