Marele teolog român Iosif Ţon – 76 ani!

Astăzi fratele Iosif Ţon implinesşte frumoasa vârstă de 76 de ani!

Vă doresc multă sănătate, har şi putere de muncă pentru că avem nevoie de sfaturile dumneavoastră, de gândurile bune care le rostiţi sau le aşezaţi pe hârtie.

Vă doresc mulţi ani cu biruinţă!

Dumnezeu să vă binecuvinteze!

Ps. Mai multe informaţii cu privire la activitatea fratelui Iosif Ţon găsiti aici.


Barack Obama a ales să fie creştin

Ieri, președintele Barack Obama a vorbit deschis despre credința sa, descriindu-se ca un om care nu a fost crescut în biserică ci a ales creștinismul la maturitate, informează agenția Reuters. Aflat în vizită în New Mexico, Obama s-a văzut pus în fața unei întrebări de interes public. Un participat la întâlnire i-a solicitat explicit liderului de la Casa Albă răspunsul cu privire la motivele pentru care este creștin.

Reuters notează că rareori Obama vorbește despre credința sa, deși mulți americani văd în convingerile religioase niște criterii atunci când sprijină un candidat la o funcție în stat. În urma ultimelor sondaje care dădeau 19% sau chiar 24% dintre americani ca văzându-l pe Obama musulman, președintele nu a ratat ocazia de a clarifica lucrurile.

„Sunt creștin pentru că perceptele lui Iisus Christos mi-au vorbit în termenii felului de viață pe care ar trebui să îl am – să fiu păzitorul fratelui meu, al surorii mele, să îi tratez pe alții așa cum aș dori ca ei să mă trateze pe mine.”

În aceeași perspectivă a răspunsului la motivația de a deveni creștin, Obama a indicat spre faptul că atunci când „Iisus Christos a murit pentru păcatele mele ne-a arătat umilința pe care toți trebuie să o avem ca ființe umane – că suntem păcătoși, că am dat pe lângă, că am făcut greșeli, și că… putem ajunge la mântuire prin harul lui Dumnezeu.”

Obama a afirmat că religia a devenit importantă pentru el la maturituate. „Mama mea a fost una dintre cele mai spirituale persoane pe care le-am cunoscut, dar nu m-a crescut în biserică. Am ajuns la credința creștină mai târziu în viață.”

Președintele a mai afirmat că a dorit să își exprime credințele religioase prin activitatea sa de președinte: „Cred că slujirea mea publică este parte a efortului de a-mi exprima credința creștină. Ca președinte al SUA sunt însă și unul care crede profund că… parte a fundamentului puterii acestei țări este faptul că adoptă oameni de mai multe credințe și chiar fără credințe.”

Pe 10 septembrie Obama afirmase că „înțelege înflăcărările pe care le nasc credințele religioase” întrucât este un președinte care „se bazează enorm pe credința creștină în exercitarea meseriei”. Cu 10 zile în urmă Obama și-a făcut și apariția într-o biserică creștină din Washington, pentru prima oară de la sărbătoarea de Paște din aprilie.

În divorţ cu Dumnezeu

Dumnezeu isi tine legamantul si-ndurarea  fata de toti acei care umbla inaintea Lui cu toată inima  lor, (2 Cronici 6:14). Te uneşti prin Credinţă cu  Sfânta Treime  precum un mire cu mireasa lui; acum că Unirea s-a realizat, ar trebui sa  petreci timp cu Mirele tău  zilnic, nu doar  in weekend ; ar trebui sa petreci cateva ore pe zi  alaturi de Cel cu care te-ai Unit din Dragoste ca sa vă puteti cunoaste si mai apoi sa vă contopiţi in gânduri si in  fapte. Cum ai putea sa-I spui Iubitului tau ca nu ai timp pentru El decât la anumite ore?… cateva minute dimineaţa  si dacă mai ai chef  mai vorbesti cu El şi diseară câteva minute aşaaaa…, la rapid, pentru că eşti prea obosit; peste zi nici nu poate fi vorba  sa-I mai dai câte un ” bip” sau sa-I trimiţi un “sms” prin care să-I spui ca te gândeşti la El si că ÎL  iubesti (…..agenda ta e prea încărcată şi uiţi  cu desăvârşire de El ).    Însă  i-ai declarat  Dragoste până la moarte  si acum nu ai timp de EL ?  ÎL neglijezi cu desăvârşire ? Chiar nu te mai intereseaza de sentimentele Lui  faţă de tine ? Chiar nu mai ai sentimente  faţă de EL ?

De fapt, toată problema  comunicării intre tine si Mirele tau  provine de la o a treia persoana: amantul  tău spiritual; acesta  din urma te-a îmbătat cu farmecele lui si te-a ademenit  cu ofertele lui ameţitoare si variate,  de placeri momentane;… a reuşit sa creeze  un zid de înstrăinare  între tine si Iubitul tău. Acum însă,  nici asta nu mai este o problema pentru tine  fiindcă  publicului se  poate prezenta poza unei Relaţii perfecte … majoritatea celor Uniti prin acest tip de  Mariaj folosesc aceste poze-surogat salvând astfel  aparenţele.

… Şi  relaţia  voastra se înrăutăţeşte  pe zi ce trece  pentru că amantul tău iţi răpeşte tot timpul şi de  Iubitul tau nu mai ai timp nici macar atat cât sa-I  spui ”Multumesc că  încă mai Eşti lângă mine “….
… Hmmm, … cum ai putea  sa te mai uiţi in ochii Lui după ce L-ai inşelat  si ai flirtat cu un altul? … ba chiar ai mers mai departe decât atât (şi ştie inima ta câte sertărele are si ce conţine fiecare dintre ele ); Ai ajuns un  prefăcut cu mai mult de două măşti pentru că este prea ruşinos să dai pe faţă relaţia ta ascunsă; cum să se afle că la scurt timp după ce ai Jurat Credinţă Persoanei iubite   ai curvit in inima ta cu fostul prieten care acum ţi-a devenit amant ?
… Şi pentru că nu vrei să-ţi mărturiseşti faptele  Celui cu care te-ai Unit, continui să trăieşti o viaţă dublă  şi pozezi a Cuplu fericit; … şi pentru că nu  ai mai vorbit vreme îndelungată cu EL, eşti străin de toate planurile Lui şi nu ştii că de fapt te găseşti  în mijlocul unui  “proces de divorţ”  urmând să pierzi orice drept asupra  Moştenirii obţinută  prin  Căsătorie.

de. Estela C. Manea

Rugăciunea în familie

Rugaciunea in familie – Pregatirea

Una dintre cele mai mari prioritati ale lui Dumnezeu este pastrarea relatiilor de familie. Dumnezeu a proiectat casatoria (Geneza 2:18, 24) si familia pentru a-Si indeplini planurile si a ne imbogati vietile (Psalmul 127:3). Odata ce tehnologia a crescut nivelul de trai si a permis familiilor sa fie accesibile din punct de vedere electronic, s-a redus comunicarea. Se observa din ce in ce mai frecvent cum parintii si copiii se distanteaza unii de altii emotional si spiritual. In cele din urma, in aceasta era a comunicarii aflate pe muchie de cutit, familia esueaza si in comunicarea cu Dumnezeu prin omiterea rugaciunii impreuna ca familie.

Familia este stabilita prin creatie divina, insa Satan foloseste diferite imprejurari pentru a isca certuri si a crea dezbinare in relatii (Efeseni 4:26-27; 1 Petru 5:7-8). Majoritatea familiilor au putine activitati impreuna, focalizandu-si toata atentia asupra televizorului sau computerului. Pierzand dialogul cu membrii familiei, parintii si copiii pierd unitatea data de Dumnezeu prin rugaciune.

Rugaciunea in familie – Privilegiul


Poate ne aducem aminte de cunoscuta rugaciune din copilarie: “Dumnezeu e mare, Dumnezeu e bun. Ii multumim pentru aceasta mancare” (n.tr. rugaciune cunoscuta in contextul american). Ca si copil care se gandeste la probabilitatea ca o “faptura” ascunsa sa fie la el sub pat, ma rugam: “Daca mor inainte de a ma scula, te rog, Doamne, sufletu-mi a lua”. Unele familii poate aleg rugaciuni scrise sau repetarea unor rugaciuni, pe cand altii prefera rugaciuni spontane, mai putin structurate. In ambele cazuri, rugaciunea este un privilegiu care necesita un angajament intre parinte si copil, cat si cu Dumnezeu. A-L include pe Dumnezeu in circumstantele zilnice il ajuta atat pe parinte, cat si pe copil sa se inteleaga unul pe altul. Avand libertatea de a se ruga impreuna ca si familie, familiile devin parteneri care pun baze spirituale solide casei lor (1 Corinteni 3:9,11).

Rugaciunile in familie se extind dincolo de mancare si culcare. Nevoile noastre se exind dincolo de hrana si temeri. Familiile ar trebui sa discute si sa se roage impreuna pentru diferite subiecte. Integrand un verset sau mai multe versete din Biblie (Efeseni 6:1-3) in rugaciune, copiii pot fi incurajati sa se roage lui Dumnezeu ca sa-i ajute sa asculte de parinti. Parintii isi arata ascultarea fata de Dumnezeu respectandu-se si purtandu-se frumos unul cu altul (1 Petru 3:7). Copiii experimenteaza siguranta cand sunt martori rugaciunilor pe care le inalta parintii catre Dumnezeu. Cand o mama cauta sa-I placa lui Dumnezeu in rugaciunile ei, Dumnezeu ii rasplateste familia (Proverbe 31:10-12; 28-29). Daca tatal isi asuma responsabilitatea de lider spiritual, Dumnezeu ii binecuvinteaza familia (Geneza 18:19). De exemplu, copiii vor alerga la Dumnezeu constant, daca parintii lor ii incredinteaza in mainile iubitoare ale lui Dumnezeu.

Rugaciunea in familie – Protectia

In rugaciunea impreuna cu familia este important sa ne amintim ca Tatalui nostru ceresc Ii place sa vorbeasca cu copiii Lui, si ca El Se ingrijeste de toate problemele lor. Faptul ca stim ca El ne protejeaza si ne izbaveste de toate temerile noastre ne da o pace nepretuita si unitate in familie. Rugaciunea impreuna cu familia le permite copiilor sa-si marturiseasca preocuparile in mod simultan parintelui pamantesc si parintelui ceresc “Ava, adica Tata” (Romani 8:15). Cand fiica noastra a fost mica, citeam Romani 8:38-39, iar apoi ne rugam, multumindu-i lui Dumnezeu pentru dragostea Lui si rugandu-L sa o pazeasca pe fiica noastra, care atunci era in clasa I. Multi ani mai tarziu, cand fiica noastra a mers la facultate, rugaciunile noastre ca familie ne-au unit si mai mult, stiind ca Dumnezeu este credincios.

Beneficiile rugaciunii in familie au un impact extraordinar asupra parintilor. Lipsa unui serviciu poate sa rupa o casnicie si o familie. Cand Dave a ramas fara serviciu acum 8 ani, era distrus. Copiii au inceput sa se roage pentru tatal lor inainte si dupa scoala. Dave si Christy au impartasit cu copiii nevoia lor pentru calauzire si resurse financiare. Dave isi aduce aminte: “Erau zile in care eram frustrat si nu am avut nici o odihna. Atunci unul din copii a pus mana pe umarul meu si s-a rugat lui Dumnezeu ‘sa-l ajute pe tata sa nu fie suparat si pentru oameni buni care sa-i dea lui tata un serviciu”. Dave a marturisit ca simtea cum inima lui era pazita, chiar protejata, ori de cate ori familia lui se ruga cu el. Cand si-a gasit serviciul perfect, intreaga familie a adus multumiri lui Dumnezeu, iar copiii au inteles partea lor vitala in rugaciune (Filipeni 4:6-7). Rugaciunea pune un gard de protectie in jurul familiilor.

Rugaciunea in Familie – Prioritatea

Desi rugaciunea in familie este eficienta pentru intarirea relatiilor dintre membri, de multe ori este greu sa fie gasit un timp specific pentru rugaciune. Parintii abordeaza rugaciunea in familie cu cele mai bune intentii doar ca un timp de rezolvare a conflictelor. Un parinte se poate simti necalificat sa conduca rugaciunea, crezand ca comunicarea cu Dumnezeu va fi ineficace. Iata cateva linii calauzitoare pentru a stabili rugaciunea in familie ca o prioritate zilnica:

Transpune in cuvinte tot ce te necajeste, indiferent cat de mic este lucrul acela (1 Petru 5:7).
Invita-L pe Dumnezeu sa-ti descopere planurile, scopul si dorinta Lui pentru viata ta (1 Ioan 5:14–15).
Marturiseste-L pe Dumnezeu ca si Cap al familiei tale (Deuteronom 6:5–9).
Priveste la Dumnezeu smerit si asteapta raspunsul Lui (Marcu 11:22–25).
Rugaciunile in familie … tot ce cer ele este T.I.M.P.

sursa. resurse pentru familie

Info India – august 2010

Din nou in India

Va salutam cu multa dragoste din India. Dupa doua luni de absenta, am revenit in India la sfarsitul lunii Iulie. Este pt prima oara cand lipsim o perioada asa de lunga, dar a fost necesar pt lucrarea de aici. In America am avut o partasie binecuvantata in Biserica Happy Valley, unde am prezentat un raport de misiune. Iar cu ajutorul lui Dumnezeu am vizitat aproximativ 25 de biserici din America, unde am avut ocazia sa provocam la misiune dar si sa impartasim despre lucrarea Domnului de aici. Desi am calatorit foarte mult si a fost obositor, am avut partasi binecuvantate si am fost incurajati de dragostea si dorinta multora de a fi impreuna lucratori cu noi, pt inaintarea imparatiei lui Dumnezeu aici in India.

Serviciu de binecuvantare

Satyam Timotei, este copilul lui Santosh, un credincios din prima biserica, insa mama este necredincioasa. Nasterea lui a fost cu complicatii mari; doctorii au spus ca doar unul din doua mii de copii supravietuiesc acestor complicatii si ca doar o minune se poate intampla ca el sa traiasca. Multumim Domnului ca acest copil a experimentat o minune si am putut sa-i oficiem  binecuvantarea in Biserica. I-am pus numele Timotei pt ca este foarte firav, si are problem cu sanatatea. Speram ca Dumnezeu sa se atinga de el si sa-i dea sanatate, si sa-l faca un om ca si Timotei din Biblie.

Concurs in scoala privata

Invatatori din scoala, impreuna cu o companie de asigurari au organizat un concurs de costume, desen si cunostinte generale. Concursul de desen si cunostinte generale a fost castigat de copiii saraci, care beneficiaza de sponsorizare. Multumim Domnului pt progresele pe care le vedem in acesti copii, dar multumim si celor ce se roaga si ii sponsorizeaza pe acesti copii (desi noi nu am reusit sa-i informam regulat despre progresele lor). Multumim Domnului ca avem exact 100 de copii inscrisi pana acum la aceasta scoala. Datorita lipsei de spatiu, a trebuit sa-i impartim in doua, ca sa poata Ioana sa tine lectii Biblice cu ei.

Musafiri din Romania

In ziua cand am ajuns in India, ne-am intalnit la aeroport cu nepoata mea, Alina Peter. Ea trebuia sa soseasca impreuna cu fam. Timotei si Lacrima Negru, insa ei au avut probleme cu biletul, asa ca Timotei si Lacrima au ajuns doar dupa cateva zile. Lacrima este invatatoare, asa ca a fost implicate in scoala privata. Asa cum puteti vedea din poze, ea a facut o treaba foarte buna cu copiii, ajutata de Timotei si de Alina. Timotei si Lacrima s-au intors acasa dupa aproximativ doua saptamani . Alina va sta pana pe 18 Octombrie

Proiecte de viitor – O baza misionara

Daca Dumnezeu ajuta vrem sa cumparam un pamant pt o baza misionara, unde sa costruim un seminar biblic, o cladire pt scoala privata, un orfelinat si altele.

Avem nevoie de aceasta baza misionara datorita nevoii de a extinde lucrarea. Din cauza  lipsei de lucratori sinceri si dedicati, este nevoie de un seminar biblic unde sa pregatim evanghelisti si pastori, pe care sa-i trimitem la zecile de milioane de oameni din acest stat, care mor fara sa auda Evanghelia.

Aceasta baza misionara este necesara si datorita faptului ca toate cladirile pe care le folosim pt lucrare sunt luate in chirie, asa ca suntem la ,,cheremul’’ proprietarilor, care uneri ne ameninta ca ne da afara (asa cum a fost cazul cu scoala privata, multumim Domnului ca nu a facut-o, desi ne-a marit chiria destul de mult) Dar si pt faptul ca nu mai avem spatiu in scoala privata pt inca o clasa anul viitor in aprilie.

Nevoile lucrarii

De peste cinci ani de cand suntem in lucrarea din India, nu am scris niciodata despre nevoile lucrarii. Cand au fost nevoi ne-am increzut in Dumnezeu, iar El a fost credincios si ne-a ajutat intr-un mod deosebit. Daca o facem acum, o facem datorita marimii acestui proiect, si nu o facem ca sa ne plangem sau sa cersim. Vrem doar sa va informam despre aceste nevoi, ca sa va puteti ruga impreuna cu noi, unui Dumnezeu care poate sa implineasca aceste nevoi, spre slava Lui.

In primul rand avem nevoie de doua familii care sa vina sa lucreze impreuna cu noi. O familie in care sora sa aiba pregatirea necesara ca sa se ocupe de scoala privata (invatatoare sau profesoara), iar sotul cu tinerii din Biserica. Iar cealalta familie care sa aiba pregatirea necesara sa se ocupe in mod special de scoala biblica.

In al doilea rand, avem nevoie ce rugaciuni in ce priveste partea financiara.

Multumim celor ce se roaga si au daruit pt lucrarea Domnului de aici. Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va rasplateasca.

Motive de rugaciune

  • rugati-va pt Satyam Timotei. Dumnezeu sa-i dea sanatate si o crestere normal.
  • rugati-va pt scoala privata. Scopul nostru principal este acel de a le vesti Evanghelia acestor copii, asa incat ei sa ajunga de mici sa il cunoasca si sa il slujeasca pe Dumnezeu cel viu.
  • rugati-va pt ca Dumnezeu sa faca posibila aceasta baza misionara. Sa complecteze nevoile cu intelepciune, calauzirea Duhului Sfant, cu o echipa de lucratori, dar si nevoile financiare.
  • rugati-va pt cele doua Biserici. Dumnezeu sa ne creasca spiritual dar si la numar.
  • rugati-va pt pamantul necesar, si pt toate aprobarile de care avem nevoie.

Fiti binecuvantati!

Impreuna cu voi in slujba lui Dumnezeu,

Fam. Peter

Eşti copia sau originalul?

Dumnezeu te-a creat în mod unic, irepetabil. Eşti unic! Eşti diferit! Eşti preţios şi iubit! ( Isaia 43:4) Ai valoarea unicităţii, a autenticităţii. Eşti opera Lui de artă care a încununat creaţia. Eşti modelat de mâna iscusită a Artistului. Acolo, în Grădină, şi-a oglindit propriul chip în omul pe care-l făcuse din pulberea pământului, concepând astfel povestea Sa de dragoste cu rasa umană. Creatorul şi-a îndrăgit opera, s-a îndrăgostit de ea, pentru că reprezenta apogeul măiestriei Sale. A adunat cele mai frumoase culori, cele mai luminoase linii, cele mai sinuoase contururi şi te-a modelat cu iubire. A pus atâta pasiune în a se reprezenta pe Sine în chipul tău! Şi-a reflectat propria imagine în tine, răsturnând frânturi de cer în fiinţa ta.Te-a ţesut în mod tainic, fuzionând umanul cu divinul, celestul cu teluricul, impregnând în tine dumnezeire (Geneza 2:7) Ai ieşit direct de sub penelul Său, eşti pânza originală, nu copia. Eşti capodopera Sa!

Toţi au fost creaţi aşa la-nceput, dar de-a lungul timpului şi-au pierdut originalitatea pentru că au preferat asemănarea cu mulţimea, permiţând lumii să se furişeze în ei, distorsionându-le chipul. Astfel, au devenit nişte copii controversate, alegând uniformizarea -aceeaşi culoare, aceeaşi formă, aceleaşi linii, aceeaşi direcţie – deoarece aceasta era cea mai comodă manieră de a nu suferi durerile modelării, ale şlefuirii în asemănarea cât mai loială şi în păstrarea cât mai intactă a chipului Creatorului . S-au depărtat de El şi L-au părăsit fără temei devenind palide copii ale originalului, rătăcitoare prin lume ca nişte stele care şi-au pierdut traiectoria şi nu mai găsesc drumul de întoarcere spre propria constelaţie .      Trăim într-o lume în care falsul, copia încearcă să submineze valoarea originalului. E greu uneori să-ţi păstrezi autenticitatea, să aprinzi scânteia divină într-o astfel de lume atât de profană, atât de desacralizată. Privind-o în ansamblu, întreaga lume pare o copie aproape hidoasă, şi nu tabloul edenic care a fost creat la începuturi. O panoramă cosmică ar putea înfăţişa această lume ca pe un val uriaş format din milioane de oameni luaţi de forţa impetuoasă a curentului şi purtaţi vertiginos în voia lui, manipulaţi de propriile-i legi. Un val uriaş ce alunecă ameţitor căruia cu greu i s-ar putea opune rezistenţă, pentru că este cumplit de greu să lupţi cu valul. Este atât de greu să mergi împotriva curentului, să nu accepţi asimilarea în mulţime, să nu accepţi nici un compromis cu ea. E dureros să fii diferit (când toţi în jur sunt la fel), e dureroasă şlefuirea, modelarea. E dureroasă zdrobirea, e dureroasă uneori îngenunchierea inimii, a eului în umilinţa închinării. Poţi fi un conformist, un imitator al falselor valori profane, un oarecare din mulţime, asimilat de ea, purtând chipul ei, trăsăturile ei sau poţi alege să-ţi păstrezi caracterul divin, să fructifici ceea ce El a pus în tine, să valorifici comoara frumuseţii interioare pe care Dumnezeu a ascuns-o în tine . Să rămâi opera Sa de artă .  Pe drum însă, de-a lungul secolelor s-a pierdut originalul. Dar scopul pentru care a fost creat este acela de a reflecta chipul Creatorului, de a-I purta lumina în întuneric, de a rămâne originalul, de a-ţi păstra autenticitatea chiar dacă atâţia în jurul tău şi-au pierdut-o, şi-au vândut-o pentru un ”blid de linte”, pentu plăcerea de o clipă a păcatului, pentru a-şi fi propriul stăpân sau artist . Despuiaţi de frumuseţea lăuntrică de sorginte divină, cei mai mulţi îşi elogiază propria frumuseţe într-un act de pur narcisism, celebrând omul ca fiinţă superioară, capabilă să-şi fie propriul dumnezeu (“…caci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului care este binecuvântat în veci. Amin”, Romani1:25)

“Artiştii” acestei lumi vin mereu cu oferte din ce în ce mai seducătoare, frumos aranjate într-un ambalaj sclipitor, meschin încercând să-ţi distorsioneze, sa-ţi mutileze chiar imaginea luminoasă, cu trăsăuri divine grefate în tine de Marele Artist. Fugi de asemenea oferte! Potoleşte-ţi setea din izvorul curat de munte, astâmpără-ţi foamea cu pâine din cer şi nu cu prajiturile dulci, alunecoase, dar cu iz otrăvitor din vitrinele acestei lumi. (Iosif a fugit de cântecul de sirenă al nimfei egiptene, Daniel nu s-a spurcat cu bucatele de la masa împăratului, Estera a intrat în prezenţa împăratului riscânu-şi viaţa pentru a-şi salva poporul. Toţi au luptat cu valul, au mers împotriva curentului, a acceptat zdrobirea.)

Dar tu? Eşti tânăr! Eşti atât de tânăr şi ţi-ai făurit atâtea vise. E frumos să visezi. E frumos să visezi măreţ! Dar nu uita nici o clipă că El trebuie să fie centrul viselor tale. Dacă visul tău Îl exclude, va rămâne doar o iluzie, o amăgire. Farmecul acestei lumi este efemer, este iluzoriu, iar visele se sfărâmă în zori. Aspiraţii şi vise … “Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra ” (Psalmul 37:5) Pune visele şi aspiraţiile tale la picioarele Lui şi El va face din ele o realitate, o binecuvântare. O bucurie eternă.

Eşti tânăr! Tinereţea ta este un dar: darul iubirii divine. Este un mărgăritar de mare preţ. Dacă ai fi conştient de valoarea lui, l-ai proteja, l-ai lăsa să strălucească, să fie şlefuit în fiecare zi aşa încât să iradieze splendoarea Celui ce ţi l-a încredinţat. Ai avea mare grijă de el. De puritatea lui. N-ai permite lumii să ciobească din el, n-ai putea permite nici cel mai mic compromis ce i-ar putea periclita valoarea. Nu l-ai expune privirilor lascive ale acestei lumi. L-ai păstra în umbră, în umbra Celui Atotputernic. Da, rămai în umbra Celui Atotputernic. Lasă-te eclipsat de strălucirea Lui. Lasă-L să strălucească în tine! Micşorează-te ca El să crească. Lasă-te şlefuit ca El să dăltuiască în tine mai profund chipul Său. Să te facă diamant. Mai curat ca diamantul. Mai pur ca floarea de crin, mai imaculat decât fulguirea florilor de cireş în april … E dureroasă şlefuirea …Dar ea e calea spre imaculare, spre puritate, spre desăvârşire. E calea pe care îţi poţi păstra autenticitatea de sorginte divină …Opreşte-te o clipă şi meditează la chipul tinereţii tale. Îl reflectă el pe Creator? Se vede El în căile, în cuvintele tale, în atitudinile, în comportamentul tău? Se regăseşte El în visele tale? În aspiraţiile, idealurile tale? În relaţiile, prieteniile tale? În caracterul tău? Reflectă-L pe El în toate aspectele vieţii tale şi atunci nu te va stânjeni întrebarea: “Eşti copia sau originalul?” Răspunsul nu va întârzia să apară. Se va oglindi chiar în tine .

Simona Teglas – Barcelona

www. ronipress