…mai este mult???
Câteodată timpul mă copleşeşte. Dragul meu Iisus, mă doare Timpul. Măsor secundele şi ele nu mai încap în minute şi minutele nu vor să mai aparţină orelor…aşa că, timpul este nesfârşit de sfâşietor pentru inima mea. De ce mă simt aşa? Tu, eşti Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. De ce mă doare, scumpul meu Prieten? De ce ochii mei nu se mai desprind de linia orizontului, dorind să vadă măcar “himera” visului? Tristeţea îmbrăcată în haine negre îmi bântuie sufletul, făcându-mă să mă întreb mereu şi mereu…mai este mult???
Mi-e frică de ce îmi doresc, mă îndepărtez şi fug; dar cât de departe crezi că pot să ajung? Spaţiul este necuprins. Înainte, în urma, la stânga şi la dreapta mea, cât priveşti cu ochii, spaţiul este gol, este nesfârşit, ca şi timpul; rămân veşnice. Numai eu mă scurg…
Am impresia că am trăit aşa de mult.
Da, am trăit aşa de mult în sărăcie de bucurie, în foamete de surâs, în sete de viaţă! Privesc spaţiul şi timpul şi ştiu că nu e viaţa pe care Tu o vrei pentru mine! Pe Tine nu te-a putut ţine moartea- şi eu sunt ca Tine, nu aparţin acestei lumi.
Ochii mei rămân aţintiţi la linia orizontului…mai este mult???
În ochii-mi uscaţi, rotocoale de perle sărate încep să curgă. Mi-e dor de ceea ce pentru Tine există deja!- pentru mine e o promisiune. Mi-e dor “de a lua Fiinţă”…mai este mult???
Spaţiul şi Timpul se încrucişează şi eu mă contopesc cu ele pe Crucea formată de acestea…sunt una cu Visul Tău! E doar o chestiune de spaţiu şi timp …mai este mult???
“ROMANI 9:28 – “Căci Domnul va împlini pe deplin şi repede pe pământ cuvântul Lui.”
Ungândbun 