Un răspuns pentru pastorul Ioan Berar

Dragă frate Berar,

vă respect foarte mult vârsta pe care o aveţi şi slujirea dumneavoastră în cadrul Cultului Penticostal din România.

Astăzi când „răsfoiam” blogosfera am observat că v-aţi făcut blog, şi l-a început m-am bucurat, dar după ce am citit scrisoarea pe care dumneavoastră aţi postat-o (mi-a fost destul de greu să ajung la final) sincer m-am întristat foarte mult, şi dacă vă spun că am lăcrimat nu exagerez cu nimic.

Dragă frate Berar, nu pot să înţeleg cum încercaţi să muşamalizaţi tot trecutul Bisericii Penticostale din perioada comunistă. Aţi fost păstor atunci, şi ca unul care sunt nepot de păstor din acea vreme ştiu ce însemna slujirea atunci, tocmai pentru aceasta mă aşteptam la dumneavoastră să fiţi echidistant în ce priveşte acea perioadă.

Atât Vasilică Croitor în cartea sa „Răscumpărarea Memoriei”, cât şi eu acum nu vreau să judec pe nimeni din trecut deşi poate aş fi îndreptăţit când ştiu că bunicul meu a fost deportat în bărăgan 3 ani şi jumătate, când a petrecut zile întregi la securiate (nu pentru a da note informative) ci pentru a veni de acolo fără dinţi în gură pentru că slujea pe fraţi, sau când vedeam pe cei de la securitate care veneau la noi acasă şi întorceau casa pe dos pentru a căuta material religios – şi cred că dacă ar mai trăi acum pastorul Greţa Alexa nu ar avea nici un resentiment pentru cei care l-au trădat de atâtea ori, chiar sunt sigur că i-ar lua de după cap şi le-ar spune „ce a fost a fost, mergem înainte pe cale” şi mai cred că ar fi apreciat foarte mult cartea pastorului Vaslică Croitor şi ar fi ţinut-o lângă el, aşa cum a făcut şi fratele Man.

Frate Berar, poate ar fi bine să mai luaţi o dată cartea Răscumpărarea Memoriei şi să o mai citiţi şi poate atunci veţi observa că altfel stau lucrurile, că nimeni nu a încercat să denigreze pe nimeni, ci s-a încercat să se spună lucrurilor pe nume. Dacă credeţi că fratele Vasilică Croitor nu are nume ale persoanelor care au colabortat cu securitatea şi sunt în viaţă şi chiar ocupă funcţii în Cultul Penticostal vă înşelaţi, dar el nu a dorit să le facă publice pentru a oferi încă posibilitatea acestor persoane la o pocăinţă sinceră.

Frate Berar, vă rog nu vă supăraţi pe mine, dar asta am simţit acum să vă spun.

Cu respect, un slujitor al Domnului Marcel Borlovan.

Anunțuri

4 comentarii la “Un răspuns pentru pastorul Ioan Berar

  1. Pingback: Evanghelici în Top 100 WP (01.02.2011) « România Evanghelică

  2. ce sa faci cu cei care nu se pot pocaii?
    Isus spunea odata …,,cine este fara pacat sa arunce cel dintai cu piatra”…

    si mesajul unei cantari ne ajuta sa pricepem cum sa tratam pe cel gasit vinovat:,, nu ucideti cu pietre pe cel gasit vinovat/caci si pe noi intr-o zi/pe toti Isus ne-a iertat”

    iar pentru cel ce a pacatuit si isi primeste iertarea Isus spune: ,,Du-te si sa nu mai pacatuiesti”

    De mana cu Isus pe drumul catre cer vom sti cum sa lucram cu cei vinovati si cum sa ne pocaim cand suntem vinovati.

    O zi incarcata cu intelepciunea care vine prin Duhul Sfant!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s