Trebuie să ne CURĂŢIM!

lighian„Cei cu inima curată …  vor vedea pe Dumnezeu!”      Matei 5:8

În Cortul întâlnirii era un vas mare pentru spălat care se numea lighean (Exod 30:18). Piciorul lui de aramă era ca o oglindă, permiţându-i preotului să-şi vadă mizeria de pe picioare, înainte de a se putea apropia de Dumnezeu, trebuia să se oprească şi să se spele, altfel murea. Psalmistul scrie: „Cine se va ridica până la locui Lui cel Sfânt? – Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată … Acela va căpăta binecuvântarea Domnului” (Psalmul 24:3-5). Binecuvântările lui Dumnezeu sunt condiţionate de starea inimii. Oare asta înseamnă că trebuie să fii fără păcat? Nu, ci că trebuie să fii conştient de păcat şi să-l rezolvi imediat.

De ce atâta zgomot pentru curăţie? Deoarece Domnul Isus a spus: „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”, problema nu este imposibilitatea lui Dumnezeu de a fi văzut, ci neputinţa noastră de a-L vedea. Nu e de mirare că David s-a rugat: „Zideşte în mine o inimă curată”. (Psalmul 51:10). Cuvântul curat vine de la cuvântul grecesc katharos care înseamnă „a curăţa”. Când ai auzit şi ai văzut prea multe, ai nevoie de o curăţenie spirituală. Numai o inimă curată poate înţelege voia lui Dumnezeu şi poate deosebi căile Lui. Păcatul neidentificat, nemărturisit şi neiertat îţi va bloca arterele spirituale.

O inimă care nu este curată te va face să cauţi înţelepciunea celor din jur şi nu pe cea a lui Dumnezeu. Te va face să ai nevoie de rugăciune în loc să te rogi tu pentru ceilalţi. Nu duce cu tine ceea ce Dumnezeu vrea să laşi jos. Scapă de „orice pedică, şi păcatul care te înfăşoară aşa de lesne” (Evrei 12:1). Ceea ce doreşte Dumnezeu să-ţi arate merită efortul de a te curăţi.

Anunțuri

3 comentarii la “Trebuie să ne CURĂŢIM!

  1. Salutări, Marcel! Am văzut în seara aceasta, că te-ai implicat într-o oarecare măsură în cazul renunţării la slujire a lui Cristian Barbosu în ceea ce priveşte biserica baptistă Metanoia Arad. Aş vrea să ştiu dacă mă poţi ajuta să fac rost de numărul de telefon al lui Cristian şi să încerc să obţin clarificări la unele probleme. Mulţumiri!
    Har şi pace de la Domnul pentru tine şi cei dragi ţie!

  2. Zi şi noapte, în orice vreme trebuie să cugetăm la Cuvântul Domnului. De ce? Pentru că este un Cuvânt viu şi lucrător, pentru că în el găsim înţelepciunea lui Dumnezeu şi pentru că îndreptându-ne după Cuvântul Lui nu vom fii daţi niciodată de ruşine în faţa lumii. Psalmi 1:1-3 „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit”. Un tânăr care aplică cu adevărat Cuvântul Domnului în viaţa lui, niciodata nu va intra în anturaje nepotrivite, niciodata nu va asculta sfatul celor răi şi niciodată nu va merge pe aceeaşi cale cu cei care hulesc Numele Dumnezeului nostru. Un astfel de tânăr îşi găseşte mereu plăcerea în Legea Domnului, şi în viaţa lui se vor vedea roadele împlinirii Cuvântului. Tânărul care cunoaşte în mod personal pe Dumnezeu, v-a avea zilnic părtăşie cu El, începând o viaţă nouă cu Isus şi trăind-o cu El până la sfărşitul zilelor. Cum pot să fiu un tânăr curat? Răspunsul ni-l dă chiar Biblia în Psalmii 119:9 „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” Atâta vreme cât ne îndreptăm după Cuvântul Său, vom putea fii cu adevărat tineri curaţi într-o lume murdara. DOAMNE AJUTĂ-NE LA ACEASTA.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s