Un baiat de 16 ani a facut o calatorie in strainatate… Dupa un timp, cand sa intors acasa la aeroport il astepta mama lui cu lacrimi de bucurie in ochi. Cand a ajuns si-a strans baiatul in brate cat de tare a putut deoarece i-a fost foarte dor de el.
Baiatul insa i-a spus: “mama stiu ca ma iubesti… mult, dar daca ma strangi asa de tare in brate in fata atator oameni ca pe un copil mic… ma faci de rusine!”
Cu aceste vorbe a ranit-o foarte tare pe mama lui care se gandea ca… fiul ei nu se bucura din tot sufletul ca o revede.
Dupa alti 6 ani fiul ei a plecat iar intr-o calatorie in strainatate si desi avea deja 21 de ani, mama lui a mers cu el la aeroport sa il conduca sa isi ia ramas bun de la el.
Dar de data aceasta nu si-a imbratisat fiul ci s-a intors cu spatele plangand foarte tare si zicandu-i doar atat: „Ramas bun fiule si sa ai grija de tine”.
Dupa o vreme, cand baiatul s-a intors din calatorie… mama lui nu il mai astepta in gara… Cand a ajuns acasa a gasit pe masa un buchet de flori si langa flori o scrisoare de la mama lui…
Curios a deschis-o si a inceput sa o citeasca, iar dupa ce a terminat a cazut jos plangand si distrus… era cel mai urat si rau moment din viata lui.
Iata ce scria in scrisoare:
„Fiul meu drag, cu 6 ani in urma, cand te-ai intors acasa, aveam lacrimi de bucurie in ochi si te-am strans cu drag in brate, dar cand tu vei citi randurile acestea… eu voi fi deja in cimitir intr-un mormant… pentru ca am murit de cancer…
Cand ai plecat ultima data nu te-am mai starns in brate, ci ti-am intors spatele… ca sa nu te fac de rusine in fata oamenilor strangandu-te in brate ca pe un copil mic… dar am plans foarte tare pentru ca am stiut ca te voi vedea pentru ultima data.
Te iubesc foarte mult si ma voi ruga Domnului pentru tine… iar dragostea mea va veghea intotdeauna asupra ta!
Cu mult drag, mama.
Va invit la meditatie…
Ungândbun 
Coplesitor! Si atat de real… Credeti-ma, am 41 de ani dar nu am putut sa-mi stapanesc lacrimile. Ma gandesc ca am fost de multe ori in situatia baiatului si am reactionat la fel ca el. Din fericire pentru mine, mama mea traieste, chiar daca este foarte bolnava. Va multumesc si va asigur ca voi medita asupra acestui articol pentru ca regretele mele sa nu devina tardive!
Aveti perfecta dreptate, trebuie sa meditam si sa avem grija de parintii nostri cat inca mai sunt cu noi.
Din pacate, asa se intampla celor mai multi, in special in anii adolescentei.
Mai tarziu cand ne maturizam si avem copii la randul nostru, avem parte de acelasi tratament din partea lor…ceea ce seamana omul, aceea va culege, chiar daca intre timp am deveniti copiii ai lui Dumnezeu, prin harul Sau.
Ai perfecta dreptate @lilidana