„În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut.” Evrei 9.16
Un om bogat din America a murit şi în urma lui a rămas o mare avere, dar nu se ştia cui a lăsat-o. Într-o zi s-a găsit un portmoneu rupt şi plin de praf. Când au căutat în el, acolo au găsit testamentul bogătaşului, prin care lăsa toată averea surorii sale. Aceasta nu avea altceva de făcut decât să creadă şi să primească averea.
Domnul şi Mântuitorul nostru a murit, şi prin testament ne-a lăsat nouă, păcătoşilor, bogăţiile harului Său. „Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut” (Evrei 9.17). Dar testamentul trebuie crezut. Câtă vreme nu-l crezi, nu ai parte de aceste bogăţii.
În bogăţiile cereşti găsim starea de har pe care ajung să o aibă cei credincioşi. Ea este o stare înaltă, de bucurie în Duhul Sfânt, o atmosferă de libertate, căci sunt izbăviţi de robia patimilor şi de sub stăpânirea lui satan, uşuraţi de greutatea păcatelor, a frământărilor, a îngrijorărilor, căci au totul deplin în Hristos. Viaţa lor a fost înnoită, de acum înainte are un sens. Înviaţi fiind din starea veche, ei au fost aşezaţi într-o stare nouă, după voia lui Dumnezeu.
Ne bucurăm cu toţii de această stare?