La ce ne cheamă Domnul Isus

Primul lucru pe care îl face Domnul Isus când Își începe lucrarea de Învățător este să ne anunțe că a venit Împărăția lui Dumnezeu, adică Dumnezeu Se întoarce la noi și este gata să ne primească sub Domnia, Stăpânirea sau Autoritatea Lui.

Al doilea lucru pe care îl face Domnul Isus este să ne dea poruncile Lui, sau învățătura Lui, prin care ne descrie ce fel de oameni vrea Dumnezeu să fim noi dacă vrem să intrăm și să locuim în Împărăția Lui.

Al treilea lucru pe care îl face Domnul Isus este să ni-L descrie pe Dumnezeu Însuși. Aceasta o face tot prin învățăturile pe care ni le dă. Când ne spune ce fel de oameni trebuie să fim, El ne spune și ce fel de Dumnezeu este Cel ce vrea să ne primească la Sine!

Fiindcă scopul primordial al lui Dumnezeu este să-Și facă fii care seamănă cu El Însuși (”după chipul și asemănarea Noastră” – Geneza 1:26), este normal ca Domnul Isus să ne spună ce fel de persoană este El.

Apostolul Ioan își începe Evanghelia înfățișându-L pe Fiul lui Dumnezeu – Cuvântul  ca existând din eternitate cu Dumnezeu Tatăl și ca agent al Tatălui în creație, iar apoi venind, prin Întrupare, la noi oamenii.

 

La acest punct semnalez câteva detalii de foarte mare importanță din pasajul în care Ioan ne vorbește despre Întruparea Fiului lui Dumnezeu.

În Numeri 34:6, Dumnezeu S-a descris pe Sine ca fiind ”plin de bunătate generoasă și de adevăr”.  Fiindcă ”adevăr” este folosit în sensul că Își ține cuvântul dat, el este tradus prin ”credincioșie”.  De aici avem perechea de cuvinte repetată de peste o sută de ori în Vechiul Testament: ”bunătate și credincioșie.” Cei șaptezeci care au tradus Vechiul Testament în limba greacă cu aproximativ 200 de ani înainte de Cristos (Septuaginta), au ales să traducă cuvântul hesed prin cuvântul ”milă”, care nu este cea mai bună traducere. Evanghelistul Ioan ne arată cum crede el că ar fi trebuit tradus acest cuvânt. Dar, să ne uităm la tot textul lui Ioan din 1:14-18.

Ioan, vorbind despre Întruparea Fiului, care ”era cu Dumnezeu și era Dumnezeu” (v.1) , aseamănă intrarea Lui în omenire cu momentul când Dumnezeu a coborât cu slava Lui în ”Cortul întâlnirii” (Exod 40:34-35).

Ioan scrie în grecește și spune: ”Cuvântul Și-a înălțat Cortul între noi (Ioan 1:14, tradus: ”a locuit printre noi”)…și noi am privit slava Lui, întocmai ca slava lui Dumnezeu”. Ca să arate și mai clar că El este Dumnezeu venit la noi, Ioan adaugă că El a fost, ca și Dumnezeu, ”plin de hesed și de emet”. Ioan nu folosește Septuaginta (așa cum fac ceilalți trei evangheliști când citează din Vechiul Testament), ci își face propria lui traducere direct din ebraică. Problema lui era cum să traducă cuvântul hesed, deoarece în limba greacă erau mai multe cuvinte pentru ”bunătate”. Este extrem de semnificativ și de important că el consideră că cea mai bună traducere a lui hesed în greacă este prin cuvântul haris, care însemna ”bunătate darnică”, ”bunătate generoasă.” Astfel vedem că El traduce pe ”plin de hesed și emet” prin ”plin de har și adevăr”. Să reținem deci că după apostolul Ioan cea mai bună traducere a lui hesed este  haris. Așa dar, harul este cel mai bun cuvânt pentru bunătatea generoasă a lui Dumnezeu. Noi românii trebuie să aflăm că traducătorii Bibliei în românește au oscilat, neștiind cum să-l traducă pe haris în românește. În cele din urmă, l-au lăsat netradus și doar l-au românizat, făcându-l ”har.” Ioan ne spune că cea mai bună traducere este prin ”bunătate”.

Dar care este scopul numărul unu al Întrupării Fiului lui Dumnezeu? Ioan ne spune imediat: ”Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18). Ceva mai târziu aflăm, prin gura lui Ioan Botezătorul, că Fiul lui Dumnezeu este ”Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (v. 29), dar pe primul plan, Ioan pune funcția Fiului de a ni-L face cunoscut pe Dumnezeu, Tatăl Său. Ca să vedem cât de centrală și de esențială este această funcție a Fiului, ne uităm la sfârșitul carierei lui pe pământ și vedem că acolo, El raportează Tatălui Său că Și-a împlinit misiunea: ”Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:6). Întotdeauna acolo unde citim ”Numele”, totul ne devine mai clar dacă îl înlocuim cu ”Persoana”. Domnul Isus ne-a făcut cunoscută Persoana lui Dumnezeu.

Cum ni L-a făcut cunoscut El pe Dumnezeu, sau cum L-a descris El pe Dumnezeu? Răspunsul evident este că tot ce urmează în Ioan de la capitolul doi până la capitolul 17 este în esență descrierea lui Dumnezeu. Dacă ne uităm cu atenție la aceste capitole, vedem că ele conțin o serie de discursuri ale Domnului Isus, în care El vorbește foarte mult despre Dumnezeu Tatăl, despre Fiul și despre Duhul Sfânt. Adică, Domnul Isus ni-L face cunoscut pe Dumnezeu ca fiind trei Persoane: un Tată, un Fiu și un Duh Sfânt.

Altceva foarte important. Domnul Isus nu ne spune cum arată aceste Persoane; nu ne descrie înfățișarea Lor. Ceea ce ne spune El este modul în care se relaționează între Ele aceste Persoane. Iată câteva elemente ale acestei relaționări:

Tatăl dă tot ce are Fiului Său și tot ce face El în lume face prin Fiul Său și prin Duhul Sfânt. Fiul Îl imită în toate pe Tatăl, Îl ascultă în toate pe Tatăl și face întocmai voia Tatălui și la urmă întotdeauna Îi dă totul înapoi Tatălui. La rândul Lui, Duhul Sfânt este și Duhul Tatălui și Duhul Fiului. El este legătura de dragoste dintre Tatăl și Fiul. El ne îndreaptă privirile spre Tatăl și spre Fiul și ne îndeamnă să-I ascultăm pe Ei și să le dăm lor slavă și cinste.

Aceste relații sunt cea mai mare frumusețe din Sfânta Treime. În acest tablou, prin care Domnul Isus ni-L face cunoscut pe Dumnezeu, putem să vedem trei elemente care-i alcătuiesc frumusețea și noblețea: primul este hesed, bunătatea generoasă a fiecărei Persoane față de celelalte două; al doilea este agape, dragostea care Se dăruiește celorlalți și care se împlinește dăruindu-se; al treilea este smerenie, în sensul care stă la baza gândirii lui Cristos: ”în smerenie, fiecare să-l privească pe altul mai pe sus decât el însuși și fiecare dintre voi să se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele celorlalți” și să fie astfel în voi ”gândirea lui Cristos” (Filipeni 2:3-5) și, prin extensie, gândirea Tatălui și gândirea Duhului Sfânt.

La acest Dumnezeu ne cheamă Domnul Isus!

Să observăm cum procedează Domnul Isus. Trei ani și jumătate în școala Lui, El le dă ucenicilor poruncile Lui, pe care dacă ei le ascultă devin ca și Tatăl, ca și Fiul, ca și Duhul Sfânt. Pe baza acestor învățături, El încheie cu ei noul Legământ. Apoi, în discursul final, El rezumă tot ce i-a învățat în două idei fundamentale:

  1. Legământul pe care L-am încheiat cu voi se bazează pe poruncile Mele; este un Legământ de dragoste pe care Eu o arăt dându-Mi viața pentru voi, iar voi v-o arătați trăind după poruncile Mele.
  2. Prin Legământul acesta, Eu M-am făcut una cu voi; Eu sunt în voi și voi sunteți în Mine. Suntem uniți organic, ca o viță cu mlădițele ei. Dar Eu nu   v-am legat numai de Mine, ci Duhul Sfânt va veni să locuiască în voi și El vă va călăuzi în tot adevărul: voi veți fi în Duhul și Duhul va fi în voi. Și încă ceva și mai extraordinar: Eu voi aduce pe Tatăl în voi și astfel voi veți fi în Tatăl și Tatăl va fi în voi, exact așa cum Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine.

În felul acesta, Domnul Isus i-a adus pe ucenici în Sfânta Treime și a adus Sfânta Treime în ucenici. Acesta este cel mai mare miracol din univers. Și la acest miracol ne cheamă Domnul Isus pe fiecare dintre noi.

de. Iosif Ţon

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s