Până la urmă o să plec…

„Fiecare om trebuie să poarte la el două bucățele de hârtie și să se uite la ele în fiecare zi. Pe una să scrie: „Ești ca țărâna și cenușa”. Și pe cealaltă: „Pentru tine a fost creat universul.”  Proverb rabinic

De foarte, foarte mult timp, faptul că murim nu mai este o surpriză pentru nici un om. Oricât de educați sau needucați am fi, chiar și copiii știu într-un anume fel faptul că la un moment dat oricine poate pleca și să nu se mai întoarcă. Ne pare rău, ne doare inima, dar oricât de mult ne-am strădui, realizăm că nu putem face mare lucru în calea morții. În final, ne dăm seama că stăm înaintea unui Dumnezeu care atunci când adresează o chemare sufletului din noi  “oricine ar fi auzit-o o să vrea să I se supună și o să I se poată supune, indiferent de câte lumi sau ere i-ar fi despărțit.” Deși știm aceste lucruri, de multe ori trăim de parcă am încerca mereu să susținem idea lui Ernest Becker : “… teama de moarte, hăituiește animalul uman mai mult ca orice altceva” și această dorință de “a nega moartea este motivul care se ascunde în spatele muncii noastre obsesive, al dependenței noastre de acceptare din partea altora și al nevoii obsesive de siguranță;”

Ne înconjurăm cu tot felul de lucruri care să ne distragă atenția de la acest adevăr. „Viața este frumoasă. Cântăm cântece despre viață,… Ne cumpărăm „asigurarea de viață” și chiar scoatem câteva cuvinte din limbajul nostru (am înlocuit “cimitir” cu „parc memorial” ș.a.) . Dr. Sherwin B. Nuland spunea că noi murim  „prea repede sau poate mult prea încet, în mod prea trist, prea dureros, prea „la nimereală”, prea lipsit de deminitate, în mod prea înspăimântător, dar – și acum vestea cu adevărat proastă – în mod prea inveitabil.”

Natura tratează moartea ca pe un fenomen normal, temelia lanțului trofic, care este de o importanță crucială. Numai noi, oamenii, reacționăm la moarte prin șoc și o amplificare a situației, ca și cum nu ne-am putea obișnui cu această idee… Într-un mod care este specific speciei noastre, noi nu suntem pe deplin acasă aici. Ca un simptom al acestui fapt, noi tânjim dupa ceva mai mareț și mai durabil.”

„Esențială este întrebuințarea vieții, nu durata sa.” Lucius Annaeus Seneca

Așa cum am spus până acum, pe toți ne asteaptă același lucru la sfârșit: o altă Țară… Acasă.  Timpul, fiind cel mai bun aliat al nostru, dar și cel mai mare dușman, lucrul de care avem cel mai mare nevoie, dar și lucrul de care vrem cel mai mult să ne ascundem, va fi întotdeauna corect. Depinde de noi cum numărăm. Timpul trece, nu putem sa-l oprim dar putem să ne oprim din a-l irosi cu lucruri ce mai degrabă ne fac să pierdem viața decât să ne-o câștigăm.

Deși din primele zile ale vieții noastre de școlar învățăm acest lucru, atunci când vine vorba să ne numărăm zilele într-un mod eficient parcă pierdem orice cunoștință. Și, dacă ne oprim din alergarea noastră, putem observa că tânjim după mai bine, unii căzând în capcana că acest “mai bine” poate fi câștigat în această lume. “Ah, Fii ai lui Adam, cât de tare vă apărați de ceea ce v-ar putea face bine!” Astfel ne pierdem mintea încurcându-ne cu aceste moravuri ușoare. Sufletul cere ceva mai mult, neîmpăcându-se cu ideea că este nevoit să trăiască într-o lume reducționistă. Dezastrul începe atunci când lăsăm ca această foame să fie săturată de inteligenta noastră materie. De fiecare dată ne vom întoarce la aceelasi rezultat negativ. Omul lui Dumnezeu, Moise, se ruga într-una din zilele vieții sale „Învață-ne să ne numărăm bine zilele,…”, o rugăciune care ar trebui să ne urmărească pe fiecare dintre noi.

„Murim câte puțin în fiecare zi, trebuie să ne obișnuim cu asta.”  Emile Zola

Poate te miră faptul că am scris aceste rânduri pentru acest site, știu bine cărui vârstă mă adresez, dar nu vreau ca niciunul dintre noi să ajungem la vârsta la care să regretăm. Nu sunt nici naiv să cred că nu vom regreta unii dintre noi, dar de ce să nu ne străduim? De ce să nu încercăm mai mult în anul care vine să trăim mai conștienți de acest adevar: Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.

Trăim în era vitezei și toate se întâmplă foarte rapid, toate pe care le putem  „grăbi”  noi. Tocmai și din acest punct de vedere ar trebui ca în aceste vremuri să fim și mai atenți cu fiecare clipă. Cu timpul nu-i de joacă! Investește cu inteligență și vei primi mai mult decât estimezi! Îți doresc un an nou fericit în care să trăiești cu gândul la veșnicie!

Ruben Precup – Flacăra Închinării

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s