Reblogged from Armonia Magazin SUA:
Iată o întrebare care pentru mulți cercetatori și istorici devine tot mai actuală.
Un prim răspuns, și fără un efort deosebit, este la îndemâna oricui: în primul rând, în Israel, (re) înființat la 14 Mai 1948 și asezat in limitele ținutului istoric biblic, iar în al doilea rând în diaspora, evrei răspânditi aproape peste tot, în rândul multor națiuni.
Astfel, printr-un simplu calcul statistic, ajungem la concluzia că numărul evreilor din întrega lume se ridică la aproximativ 10 milioane (8 milioane populatia statului Israel, la care se adaugă aproximativ 2 milioane din diaspora).
Comparand însă relitatea cu unele profetii biblice făcute de Însusi Dumnezeu, si redate in cartea Geneza, unii istorici sunt predispusi să ridice câteva semne de intrebare privind răspunsul enuntat in titlul :”Unde sunt totusi evreii ?”
Nu au mai avut family numeroase, 12 copii and up, ci un evreias, poate doi…
interesant articolul !
Din deportarile care au avut loc B.C. descrise in Vechiul Testament, nu s-au mai intors multi dintre ei, amestecandu-se cu popoarele respective. Dupa ce L-au rastignit pe DOMNUL ISUS HRISTOS si au fost imprastiati printre popoarele lumii, dupa 2.000 de ani, s-au intors destul de putini in Israel, cei mai multi s-au amestecat cu popoarele respective, multi schimbandu-si numele de frica persecutiilor.
Poate ca marturia de pe site-ul de mai jos va clarifica unele aspecte in legatura cu evreii din Romania.
Scuzati calitatea filmarii, facuta de un amator si ascultati cu atentie
marturia lui Genovieva, pe care o cunosc multi.
http://www.perlesicomori.net/index.php?option=com_avreloaded&view=popup&Itemid=3&divid=244