BBC – renunţă la ISUS!

Trustul media a înlocuit denumirile „înainte de Hristos” şi „după Hristos” cu termenii „înaintea erei actuale” şi „era actuală”.

Departamentul de religie şi etică de la BBC spune că schimbările sunt necesare pentru a evita jignirea non-creştinilor.

„BBC este imparţial şi este necesar să folosim termeni care nu îi jignesc sau care nu îi îndepărtează pe non-creştini.  Înaintea Erei Actuale (î.e.a)/Era Actuală (e.a) sunt folosite ca o alternativă neutră din punct de vedere religios la „Înainte de Hristos” (î.Hr)/ şi „După Hristos” (d.Hr).

sursa. realitatea.net şi bbc.co.uk

Sângele care ne izbăveşte

„… Sângele … ca să slujească de ispăşire pentru sufletele noastre” Levilic 17:11

Jeffrey Ebert spune: „Când aveam cinci ani, înainte să apară centurile de siguranţă şi airbaguri la maşini, familia mea mergea spre casă cu maşina pe un drum de ţară cu sens dublu. Eu stăteam în poala mamei când o maşină condusă de un şofer beat a intrat pe contrasens şi ne-a lovit din plin. Nu am nici o amintire a acestei coliziuni. Dar îmi amintesc teama şi confuzia pe care am simţit-o când m-am văzut acoperit de sânge din creştet până în tălpi. Apoi am aflat că sângele nu era tot al meu, ci al mamei. În acea fracţiune de secundă, când lumina farurilor i-a intrat în ochi, ea şi-a încolăcit instinctiv trupul în jurul meu. Trupul ei s-a izbit de bord şi capul ei s-a zdrobit de parbriz. Ea a suportat impactul… ca eu să nu-l simt. A fost nevoie de operaţii costisitoare pentru ca mama să-şi revină”.

La cruce Domnul Isus a luat asupra lui impactul păcatului şi în momentul în care ne punem încrederea în el, sângele Lui vărsat ne împacă cu Dumnezeu. Este problema lui Dumnezeu. Biblia spune că „ochii Lui sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu pot să privească nelegiuirea!” (Habacuc 1:13). Aşa că Dumnezeu îşi rezolvă problema aşezându-ne „în Hristos” si văzându-ne „prin sânge”. Când Dumnezeu se uită la mine El nu vede ce am făcut. El vede numai sângele lui Hristos cel răstig­nit. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Sângele … slujeşte de ispăşire pentru sufletele noastre”. Cuvântul „ispăşire” înseamnă „curăţire”.

Minunat, sângele lui Isus acoperă prăpastia şi ne face una cu Dumnezeu!