Este oare ceva prea greu pentru Domnul?

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Geneza 18:14

Aceasta este provocarea plină de dragoste a lui Dumnezeu pentru tine şi pentru mine în fiecare zi. El vrea ca noi să ne gândim la cele mai adânci, cele mai înalte şi cele mai scumpe dorinţe şi aşteptări ale inimilor noastre. El vrea ca noi să ne gândim la acele lucruri care poate au fost dorinţe pentru noi înşine sau pentru cineva drag, dar care au rămas atât de mult timp neîmplinite încât acum le vedem pur şi simplu ca nişte dorinţe pierdute. Şi Dumnezeu ne îndeamnă să ne gândim chiar la acel lucru pe care odată l-am văzut posibil, dar între timp ne-am pierdut orice speranţă de a-l mai vedea împlinit în viaţa aceasta.

Lucrul acela, în măsura în care corespunde cu ceea ce ştim noi că este voia Lui exprimată – cum a fost cu fiul pentru Avraam şi Sara – Dumnezeu intenţionează să-l facă pentru noi. Da, dacă Îl vom lăsa, Dumnezeu va face lucrul acela, chiar dacă ştim că este un lucru atât de imposibil încât pur şi simplu am râde dacă cineva prin absurd ne-ar sugera vreodată că s-ar putea întâmpla.

„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?“ Nu, nimic nu este prea greu când credem în El atât cât să mergem înainte, făcând voia Sa şi lăsându-L să facă imposibilul pentru noi. Chiar şi Avraam şi Sara ar fi putut împiedica planul lui Dumnezeu dacă ar fi continuat să nu creadă.

Singurul lucru „prea greu pentru Domnul“ este neîncrederea noastră deliberată şi continuă în dragostea şi puterea Sa, şi respingerea totală a planurilor Lui pentru noi. Nimic nu este imposibil pentru Yehova de făcut pentru cei care se încred în El. 

Păpuşile Muppts, somate să se căsătorească gay!

Producătorii Sesame Street refuză categoric acest lucru!

Ca urmare a unei dezbateri aprinse pe Facebook şi Twitter, dar şi a unei petiţii semnate de 9.000 de persoane care cer care cei doi buni prieteni din Păuşile Muppets, Bert şi Ernie, să se căsătorească, producătorii serialului au trebuit să intervină.

Au dat joi un comunicat de presă, care să închidă toată tevatura făcută în reţelele de socializare pe ideea că dacă cei doi buni prieteni, Bert Şi Ernie, s-ar căsători în cadrul Sesame Street, asta ar uşura soarta homosexualilor de pretutindeni, şi în care fac următoarele precizări: Bert şi Ernie sunt doar nişte păpuşi, prin urmare, ca toate păpuşile nu au sex, chiar dacă au fost caracterizate ca nişte păpuşi de sex masculin. „Ei doi sunt foarte buni prieteni. Au fost creaţi ca să-i înveţe pe preşcolari că pot fi buni prieteni cu cei care sunt diferiţi de ei”, au postat cei de la Sesame Street pe pagina lor de Facebook.

sursa. realitatea.net

Când asculţi de Domnul

„Când norul rămânea … copiii lui Israel … nu porneau.” Numeri 9:19

 Acesta era testul fundamental al ascultării. Era relativ uşor să-şi strângă corturile când norul pufos se ridica încet deasupra Cortului şi începea să plutească maiestuos înaintea mulţimii copiilor lui Israel. Schimbarea în mod normal este plăcută, şi oamenii erau entuziasmaţi şi interesaţi de traseu, de privelişte, şi de locul următorului popas.

Dar să trebuiască să aştepţi era cu totul altă poveste. „Când norul rămânea“, oricât era de neatrăgător şi de înăbuşitor locul, oricât era de chinuitor pentru carne şi sânge, oricât era de plictisitor şi de monoton pentru cei nerăbdători, oricât era de primejdioasă expunerea lor la pericol – nu exista nici o altă alternativă decât să rămână în tabără.

Psalmistul spunea: „Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele“ (Psalmul 40:1). Şi ceea ce a făcut Dumnezeu pentru sfinţii din Vechiul Testament, va face şi pentru credincioşi de-a lungul veacurilor, cu toate că deseori ne va face să aşteptăm. Trebuie oare să aşteptăm când suntem faţă-n faţă cu un vrăjmaş ameninţător, înconjuraţi de primejdie şi frică, sau sub o piatră care stă să cadă? N-ar fi acesta timpul să ne strângem corturile şi să plecăm? N-am suferit deja până la punctul de colaps total? N-am putea schimba căldura înăbuşitoare cu „păşuni verzi … [şi] ape de odihnă“ (Psalmul 23:2)?

Când Dumnezeu nu trimite nici un răspuns şi „norul rămâne“, trebuie să aşteptăm. Şi totuşi noi putem face aceasta cu siguranţa deplină că Dumnezeu ne dă mana, ne dă apă din stâncă, ne dă adăpost şi protecţie de vrăjmaşii noştri. El nu ne ţine niciodată la postul nostru fără să ne asigure de prezenţa Sa sau fără să ne trimită zilnic cele necesare.

Dragul meu, aşteaptă – nu te pripi atât de mult să faci o schimbare! Slujeşte, stai la postul tău! Trebuie să aştepţi acolo unde eşti până când norul începe în mod clar să se mişte. Aşteaptă ca Domnul să-ţi dea buna Sa plăcere! El nu va întârzia!

O cântare în noapte!

„După ce au cântat o cântare de laudă, au ieşit spre Muntele Măslinilor”. Matei 26.30

Poate au mai fost şi alte ocazii când Domnul Isus a mai cântat, dar singura dată când Duhul Sfânt ne-a păstrat acest minunat aspect al stării sufletului Său, a fost în cea mai întunecoasă noapte din viaţa Lui de pe pământ. Era chiar înainte de drumul spre Gheţimani unde sufletul Său a fost „cuprins de o întristare de moarte”. El ar fi putut să cânte pe Muntele Schimbării la Faţă, sau în ziua când a intrat în Ierusalim printre strigătele de osanale, sau la nunta din Cana Galileii. Dar aceasta a fost „cântarea Lui în noapte” Ps. 77.6 Domnul nu a cântat singur dar starea sufletului Său nu putea fi împărtăşită de ucenicii Lui.

Bucuria pe care o avea în cântarea Lui de laudă, era „bucuria care-I era pusă înainte” ca să sufere crucea şi să dispreţuiască ruşinea. Era bucuria de a face voia Tatălui care umplea inima, deşi avea să sufere agonia ruşinii şi a batjocorilor. El avea să privească în umbrele întunecoase ale morţii în care avea să intre în curând pentru a pregătii calea mântuirii sufletelor noastre pierdute. Şi totuş, El a cântat cu toată inima, dovedint înaintea ucenicilor şi a cerului că este gata să facă lucrarea Tatălui Său. Textul ne spune că era o cântare de laudă. Nu era o cântare de jale, nu era una de bucurie naturală, ci o cântare de de laudă pentru Tatăl Său pe care L-a slăvit până în ultima clipă când Şi-a dat Duhul. El ştia ce Îl aşteaptă şi totuş a lăudat pe Dumnezeu cântând.

Cum s-a unit bucuria inimii Lui cu bucuria inimii Tatălui pentru că acea să pună bazele celei mai minunate lucrări pe care a cunoscut-o Universul: Salvarea noastră! Nu putem, fără îndoială, să pătrundem, să înţelegem şi să cunoaştem, în starea limitată pe care o avem acum, ce a însemnat unirea acestor două inimii în bucuria supremă că mântuirea noastră a fost împlinită. Cântarea de laudă a Domnului Isus se va continua în cer şi se va uni cu cântările de laudă a milioane de credincioşi pentru toată veşnicia.

Avem ceva de învăţat din textul acesta; da, să învăţăm să cântăm când suntem gata de a intra în valea plină de întuneric a acestei vieţi. Dar să cântăm şi să ne şi bucurăm? Am putea noi cânta când suferim? Ce greu este să cânţi când suferinţa te împiedică să vezi dincolo de mizeria dureilor şi a necazurilo care parcă nu se mai termină; să vezi că după orice nor întunecos, e un soare şi mai dulce şi mai tare şi mai strălucitor, este Soarele neprihănirii noastre care ne aşteaptă cu drag ca să pună capăt tuturor suferinţelor şi lacrimilor noastre şi să ne facă astfel, să intrăm în bucuria Lui!

Dar a cânta în suferinţă este un har deosebit.