Biserica Creştină după Evanghelie – apără libertatea religioasă din România

Legea nr. 489/2006
privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor
Publicată în Monitorul oficial Partea I, nr. 11/8.01.
 

Art. 1. – (1) Statul român respectă şi garantează dreptul fundamental la libertate de gândire, de conştiinţă şi religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituţiei şi tratatelor internaţionale la care România este parte.
(2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrară convingerilor sale, şi nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situaţie de inferioritate pentru credinţa, apartenenţa sau neapartenenţa sa la o grupare, asociaţie religioasă sau uncult ori pentru exercitarea, în condiţiile prevăzute de lege, a libertăţii religioase.

Art. 13. – (1) Raporturile dintre culte, precum şi cele dintre asociaţii şi  grupuri religioase se desfăşoară pe baza înţelegerii şi a respectului reciproc.
(2) În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.
(3) Împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a unei activităţi religioase, care se desfăşoară potrivit legii, se pedepseşte conform dispoziţiilor legii penale.

Art. 33. – (1) Cultele au dreptul să înfiinţeze şi să administreze unităţi de învăţământ pentru pregătirea personalului de cult, a profesorilor de religie, precum şi a altor specialişti necesari activităţii religioase a fiecărui cult, în condiţiile prevăzute de lege.
(2) Fiecare cult este liber să îşi stabilească forma, nivelul, numărul şi planul de şcolarizare pentru instituţiile de învăţământ proprii, în condiţiile prevăzute de lege.

Biserica Creştină după Evanghelie prin domnul VIRGIL ACHIHAI are o reacţie oficială cu privire la memoriul scris de Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului adresat Primarului Comunei Floreşti.

AŞTEPTĂM ŞI REACŢIA OFICIALĂ A UNIUNII PENTICOSTALE DIN ROMÂNIA.

Economia lui Dumnezeu în vremuri grele

ingrijorare„Nu vă îngrijoraţi de ziua de mâine” (Matei 6:34)

Odată un om s-a hotărât să nu se mai îngrijoreze. Când un prieten a remarcat cât de relaxat părea l-a întrebat cum a reuşit să învingă îngrijorarea, el a spus: „E simplu; am angajat pe cineva care să se îngrijoreze în locul meu”. întrebat cât l-a costat, el a răspuns: „10.000 de lire pe lună”. „Şi de unde o sa faci rost de bani?” l-a întrebat prietenul îngrijorat. El a răspuns calm: „Asta e grija lui, nu a mea!”

Domnul Isus ne spune să-I dăm Lui îngrijorările noastre! El înţelege că ne facem griji pentru finanţele noastre dar îngrijorându-ne nu vom fi capabili să cumpărăm lucrurile de care avem nevoie. Aşa că El ne învaţă „Nu vă îngrijo­raţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” (Matei 6:31). Să observăm că ceea ce produce îngrijorarea este combinaţia cuvintelor „îngrijorare” şi „a spune”. Vorbirea cu tine însuţi, plus cuvintele tale spuse celorlalţi despre fricile tale sunt întărituri active negative care îţi distorsionează percepţia, mărindu-ţi frica şi făcându-te să te simţi nea­jutorat şi lipsit de speranţă acum şi în viitor. Nu fă asta! Revendică pasajele în care scrie „mult mai mult” pe care ni le-a lăsat Domnul Isus în Matei 6: „Uitaţi-vă la păsările cerului: … Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?” (v. 26). „Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp … nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi?” (v. 30). Îngrijorarea aparţine necredincioşilor, nu cetăţenilor împărăţiei. „Fiindcă toate aceste lucruri – [mâncare, băutură şi îmbrăcăminte] Neamurile [păgânii] le caută” (v. 32). Fă „împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui”, ţinta ta, nu economia imprevizibilă, „şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (v. 33).

sursa foto. banutul.info

De ce scrisoarea mitropolitului Andrei Andreicuț este neprincipială și neconstituțională

Vaisamar

Nota bene! Această postare nu reprezintă poziția oficială a Cultului Creștin Penticostal sau a Institutului Teologic Penticostal. Ideile din această postare sunt strict personale. Ele nu sunt exprimate de „profesorul” Emanuel Conțac, ci de Emanuel Conțac, pur și simplu.

[Actualizare din 28 ian. 2014: Mi s-a semnalat recent un articol pe aceeași temă în Gazeta de Cluj. Vezi AICI.]

Proiectul înființării unei universități creștine la Florești, aproape de Cluj, a stârnit reacții vehemente din partea ierarhului ortodox local.

Dacă în România prezentă sunt posibile astfel de imixtiuni ale religiosului în administrația locală, cum o fi fost în interbelic, când episcopii erau de drept membri ai Senatului României?

Nu pot să nu observ amara ironie a anilor de după cel de-Al Doilea Război Mondial: un guvern ateu a acordat mișcării penticostale din România recunoașterea pe care un regim liberal, în anii interbelici, a refuzat-o. A refuzat-o, desigur, în principal ca…

Vezi articolul original 254 de cuvinte mai mult

Locţiitorul meu!

images„El (Isus) a purtat păcatele noas­tre în trupul Său, pe lemn…” 1 Petru 2.24

Se povesteşte că în Orient erau odată doi fraţi. Unul dintre ei trăia numai în desfrâu, iar celălalt, dimpotrivă, era un om cu frica lui Dumnezeu. Acesta l-a îndemnat mereu pe fratele său să se îndepărteze de calea desfrâului şi să pornească pe calea credinţei şi a pocăinţei. Dar neascultarea l-a dus din rău în mai rău, până acolo încât a săvârşit o crimă.

 Cu hainele pătate de sânge, acel om nelegiuit dădu buzna într-o seară în casa fratelui său, strigând: „Frate, scapă-mă! Am omorât un om; poliţia este pe urmele mele.” Cel cu frica lui Dumnezeu a fost gata imediat să facă tot ce-i stătea în putere pentru salvarea fratelui său. La repezeală, ei schimbară hainele. Cel nevinovat se îmbrăcă în hainele pătate de sânge; cel vinovat luă haina nepătată. Când sosi poliţia, îl arestă pe cel cu hai­nele pătate de sânge. La judecată, el nu a avut niciun gând de apărare. El repeta mereu în gândul său: „Ştiu că trebuie să mor pentru crima fratelui meu.” După ce a fost condamnat la moarte, a fost întrebat care îi este ultima dorinţă. El şi-a arătat dorinţa de a scrie o scri­soare fratelui său. Şi cum o astfel de dorinţă se respec­tă, celui din închisoare i se permise să scrie fratelui său.

Acel frate nelegiuit primi scrisoarea chiar în clipa când fratele său urma să fie executat. În scrisoare era scris: „Scumpul meu fra­te! În momentul când tu citeşti aceste rânduri, eu mor în locul tău, îmbrăcat în hainele tale pătate de sânge. Iar tu, îmbrăcat în hainele mele, vei trăi, dar de acum înainte, te rog, porneşte pe calea credinţei în Isus Hristos.”

Adevăratul vinovat se strădui, cuprins de remuşcări, să oprească execuţia; era însă prea târziu. Crima co­misă a fost ispăşită de locţiitorul său. Justiţia a fost satisfăcută prin jertfa fratelui său.

Să înţelegem prin această istorioară ce a făcut Mân­tuitorul la cruce pentru noi! Toţi suntem morţi în păca­tele şi în greşelile noastre. Dar la împlinirea vremii, conform planului de mântuire al lui Dumnezeu, Mântui­torul a venit în lumea noastră şi a luat asupra Lui pe­deapsa care ni se cuvenea nouă. Mântuitorul este astfel Locţiitorul nostru în judecata ce trebuia să cadă asupra noastră.. El a făcut această lucrare din dragos­te pentru mântuirea sufletelor noastre. Fericit este cel care prin credinţă a primit acest adevăr, se bucură de el şi poate spune: Mântuitorul a murit în locul meu!

Dragostea mamei…

mamaUn baiat de 16 ani a facut o calatorie in strainatate… Dupa un timp, cand sa intors acasa la aeroport il astepta mama lui cu lacrimi de bucurie in ochi. Cand a ajuns si-a strans baiatul in brate cat de tare a putut deoarece i-a fost foarte dor de el.

Baiatul insa i-a spus: “mama stiu ca ma iubesti… mult, dar daca ma strangi asa de tare in brate in fata atator oameni ca pe un copil mic… ma faci de rusine!”
Cu aceste vorbe a ranit-o foarte tare pe mama lui care se gandea ca… fiul ei nu se bucura din tot sufletul ca o revede.
Dupa alti 6 ani fiul ei a plecat iar intr-o calatorie in strainatate si desi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport sa il conduca sa isi ia ramas bun de la el.
Dar de data aceasta nu si-a imbratisat fiul ci s-a intors cu spatele plangand foarte tare si zicandu-i doar atat: „Ramas bun fiule si sa ai grija de tine”.
Dupa o vreme, cand baiatul s-a intors din calatorie… mama lui nu il mai astepta in gara… Cand a ajuns acasa a gasit pe masa un buchet de flori si langa flori o scrisoare de la mama lui…
Curios a deschis-o si a inceput sa o citeasca, iar dupa ce a terminat a cazut jos plangand si distrus… era cel mai urat si rau moment din viata lui.
Iata ce scria in scrisoare:
„Fiul meu drag, cu 6 ani in urma, cand te-ai intors acasa, aveam lacrimi de bucurie in ochi si te-am strans cu drag in brate, dar cand tu vei citi randurile acestea… eu voi fi deja in cimitir intr-un mormant… pentru ca am murit de cancer…
Cand ai plecat ultima data nu te-am mai starns in brate, ci ti-am intors spatele… ca sa nu te fac de rusine in fata oamenilor strangandu-te in brate ca pe un copil mic… dar am plans foarte tare pentru ca am stiut ca te voi vedea pentru ultima data.
Te iubesc foarte mult si ma voi ruga Domnului pentru tine… iar dragostea mea va veghea intotdeauna asupra ta!
Cu mult drag, mama.

Va invit la meditatie…

Gândurile lui Dumnezeu

ganduri de pace„Cât de nepătrunse mi se par gân­durile tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor! Dacă le nu­măr, sunt mai multe decât boabele de nisip.” Psalm 139.17-18

„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele, zice Domnul” (Isaia 55.8).

„Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (leremia 29.11).

 „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeul Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?” (Romani 11.33-34).

 „Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu… ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” (1 loan 4.9-10).

 „Ştiu că Tu (Dumnezeule) poţi totul şi că nimic nu poate sta împotriva gândurilor Tale” (Iov 42.2).

Mărturisirea de credinţă penticostală (5)

cultul-crestin-penticostal1

Art.28  Noi credem că duminica este ziua Domnului.
Noi serbăm ca zi de rugăciune şi odihnă duminica. În ea ne odihnim şi participăm regulat la serviciile divine ale Bisericii, pentru zidirea noastră sufletească.
Serbăm această zi în amintirea învierii Domnului Isus Hristos, după modelul creştinilor din Biserica primară (1 Cor. 16:2; Fapte 20:7; 2:1; Ioan 20:19-20). În afară de duminică, se oficiază servicii divine în orice altă sărbătoare, precum şi în zilele stabilite de Biserică (Efeseni 6:18; 1 Tim. 2:1-4).

Art.29  Noi credem că voia lui Dumnezeu este să fim loiali faţă de stat şi faţă de autorităţile statului.
Cuvântul lui Dumnezeu ne impune recunoaşterea şi respectarea autorităţilor şi a ordinii de stat (1 Petru 2:13-17; Tit 3:1,2), pe de altă parte aceasta este şi o datorie naţională şi cetăţenească. Autorităţile statului sunt rânduite de Dumnezeu, pentru păstrarea ordinii publice, pentru conducerea ţării şi binele poporului (Romani 13:1-5). Noi suntem datori a ne supune legilor ţării, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu. Suntem datori să plătim dările către stat şi să ne îndeplinim îndatoririle ce ne revin (Romani 13:6-7).
Noi suntem datori a ne ruga pentru autorităţi şi înalta cârmuire (1 Tim. 2:1-3).

Art.30 Noi credem că suntem datori să-i iubim pe toţi oamenii, indiferent de rasă, naţionalitate sau convingere religioasă (Marcu 9:38, 39; Filipeni 3:16).
Critica şi hula împotriva altui cult religios creează antagonism şi ceartă. Nici un credincios adevărat din Biserica lui Dumnezeu nu calomniază alte culte religioase (Marcu 9:38-39; Filipeni 3:16).

Art.31 Noi credem în a doua venire a Domnului Isus Hristos şi în evenimentele escatologice care vor urma.
a. Răpirea Bisericii
Credem în răpirea Bisericii înainte de arătarea Domnului Isus Hristos pe norii cerului şi înainte de necazul cel mare (Isaia 26:20-21; Luca 21:40-44; Luca 17:34-36; 1 Cor. 15:40-44; 1 Tes. 4:13-18). „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36).
După răpire va avea loc, în cer, judecata pentru răsplătirea credincioşilor (Romani 14:10; 2 Cor. 5:10) şi apoi nunta Mielului (Apoc. 19:7-9).
b. Necazul cel mare şi arătarea lui Anticrist
După răpirea Bisericii şi ridicarea Duhului Sfânt, care azi opresc arătarea Anticristului (2 Tes. 2:7-8), va urma o mare strâmtorare din pricina arătării lui, cum n-a fost vreodată pe pământ şi nici nu va mai fi (Matei 24:21; Apoc. 6).
Duhul Anticristului lucrează deja azi în lume prin ucenicii săi (1 Ioan 2:18) şi ţinta lui este să-L tăgăduiască pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, spre a nimici cu desăvârşire credinţa în Dumnezeu şi astfel să se poată prezenta pe sine drept Dumnezeu prin semnele şi minunile pe care le va face (2 Tes. 2:4; 9:12; Apoc. 13:13; 16:4). Domnul Isus a venit ca Dumnezeu întrupat în om şi, după ce Şi-a dat viaţa ca jertfă de ispăşire pentru iertarea păcatelor, a trimis ucenicii Săi să propovăduiască Evanghelia, iar Anticrist este mesia cel fals, adică Satan întrupat în om şi care vine în numele sau (Ioan 5:43). El are deja mulţi ucenici în lume, care propovăduiesc fie necredinţa, fie învăţături false, spre a-i deschide drumul în lume (1 Ioan 2:18; Luca 18:8).
După ce fiii lui Israel vor recunoaşte amăgirea, în care au fost atraşi de Anticrist, se vor întoarce la Mesia Cel adevărat, care este Isus Hristos, Domnul nostru (Rom. 9:27-29, 11:26; Ieremia 30:7).
c. Venirea Domnului Isus Hristos în slavă
“Îndată după acele zile de necaz, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer şi puterile cerului vor fi clătinate. Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu mare slavă” (Matei 24:29-30; Marcu 13:24-26).
Domnul va fi însoţit de zecile de mii de sfinţi ai Săi, care vor sta la dreapta puterii Sale (1 Tes. 4:16-17; Iuda v. 14-15).
Atunci Anticristul va fi nimicit cu suflarea gurii Sale: fiara şi proorocul mincinos vor fi aruncaţi de-a dreptul în iazul de foc (Apoc. 19:20; 2 Tes. 2:3; Ieremia 23:33; Maleahi 4:3; Apoc. 19:21). Diavolul va fi aruncat în fântâna adâncului, unde va fi ţinut legat timp de o mie de ani (Apoc. 20:1-30).
d. Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ sau Mileniul. Împărăţia lui Dumnezeu din zilele noastre este spirituală (Luca 17:20). Ea nu se întemeiază pe obiceiuri sau forme exterioare, ci constă în sfinţirea vieţii, pacea şi bucuria care vin de la Duhul Sfânt (Rom. 14:17). În împărăţia lui Dumnezeu intră toţi aceia care sunt născuţi din nou (Ioan 3:3-6).
Noi aşteptăm însă ca Împărăţia lui Dumnezeu să vină în chip vizibil pe pământ şi ea va dura o mie de ani, potrivit Cuvântului Său (Mat. 6:10; Apoc. 20:4). Domnul îşi va întemeia Împărăţia Sa pe temei de dreptate şi sfinţenie, stăpânind întreg pământul, fiind El Domn al Domnilor şi Rege al Regilor (Apoc. 11:15; 1 Cor. 15:24; Apoc. 5:10, 19:16).
În timpul Împărăţiei de o mie de ani va fi pace deplină pe pământ, fiindcă diavolul va fi legat şi nu va avea cine să mai înşele neamurile şi va exista armonie chiar între fiare; cruzimea nu va mai avea loc (Isaia 11:1-10). Zilele oamenilor vor fi multe, ca zilele copacilor (Isaia 65:9-25). Atunci Împărăţia lui Dumnezeu va fi pe tot pământul (Apoc. 11:15).
e. Învierea universală şi judecata din urmă. Moartea este trecerea omului din viaţa aceasta în viaţa veşnică, cu alte cuvinte despărţirea sufletului şi a duhului de trup. Trupul se întoarce în ţărână, de unde a fost luat (Genesa 3:19), iar sufletul este viu, conştient şi trăieşte în lumea de dincolo împreună cu duhul, de care este nedespărţit.
Toţi oamenii, fără deosebire, trebuie să moară, fiindcă toţi au păcătuit (Rom. 5:12).
Pentru credincioşi moartea este o adormire în care aşteaptă învierea (1 Tes. 4:13-16), o despărţire de trupul firesc, pentru a fi îmbrăcaţi cu trupul ceresc (2 Cor. 5:1-8), o părăsire a lumii, ca să fie la un loc cu Domnul, într-un loc de pace, fericire şi odihnă (Luca 23:43; Filipeni 1:23; Apoc. 14:13).
Credincioşii se vor înfăţişa, la timpul hotărât, la scaunul de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata cerească din mâna Domnului pentru toate faptele şi ostenelile pe care le-a depus pe pământ în lucrul Său (2 Cor. 5:10; Rom. 14:10-12).
Moartea necredincioşilor este un act însoţit de groază, spaimă şi remuşcări sfâşietoare.
Sufletul lor se duce într-un loc de chinuri, aşteptând înfricoşata zi a judecăţii din urmă (Iuda 7). După Împărăţia de o mie de ani, Satana va fi din nou dezlegat pentru puţină vreme, timp în care va înşela neamurile (Gog şi Magog), ca să facă război împotriva sfinţilor. „…dar din cer s-a pogorât un foc care i-a mistuit” (Apoc. 20:7-10).
După aceasta vor învia toţi, fără deosebire, cei care nu au avut parte de învierea cea dintâi (Apoc. 20:5). Marea va da afară morţii care erau în ea, la fel moartea şi locuinţa morţilor vor da şi ele înapoi pe morţii lor (Apoc. 20:13,14) şi toţi vor trece la judecata de la Tronul Alb (Apoc. 20:11,12). Şi fiecare va fi judecat după faptele lui şi după gradul cunoştinţei pe care a avut-o (Apoc. 20:12; Rom. 2:12). Cei ce nu au fost găsiţi scrişi în cartea vieţii vor fi aruncaţi în iazul de foc (Mat. 25:32-46; Apoc. 20:15).
f. Cerul nou şi pământul cel nou. Viaţa veşnică. Viaţa veşnică este de obârşie divină şi este un dar al lui Dumnezeu (Rom. 6:23; Evrei 7:16). Ea este promisă credincioşilor (1 Ioan 2:25; 2 Tim. 1:1); ea se capătă de la Dumnezeu prin credinţa în Isus Hristos (1 Ioan 5:11; Ioan 3:15), căci El însuşi este viaţa veşnică (1 Ioan 5:20).
Pentru a obţine viaţa veşnică trebuie să ne luptăm, stăruind în fapte bune (Romani 2:7), fiindcă noi suntem chemaţi la ea (1 Tim. 6:12). Ea este un drept de moştenire pentru veacul viitor (Marcu 10:30), este numită şi viaţa viitoare (1 Tim. 4:8) şi vor intra în ea numai cei neprihăniţi, care au luptat cu credincioşie pe pământ, răbdând ispitele. Ei vor primi, la timpul hotărât, cununa vieţii veşnice (1 Tim. 6:12).
„Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: «Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii!
El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut»” (Apoc. 21:1-4).

Care e visul tău?

vise„Iosif a mai visat un alt vis” (Geneza 37:9)

Când vine vorba de vise, Iosif ne învăţă două principii importante:

1. Păstrează-ţi visul viu! Se povesteşte că un cuplu cărora le plăceau foarte mult ciupercile, au cumpărat mai multe kilo­grame de la un vânzător de pe marginea drumului. Au preparat omletă cu ciuperci, salată de ciu­perci, supă de ciuperci şi au făcut chiar un desert de ciuperci. Pisica lor s-a îndopat cu resturile de ciuperci. Mai târziu femeia s-a dus în bucătărie şi a găsit pisica întinsă pe podea, abia mai respirând. A sunat imediat la un veterinar care i-a spus că a mâncat probabil ceva ciuperci otrăvi­toare şi a sfătuit-o să meargă la spital. După ce li s-au făcut spălaturi la stomac, cuplul s-a întors acasă aşteptându-se să găsească pisica întinsă pe podea fără viaţă. În schimb, pisica se afla în­tr-un colţ înconjurată de câţiva puişori. Ceea ce au crezut ei că sunt durerile morţii erau de fapt durerile naşterii! Când crezi că visul tău abia mai respiră, continuă să crezi în Dumnezeu; eşti mai aproape de a da viaţă decât ai fost vreodată.

2. Visează din nou, dar lucruri mai măreţe! Iosif a avut un al doilea vis, unul şi mai mare! „Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea” (Geneza 37:9). Dacă ţi-ai abandonat visul din cauza descurajării, ridică-te şi revendică-l. Dacă l-ai împlinit deja, cere-i iui Dumnezeu unul mai mare. Tu zici, „dar provo­carea pare prea mare pentru mine”. Nu e prea mare pentru Dumnezeu. În Cuvântul Său, El în­treabă: „Este oare ceva prea greu pentru Domnul?” (Geneza 18:14). Ai putea muri cu visul tău în faza de proiect sau în construcţie, ori poţi să-l laşi altuia să-l împlinească, dar trebuie să-L cauţi pe Dumnezeu şi să visezi din nou!