Năvodul…

Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti. După ce s-a umplut, pescarii îl scot la mal, şed jos, aleg în vase ce este bun, şi aruncă afară ce este rău. Tot aşa va fi şi la sfârşitul veacului. Îngerii vor ieşi, vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni, şi-i vor arunca în cuptorul aprins; „acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor”.

Prin aruncarea năvodului se înţelege predicarea Evangheliei. Aceasta adună în Biserică şi bun şi rău. Când misiunea Evangheliei se va încheia, judecata va săvârşi lucrarea de separare. Hristos a văzut că prezenţa fraţilor falşi în Biserică va face ca să fie vorbită de rău Calea Adevărului, lumea va dispreţui Evanghelia din pricina vieţii nepotrivite a credincioşilor cu numele. Mai mult chiar şi credincioşii se vor simţi frustraţi că văd că mulţi, care îşi zic creştini, nu sunt conduşi de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu – ce urmează? Oamenii pot fi în primejdie de a gândi că Dumnezeu le trece cu vederea păcatele… dar Hristos ridică perdeaua viitorului şi ne îndeamnă pe toţi să vedem, că numai caracterul, nicidecum rangul, hotărăşte soarta omului.

Această pildă ne arată clar că nici odată nu va fi un timp, când toţi cei răi să se întoarcă la Dumnezeu. Peştele bun şi rău sunt scoşi împreună la mal, spre a fi deosebiţi la urmă.

Această pildă ne învaţă că după judecată nu mai există timp de probă. Odată lucrarea Evangheliei încheiată, urmează imediat despărţirea de bun şi rău, hotărându-se pentru vecie soarta fiecăruia.

Dumnezeu nu doreşte pieirea nimănui. „Viu sunt, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască” (Ezech. 33.11)

În toată această perioadă Duhul Sfânt a lui Dumnezeune îndeamnă să primim darul vieţii din partea lui Dumnezeu. Numai acei care nu iau seama la Cuvântul Lui, vor fi lăsaţi să piară. Dumnezeu a spus că păcatul trebuie nimicit, ca fiind un rău ruinator al Universului. Acei care se lipesc de păcat, vor pieri împreună cu el.

Astăzi este timpul să primim Cuvântul lui Dumnezeu pentu a trăi!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s