Înţelesul Cinzecimii – continuare 3

Continuarea de aici

• Realitatea prezentă

Un număr de creştini trăiesc pe o parte greşită a Cinzecimii. Din punct de vedere cronologic, ei sunt de partea cea bună, dar din punct de vedere experimental, ei nu au primit binecuvântarea. Ei îl cunosc pe Isus, îl iubesc, îl urmează, dar nu au cerut niciodată propria lor Cinzecime.

Minunea Cinzecimii a dat naştere, aşa cum se întâmplă şi astăzi, la uimire, perplexitate şi bătaie de joc. Totuş, această minune a pregătit calea pentru apostolul Petru, întrucât nici o minune sau experienţă nu poate lua locul Cuvântului. Semnele, minunile, şi diferitele minuni ale Duhului Sfânt confirmă Cuvântul. „Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei, şi întărea Cuvântul prin semnele care-i înşoţeau.” Marcu 16.20

• Un model pentru astăzi

Rezultatele acestei umpleri spirituale de la Cinzecime a lăsat un model pentru zilele de astăzi. Cei ce primiseră botezul erau atât de copleşiţi de Duhul că batjocoritorii au spus despre ei: „Sunt plini de must!”. Sinele era înăbuşit, Duhul avea stăpânire, şi Hristos a fost înălţat.

E evident din aceasta că experienţa Cinzecimii produce entuziasm spiritual în viaţa credinciosului. Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşe despre „bucurie în Duhul Sfânt” Romani 14.17. Cei ce primesc această minunată experienţă „luau hrana cu bucurie” Fapte. 2.46, bucuria este o roadă a Duhului, iar aceasta este o experienţă plică de glorie.

În Scriptură nu se menţionează nicăieri această posomorâre demnă pe care oamenii o aşează astăzi religiei. Atunci când suntem plini de bucurie şi de slava Duhului, chemările seducătoare ale plăcerii lumeşti nu au nici o putere asupra noastră. Urechile ce sunt cuplate pe muzica Duhului sunt surde faţă de cântecele de sirenă ale lumii. Muzica Duhului te poartă spre izvoare pline de bucurie din care se poate bea oricând, muzica Duhului nu apelează la izvoarele sparte ale lumii.

• Putere pentru viaţă

Cinzecimea dă naştere şi la putere. Hristos, în mesajul adresat ucenicilor la plecare, a zis: „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în totă Iudea, în Samaria, şi până la marginile pămîntului” Fapte. 1.8

Aceasta se poate citi literalmente aşa: „Când se va pogorâ Duhul Sfânt peste voi, veţi primi putere şi veţi fi martorii Mei”. Scriptura spune că „puterea este a lui Dumnezeu” Ps. 62.11, dar Dumnezeu îşi transmite puterea prin noi. Noi devenim nişte purtători ai puterii lui Dumnezeu când măreţul botez vine peste noi, căci Petru a spus: „Ce am îţi dau” fapte. 3.6, această putere ne este încredinţată de Dumnzeu. Faptul că Petru s-aridicat împreună cu cei unsprezece pentru a mărturisi nu spune deloc că numai cei doisprezece au primit această experienţă penticostală. Ei erau conducătorii spirituali aleşi de Dumnezeu pentru a se ridica, a verifica mesajul şi a-l sprijini pe vorbitor. Mărturisirea personală a celor 120 a complectat mărturia şi îndemnul lui Petru în timp ce el explica Cinzecimea. Atunci când vine Cinzecimea sunt rezultate supranaturale. Cartea Faptele Apostolilor a fost scrisă pentru că Duhul a venit şi a lucrat printre oamenii. Aceleaşi rezultate se vor vedea şi când Duhul vine şi lucrează astăzi. Orice înlocuitor va păli iar realitatea va triunfa.

Această experienţă penticostală nu este limitată la un grup sau la o denominaţie; rapoartele unor reviste şi ziare proeminente şi mărturisirile verbale ale unor slujitori ai Bisericii arată că e valabilă pentru oricine. În cartea lui Ioel, Dumnezeu spune: „voi turna din Duhul Meu peste orice făptură”, Isaia spune: „Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; şi voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale” Isaia 44.3.

Trăim vremurile uscăcioase ale modernismului, în zilele de pustie ale liberalismului şi în timpurile întunecoase ale raţionalismului, dar e un lucru încurajator să ştim că într-o vreme ca aceasta Dumnezeu îşi trimite revărsările bogate, venit din norii gloriei pentru a uda aceste pământuri uscate şi însetate. El face pustia să înflorească asemeni unui trandafir şi luminează această generaţie ce s-a împleticit prea mult în întuneric.

Înţelesul Cinzecimii – continuare 2

Continuare de aici

• Sosirea împlinirii

Duhul venise şi semnele ciudate se arătau unul după altul. Brusc un sunet ca vâjâitul unui uragan a început să vâjăie prin odaia de sus şi a umplut casa unde şedeau ei. Urechile lor au fost martore ale prezenţei divine. Limbile ce se iviseră păreau ca de foc. Până şi ochiul omenesc a fost martor al prezenţei divine.

Nu numai că ureche şi ochiul au perceput gloria lui Dumnezeu, dar dintr-o dată s-a întâmplat ceva înlăuntrul celor prezenţi, căci relatarea spune: „Şi toţi s-au umplut de Duhul Sfânt, şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească”. Fapte. 2.4

Aceasta era o nouă dimensiune religioasă, o experienţă nouă de care nu se mai auzise. Fiinţele lor au fost umplute de un extaz de nespus, pe care nu-l puteau exprima cu vocabularul lor limitat şi sărac. De aceea Dumnezeu, care e întotdeauna bogat în îndurare, a vorbit prin ei pentru a convinge un grup de oameni din mai multe popoare că acolo era prezent Dumnezeu.

Aceasta a fost dovada iniţială a măreţului botez cu Duhul Sfânt. Asupra lor s-au aşezat limbi ca de foc; inimile le erau sprinse şi limbile le erau înflăcărate, mărturisind lucrările minunate ale lui Dumnezeu.

• Ce este un penticostal?

Din acest motiv cei care primesc acest botez măreţ al Duhului Sfânt se numesc penticostali. Pentru ucenicii ce stăteau în aşteptare, aceasta era împlinirea promisiunii Stăpânului. Ei aveau promisiunea puterii care urma să vină asupra lor şi fuseseră învăţaţi multe lucruri despre funcţiile Duhului Sfânt, dar acum Duhul venise să locuiască în corturi omeneşti şi devenise minimul indispensabil slujirii creştine. Facultăţile omeneşti au fost energizate într-un mod miraculos. Pentru cei 120, aceasta nu era o experienţă trecătoare, ci o moştenire a bisericii ce trebuia să rămână.

Promisiunea Duhului nu le aparţine apostolilor, celor doisprezece, unei biserici, nici câtorva favoriţi, numai din veacurile următoare. Pe de altă parte, este un dar pentru toţi cei ce cred în Hristos, pentru cei mai mici cât şi pentru cei mai mari. „Căci făgăduinţa aceasta este pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Fapte. 2.39