Darurile Spirituale (13)

Darul dărniciei. Acest dar este abilitatea de a furniza cu bucurie şi în mod liber resurse materiale necesare bisericii. Toţi creştinii trebuie să facă această, dar sunt unii pentru care dărnicia este un dar deosebit. Aceasta este lucrarea încredinţată lor.

Darul dărniciei pune abilitatea umană şi abilitatea lui Dumnezeu într-o unitate. De multe ori abilitatea omului este limitată. Nu trebuie să uităm că abilitatea lui Dumnezeu este nelimitată.

Apostolul Pavel discută subiectul dărniciei în 2Corinteni capitolele 8 şi 9:

  • darul dărniciei poate fi dezvoltat urmând exemplul altora (2Corinteni 8.5);
  • darul dărniciei nu are o regulă pentru a funcţiona, Un credincios este motivat să ajute pe cei în nevoie cu bunurile lui materiale, datorită dragostei lui Dumnezeu (2Cor. 8.7);
  • darul dărniciei este important în viaţa creştină, noi trebuie să progresăm în domeniul dărniciei (2Corinteni 8.7);
  • darul dărniciei a fost cel mai bine ilustrat de Isus prin exemplul personal (2Corinteni 8.9);
  • darul dărniciei nu obligă pe nimeni cât să dea (2Corinteni 9.7);
  • noi suntem îmbogăţiţi prin ărnicia noastră (2Corinteni 9.8)

Un exemplu bun cu privire la dărnicie este văduva, care din puţinul ei a întâmpinat nevoia lui Ilie (1Împăraţi 17.8-16). Cei din Macedonia, din puţinul lor, au pus deoparte pentru Domnul şi astfel au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor (2Corinteni 8.1-2).

Credincioşii nu trebuie să fie zgârciţi. Ei totdeauna trebuie să fie gata să dea din puţinul lor celor aflaţi în nevoie.

Prin acest dar sunt împlinite nevoile materiale, financiare ale membrilor trupului lui Hristos. Astăzi biserica are nevoie de mulţi credincioşi care să manifeste acest dar.

urmează „darul administrării”

Anunțuri

Un comentariu la “Darurile Spirituale (13)

  1. Pingback: Darurile Duhului Sfânt – concluzii « Ungândbun

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s