Două împărăţii în conflict

Să încercăm să privim tot ansamblul despre care ne vorbește Domnul Isus. El ne informează că Diavolul este ”stăpânitorul lumii acesteia” și ne vorbește despre ”împărăția lui” (Matei 12:26; Luca 11:18). Domnul Isus îl înfățișează pe Diavolul ca  pe ”cel tare” care trebuie legat ca să i se jefuiască ”gospodăria” sau ”casa”. Când Domnul Isus scoate demonii cu ajutorul Duhului lui Dumnezeu, este semn că a sosit aici ”Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 12:27-30). Demonii mai sunt numiți de Domnul Isus și ”îngerii” Diavolului (Matei 25:41, în expresia ”Diavolul și îngerii lui”).

Așadar, în această lume, care este împărăția Diavolului, Domnul Isus vine ca reprezentant al Împărăției lui Dumnezeu sau, mai exact, El vine să atace împărăția Diavolului și să aducă aici Împărăția lui Dumnezeu.

Dar cum vine această Împărăție? Dumnezeu este stăpân peste întreg cosmosul și ar putea să-Și exercite Stăpânirea, Domnia sau Împărăția cu forța, dar nu o face. Modul în care caută Dumnezeu să-Și stabilească aici Stăpânirea sau Împărăția reiese din modul în care explică Domnul Isus pilda semănătorului: ”Când un om aude Cuvântul privitor la Împărăție și nu-L înțelege, vine Cel rău și răpește ceea ce a fost semănat în inima lui” (Matei 13:19). Ceea ce se vede clar de aici este că se dă o luptă pentru mințile oamenilor: Isus seamănă ”sămânța” care este ”Cuvântul privitor la Împărăție”, adică El îl prezintă pe de o parte pe ”stăpânitorul” actual, pe care El îl numește ”Cel rău” și pe de altă parte pe Dumnezeu, adevăratul Stăpân, care ”este bun cu cei nemulțumitori și răi”, dar care nu-Și impune Stăpânirea, ci doar Și-o oferă!

 

De aici se vede, înainte de toate, respectul pe care îl are Dumnezeu față de ființa umană. Diavolul a devenit stăpân prin înșelăciune și prin acaparare. Și el face totul ca omul să nu știe că are stăpân, ci să creadă că este independent. Dumnezeu se descrie pe Sine și Se oferă, dar nu Se forțează pe Sine asupra omului!

În al doilea rând, de aici se vede libertatea omului de a alege. Chiar și după ce omul a venit sub stăpânirea lui Dumnezeu, el nu este obligat să rămână aici, ci este doar sfătuit să rămână. Dar el se poate întoarce la ”plăcerile lumii acesteia”, sau la ”înșelăciunea bogățiilor”, care ”îneacă Cuvântul” (Luca 8:14 și Marcu 4:19) și se poate lăsa stăpânit din nou de duhurile rele (Matei 12:43-46).

Așadar, Domnul Isus este Agentul lui Dumnezeu care face o breșă în împărăția Celui rău și caută să-i atragă pe oameni spre Împărăția lui Dumnezeu. Dar este momentul acum să completăm imaginea de ansamblu.

Isus Își alege ”ucenici”, sau ”studenți” pe care îi instruiește sistematic în școala Lui. În primul rând, îi învață cum se trăiește sub Stăpânirea noului Împărat. În al doilea rând, în tot timpul școlii îi observă ca ei să aplice în viețile lor ceea ce au învățat. În al treilea rând, vine un moment când Învățătorul consideră că studenții Lui au învățat suficient de mult ca să înceapă practica de a-i învăța ei pe alții. În al patrulea rând, atunci când îi trimite în practică le dă și autoritate asupra duhurilor rele și-i însărcinează să le alunge din oameni (Matei 10:1 și 8;  Luca 9:1 și 10:17-19).

Să fim foarte atenți la punctul acesta. Domnul Isus a venit și a făcut o breșă în împărăția Celui rău scoțând din oameni demonii și aducând în ei Stăpânirea lui Dumnezeu. Acum, El îi trimite pe studenții Săi să se angajeze în aceeași luptă, cu aceleași însărcinări: să le dea altora învățătura pe care le-a dat-o El și să elibereze oamenii de sub stăpânirea Celui rău. Când cei șaptezeci de ucenici se întorc și raportează entuziasmați că au reușit să elibereze oamenii de duhuri rele, Domnul Isus are o reacție semnificativă, spunându-le: ”Am văzut pe Satan căzând ca un fulger din cer” (Luca 10:18). În succesul ucenicilor, Domnul Isus vede începutul biruinței asupra Diavolului!

Mai mult. Imediat după învierea Lui din morți, Isus le spune ucenicilor Săi: ”Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi” (Ioan 20:21). Adică, El doar a început războiul și, după ce a câștigat multe biruințe în timpul vieții Lui pe pământ și după ce a câștigat o biruință cosmică pe crucea de pe Calvar (despre care vom vorbi mai târziu), îi însărcinează pe cei ce au absolvit școala Lui să continue ceea ce a început El!

Acest război continuă de aproape 2.000 de ani! Războiul n-a încetat niciodată. Nu există cesaționism în acest război! Și nu s-a încheiat niciodată vreun armistițiu!

Toate acestea sunt cuprinse în învățătura  Domnului Isus despre ”Împărăția lui Dumnezeu”. Acesta este subiectul central al Domnului Isus deoarece aceasta este imaginea generală pe care ne-o aduce El despre lume și viață!

Dacă vrem să gândim ca El, trebuie să ne însușim această imagine generală prin care să înțelegem lumea și să ne înțelegem rostul nostru în această viață.

În Faptele apostolilor cap. 26, găsim relatarea apostolului Pavel despre ceea ce i-a spus Domnul Isus când i-a ieșit în cale pe drumul Damascului. Este extrem de semnificativ să vedem cum l-a instruit Domnul Isus pe Pavel să facă evanghelizare: ”Te-am ales din mijlocul acestui popor și din mijlocul națiunilor la care te trimit să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea lui Satan la Dumnezeu și să primească prin credința în Mine iertarea de păcate și moștenirea împreună cu cei sfințiți” (Fapte 26:17-18, în original, cuvintele subliniate sunt chiar la sfârșitul frazei).

Vedem aici cum Domnul Isus îi înfățișează lui Pavel cele două împărății. Oamenii sunt sub stăpânirea lui Satan. Rostul evanghelistului este să le deschidă ochii la oameni să vadă. Ce să vadă? Să vadă ce stăpân oribil au ei chiar acum; și ce Stăpân minunat este Dumnezeu! Și să-i convingă să treacă de sub un stăpân sub celălalt Stăpân.  Am notat în paranteză că ”prin credința în Mine” în original se află la sfârșitul frazei. Aceasta înseamnă că aceste cuvinte nu se aplică numai la iertarea de păcate, ci la toate acțiunile din frază: să se întoarcă de sub puterea Satanei la Dumnezeu prin credința în Mine (sau ”prin Mine”), să primească iertarea de păcate prin credința în Mine și să primească o moștenire între cei sfințiți prin credința în Mine. Toate acțiunile care formează procesul mântuirii noastre se produc ”prin credința în Mine.”

Să ne uităm acum la cuvintele: ”să primească o moștenire între cei sfințiți” (redat iarăși după original). Cei care au trecut sub autoritatea lui Dumnezeu și au primit iertarea de păcate, au intrat în școala de sfințire a vieții. Numai aceia care trec cu succes prin școala aceasta se califică să primească moștenirea în viața veșnică. Și școala aceasta a sfințirii vieții se face și ea ”prin credința în Mine”, adică o fac cei ce acceptă să trăiască după învățătura Lui Isus. De unde știm că aceasta este interpretarea corectă a acestui text? Din ceea ce spune Pavel în continuare. El relatează guvernatorului Agripa aceste instrucțiuni pe care le-a primit de la Domnul Isus. Apoi relatează cum le-a pus el în aplicare. Dacă am fi fost noi în locul lui Pavel, am fi repetat cuvintele Domnului Isus și am fi spus că le-am executat întocmai. Dar Pavel este evreu, și el nu spune de două ori aceleași cuvinte. Când repetă, el spune același lucru dar cu alte cuvinte. Și iată aceste cuvinte: ”Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim și la națiuni să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu și să facă fapte vrednice de pocăința lor” (v.20). Procesul de sfințire a vieții este exprimat prin cuvintele ”să facă fapte vrednice de pocăința lor”.

Subiectul acestui articol este imaginea generală a două împărții în conflict pe care ne-o dă Domnul Isus. Scopul nostru este să-i convingem pe oameni să treacă dintr-o împărăție în cealaltă. Dar nu interesează numai eliberarea de sub stăpânirea lui Satan; și lupta nu se oprește doar la actul trecerii sub Domnia lui Dumnezeu. Cel rău face tot ce știe el ca să recupereze ce a pierdut. Lupta nu este completă decât când oamenii au absolvit școala Domnului Isus, care este școala sfințirii vieții! Numai absolvirea acestei școli îl califică pe om să intre în moștenirea cerească!

Toate se fac ”prin credința în Mine.” Dacă credem cu adevărat în Domnul Isus, acceptăm să intrăm în școala Lui și să rămânem în școală până când suntem transformați după chipul Lui.

Dar El nu ne ține doar în școală. El ne echipează și ne dă autoritate asupra puterii dușmanului și ne trimite în luptă. Fiecare credincios trebuie să aibă tot timpul în vedere imaginea generală a celor două împărății în conflict și să știe în ce poziție este pus de Domnul său.

Aceasta înseamnă să gândești cum gândea Domnul Isus!

de Iosif Ţon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s