Rugăciunea arma noastră secretă!

Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta
să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. 
Fapte 12:5 

Rugăciunea este legătura care ne leagă de Dumnezeu. Este podul care trece peste orice abis şi ne poartă în siguranţă peste orice prăpastie a primejdiei sau a nevoii.

Gândeşte-te la semnificaţia acestei istorisiri din primul secol al bisericii: Totul părea să fie împotriva ei, pentru că Petru era în închisoare, iudeii păreau învingători, Irod era încă suveranul suprem, şi arena martiriului aştepta nerăbdătoare dimineaţa următoare ca să poată bea sângele apostolului. „Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el“. Şi care a fost rezultatul? Închisoarea s-a deschis în mod miraculos, apostolul a fost eliberat, iudeii au rămas încurcaţi, şi ca o manifestare a pedepsei lui Dumnezeu, crudul rege Irod „a murit mâncat de viermi“. Şi mergând mai departe spre o victorie şi mai mare, „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult“ (v. 23-24).

Cunoaştem noi cu adevărat puterea armei noastre supranaturale care este rugăciunea? Îndrăznim noi s-o folosim cu autoritatea unei credinţe care nu numai că cere, dar şi comandă? Dumnezeu ne botează cu îndrăzneală sfântă şi cu încredere divină, pentru că El nu caută oameni mari, ci oameni care să îndrăznească să dovedească măreţia Dumnezeului lor! Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni“. 

În rugăciunile tale, mai presus de orice, fereşte-te să-L limitezi pe Dumnezeu, nu numai prin necredinţă, ci şi gândindu-te că ştii exact ce poate El să facă. Învaţă să te aştepţi la ceva neaşteptat, mai presus de tot ce poţi tu cere sau gândi.

Deci ori de câte ori mijloceşti prin rugăciune, mai întâi taci şi închină-te lui Dumnezeu în gloria Lui. Gândeşte-te la ce poate El să facă, cum Îşi găseşte El plăcerea în Hristos Fiul Său, şi la poziţia ta în El – apoi aşteaptă-te la lucruri mari.                                                                     

Rugăciunile noastre sunt oportunităţile lui Dumnezeu.

Treci printr-un necaz? Rugăciunea poate transforma timpul întristării tale într-un timp de tărie şi plăcere. Eşti fericit? Rugăciunea poate adăuga un parfum ceresc timpului tău de bucurie. Eşti în mare pericol din partea unui vrăjmaş din afară sau dinăuntru? Rugăciunea poate plasa un înger lângă tine a cărui atingere ar putea sfărâma o piatră de moară în fire de praf mai mici decât făina pe care ar măcina-o, şi a cărui privire ar putea distruge o armată întreagă.

Ce va face rugăciunea pentru tine? Răspunsul meu este acesta: Tot ce poate Dumnezeu să facă pentru tine. „Cere ce vrei să-ţi dau“ (2 Cronici 1:7).

RUGĂCIUNE – Traian Dorz

Doamne, Tu Stăpânu-acestui
Cer nemărginit şi-albastru
Către Tine mi se nalţă iarăşi
Gândul meu sihastru.

Către Tine se ridică iarăşi
Glasul rugii mele
Domnul zilelor cu soare,
Domnul nopţilor cu stele.

Tu eşti Împăratul nostru, 
Tu eşti Domnul nostru mare
Tu eşti Stânca păcii noastre,
Turnul nostru de scăpare!

De nădejdea-n Tine Doamne
Toată viaţa ni se-anină,
Viaţa noastră-atât de tristă,
Suferindă şi străină.

Mângăierea vieţii triste
Ni-e Cuvântul Cărţii Tale
El ne-a şters de lacrimi ochii,
Ne-a scos sufletul din jale,

Şi ne-a fost mereu în viaţă
Adăpost şi-nviorare,
Călăuză şi lumină
La-ntunerec, de cărare.

Azi ne-a-mpresurat durerea
Cât a mării apă multă,
Nimeni chinul nu ni-l vede,
Nimeni glasul nu ne-ascultă,

Numai Tu ne eşti nădejdea
În aceste clipe grele,
Numai mâna Ta mai poate
Să ne mântuie din ele,

Numai Tu ai milă, Doamne
Dumnezeul nostru mare
Tu eşti stânca izbăvirii,
— Dăruieşte-ne scăpare!

                                                                                  

 

Anunțuri

Vibrezi pentru Dumnezeu?

„Tot ce are suflare, să laude pe Domnul!” (Psalmul 150:6)

O femeie din Kansas City a intrat într-un magazin Haagen-Dazs să-şi cumpere o îngheţată la cornet. Când se afla în magazin s-a întors la un momen dat si s-a trezit faţă în faţă cu Paul Newman, care se afla în oras pentru filmările la Mr. & Mrs. Bridge. El a spus: „Bună ziua”. Ochii lui albaştri strălucitori au făcut-o să-i tremure genunchii. A reuşit să-şi plătească îngheţata, apoi a ieşit din magazin cu inima bătându-i. Când şi-a venit în fire, şi-a dat seama că nu are cornetul de îngheţată. S-a întors în magazin şi s-a întâlnit cu Newman la intrare. „Vă căutaţi îngheţata?”, a întrebat-o el. Ea a dat din cap, neputând scoate un cuvânt. „V-aţi pus-o în geantă împreună cu restul”, a spus el zâmbind. Când a fost ultima dată când ţi-au tremurat genunchii, când pulsul ţi s-a accelerat şi când inima ta a fost copleşită de laudă la adresa lui Dumnezeu? Dacă nu-ţi aduci aminte, atunci se poate să te fi lăsat sedus de propriul interes, de treburi sau de complacerea spirituală şi cauţi împlinirea în lucruri mărunte.

Compozittorii definesc lauda ca starea de a fi „pierdut în uimire, scăldat în iubire”. Psalmistul scrie despre întreaga gamă de emoţii omeneşti, dar se concentrează asupra unei teme mai presus de celelalte: lauda. In ultimul psalm el scrie: „Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel Sfânt, lăudaţi-L în întin­derea cerului, unde se arată puterea Lui! Lăudaţi-L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudaţi-L, după mărimea Lui nemărginită! Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu alăuta şi arfa! Lăudaţi-L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L, cântând cu instrumente cu coarde şi cu cavalul. Lăudaţi-L cu chimvale sunătoare, lăudaţi-L cu chimvale zângănitoare! Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!” (v. 1-6).

 

Este oare ceva prea greu pentru Domnul?

Este oare ceva prea greu pentru Domnul? Geneza 18:14

Aceasta este provocarea plină de dragoste a lui Dumnezeu pentru tine şi pentru mine în fiecare zi. El vrea ca noi să ne gândim la cele mai adânci, cele mai înalte şi cele mai scumpe dorinţe şi aşteptări ale inimilor noastre. El vrea ca noi să ne gândim la acele lucruri care poate au fost dorinţe pentru noi înşine sau pentru cineva drag, dar care au rămas atât de mult timp neîmplinite încât acum le vedem pur şi simplu ca nişte dorinţe pierdute. Şi Dumnezeu ne îndeamnă să ne gândim chiar la acel lucru pe care odată l-am văzut posibil, dar între timp ne-am pierdut orice speranţă de a-l mai vedea împlinit în viaţa aceasta.

Lucrul acela, în măsura în care corespunde cu ceea ce ştim noi că este voia Lui exprimată – cum a fost cu fiul pentru Avraam şi Sara – Dumnezeu intenţionează să-l facă pentru noi. Da, dacă Îl vom lăsa, Dumnezeu va face lucrul acela, chiar dacă ştim că este un lucru atât de imposibil încât pur şi simplu am râde dacă cineva prin absurd ne-ar sugera vreodată că s-ar putea întâmpla.

„Este oare ceva prea greu pentru Domnul?“ Nu, nimic nu este prea greu când credem în El atât cât să mergem înainte, făcând voia Sa şi lăsându-L să facă imposibilul pentru noi. Chiar şi Avraam şi Sara ar fi putut împiedica planul lui Dumnezeu dacă ar fi continuat să nu creadă.

Singurul lucru „prea greu pentru Domnul“ este neîncrederea noastră deliberată şi continuă în dragostea şi puterea Sa, şi respingerea totală a planurilor Lui pentru noi. Nimic nu este imposibil pentru Yehova de făcut pentru cei care se încred în El. 

O cântare în noapte!

„După ce au cântat o cântare de laudă, au ieşit spre Muntele Măslinilor”. Matei 26.30

Poate au mai fost şi alte ocazii când Domnul Isus a mai cântat, dar singura dată când Duhul Sfânt ne-a păstrat acest minunat aspect al stării sufletului Său, a fost în cea mai întunecoasă noapte din viaţa Lui de pe pământ. Era chiar înainte de drumul spre Gheţimani unde sufletul Său a fost „cuprins de o întristare de moarte”. El ar fi putut să cânte pe Muntele Schimbării la Faţă, sau în ziua când a intrat în Ierusalim printre strigătele de osanale, sau la nunta din Cana Galileii. Dar aceasta a fost „cântarea Lui în noapte” Ps. 77.6 Domnul nu a cântat singur dar starea sufletului Său nu putea fi împărtăşită de ucenicii Lui.

Bucuria pe care o avea în cântarea Lui de laudă, era „bucuria care-I era pusă înainte” ca să sufere crucea şi să dispreţuiască ruşinea. Era bucuria de a face voia Tatălui care umplea inima, deşi avea să sufere agonia ruşinii şi a batjocorilor. El avea să privească în umbrele întunecoase ale morţii în care avea să intre în curând pentru a pregătii calea mântuirii sufletelor noastre pierdute. Şi totuş, El a cântat cu toată inima, dovedint înaintea ucenicilor şi a cerului că este gata să facă lucrarea Tatălui Său. Textul ne spune că era o cântare de laudă. Nu era o cântare de jale, nu era una de bucurie naturală, ci o cântare de de laudă pentru Tatăl Său pe care L-a slăvit până în ultima clipă când Şi-a dat Duhul. El ştia ce Îl aşteaptă şi totuş a lăudat pe Dumnezeu cântând.

Cum s-a unit bucuria inimii Lui cu bucuria inimii Tatălui pentru că acea să pună bazele celei mai minunate lucrări pe care a cunoscut-o Universul: Salvarea noastră! Nu putem, fără îndoială, să pătrundem, să înţelegem şi să cunoaştem, în starea limitată pe care o avem acum, ce a însemnat unirea acestor două inimii în bucuria supremă că mântuirea noastră a fost împlinită. Cântarea de laudă a Domnului Isus se va continua în cer şi se va uni cu cântările de laudă a milioane de credincioşi pentru toată veşnicia.

Avem ceva de învăţat din textul acesta; da, să învăţăm să cântăm când suntem gata de a intra în valea plină de întuneric a acestei vieţi. Dar să cântăm şi să ne şi bucurăm? Am putea noi cânta când suferim? Ce greu este să cânţi când suferinţa te împiedică să vezi dincolo de mizeria dureilor şi a necazurilo care parcă nu se mai termină; să vezi că după orice nor întunecos, e un soare şi mai dulce şi mai tare şi mai strălucitor, este Soarele neprihănirii noastre care ne aşteaptă cu drag ca să pună capăt tuturor suferinţelor şi lacrimilor noastre şi să ne facă astfel, să intrăm în bucuria Lui!

Dar a cânta în suferinţă este un har deosebit.

Ce faci cu puterea pe care o ai?

„Du-te cu puterea aceasta pe care o ai.” Judecători 6.14

Ghedeon îşi făcea lucrul său ascunzând grâul de madianiţi, duşmani de moarte ai poporului său. Pentru că lucra în felul acesta şi era „credencios în puţine lucruri”, Dumnezeu putea să-i încredinţeze sarcini mai mari.

Copil al lui Dumnezeu, „du-te cu puterea pe care o ai!…” Nu te gândi că îţi trebuie o „chemare specială” ca să aduci suflete la Domnul Isus. Dumnezeu nu l-a chemat pe Ghedeon când se lupta cu madianiţii, ci când îşi îndeplinea datoria familiară. Ascultă glasul care îţi spune: „Du-te!” Sufletul pe care ar vrea Dumnezeu să-l mântuiască prin tine este chiar lângă tine. Domnul ţi-l va arăta.

Dacă inimile noastre ar arde de dragoste pentru Dumnezeu şi pentru oameni, n-am putea spune că nu avem ocazii ca să-L mărturisim. „Du-te cu puterea pe care o ai.” Din punct de vedere omenesc, această putere nici nu există, dar din punct de vedere dumnezeiesc, ea este reală şi totdeauna în plină activitate; ea se desăvârşeşte însă în slăbiciune. Când instrumentul lui Dumnezeu este gata, puterea lui Dumnezeu se arată în el.

Ghedeon avea să expună înaintea lui Dumnezeu situaţia umilitoare şi dezonorantă a poporului său. Tot aşa şi noi, când am recunoscut şi am judecat înaintea Lui tot ce este nepriceput şi firesc şi pretenţios în noi, atunci puterea Lui poate să lucreze nestânjenită. Cu această putere a Lui să pornim la lucru. Câte oi pierdute! Câţi oameni care bâjbâie în întuneric, câutând pe cineva care să-i conducă! Dragostea nu aşteptă, ea merge şi caută „să mântuiască ce era pierdut.” „Duceţi-vă…” a spus Domnul Isus, „…şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele…” Ne trebuie altceva decât prezenţa Lui? Dumnezeu să ne ajute să putem şi noi să spunem, în ziua aceea: „Iată, eu şi copiii pe care mi i-a dat Domnul”. (Isaia 8.18) 

Care este cel mai mare dar al tău?

„Avem felurite daruri” Romani 12:6

Poate ai mai multe daruri, dar trebuie să-l descoperi pe cel mai mare şi să-ţi zideşti viaţa în jurul lui. David a simţit că este mai mult decât un păstor; el era un rege în devenire. Faptul că la ucis pe Goliat i-a dat o şansă de a o arăta. Dacă ar fi eşuat să o ducă la îndeplinire, s-ar fi întors la păstorirea oilor.

Ce ne împiedică să vedem darul nostru cel mai mare?

  • Concentrarea asupra slăbiciunilor noastre. În loc să ne concentrăm asupra calităţilor noastre, ascultăm de cei ce ne critică şi repetăm greşelile devenind tot mai descurajaţi. Ai grijă; cei cu care te însoţeşti fie te vor ridica, fie te vor coborî. Acest lucru este adevărat mai ales cu privire la cei ce nu apreciază suc­cesul tău, deoarece îşi aduc aminte de propria lor lipsă de succes.
  • Invidia faţă de darurile altora. Este bine să-i apreciezi pe alţii atâta timp cât nu încerci să-i imiţi. În loc să trăieşti în umbra cuiva, stai pe umerii lor şi adună din înţelepciunea lor. Fii un Elisei; cere-i lui Dumnezeu de două ori mai mult decât are mentorul tău. Pavel vorbeşte de şapte daruri diferite: „cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie” (v. 6-8). Care este cel mai mare dar al tău?

 Descoperă-l, dezvoltă-l şi apoi dedică-l slujirii lui Dumnezeu!

Avem nevoie de o CONŞTIINŢĂ curată!

„Eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu inaintea lui Dumnezeu” Faptele Apostolilor 23:1

Comentând referitor la scandalul Watergate, asistentul lui Nixon, Jeb Magruder a spus Comitetului de Investigaţii a Senatului: „Am fost înşelaţi crezând că nu facem nimic rău şi când am ajuns să facem lucruri ilegale, am pierdut controlul„. Pavel vorbeşte de cei „însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor” (1 Timotei 4:2). În vremurile Bibliei, era o practică obişnuită ca rănile să fie cauterizate cu un fier înroşit, cauzând o crustă tare. Vezi imaginea? Pavel spune: „Nu deveniţi încăpăţânaţi şi împietriţi faţă de păcat”.

Conştiinţa ta este ca un detector de mişcare care înştiinţează când un hoţ a intrat în casă cu intenţia de a te jefui sau chiar de a te ucide. Vorbind de conştiinţă, Pavel îi spune lui Timotei: „să păstrezi credinţa şi un cuget curat pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă” (1 Timotei 1:19). Cu alte cuvinte, păstrează-ţi conştiinţa într-o stare de funcţionare. Reacţionează la aver­tizările ei, lasă-te călăuzit de instrucţiunile ei; asigură-te că se bazează pe Scriptură tot timpul. Martin Luther a spus: „Conştiinţa mi-a fost luată prizonieră de Cuvântul lui Dumnezeu şi a merge împotriva conştiinţei sau a Scripturii nu este un lucru bun, dar nici sigur. Când te-ai dedicat cu adevărat umblării cu Dumnezeu, trebuie să adopţi şi tu formula lui Luther pentru viaţa ta: „Conştiinţa mi-a fost luată prizonieră de Cuvântul lui Dumnezeu”.

Un Testament pentru tine!

„În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut.”  Evrei 9.16   

Un om bogat din America a murit şi în ur­ma lui a rămas o mare avere, dar nu se ştia cui a lăsat-o. Într-o zi s-a găsit un portmoneu rupt şi plin de praf. Când au căutat în el, acolo au găsit testamentul bogă­taşului, prin care lăsa toată averea surorii sale. Aceas­ta nu avea altceva de făcut decât să creadă şi să pri­mească averea.

Domnul şi Mântuitorul nostru a murit, şi prin testa­ment ne-a lăsat nouă, păcătoşilor, bogăţiile harului Său. „Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut” (Evrei 9.17). Dar testamentul trebuie crezut.  Câtă vreme nu-l crezi, nu ai parte de aceste bogăţii.

 În bogăţiile cereşti găsim starea de har pe care ajung să o aibă cei credincioşi. Ea este o stare înaltă, de bu­curie în Duhul Sfânt, o atmosferă de libertate, căci sunt izbăviţi de robia patimilor şi de sub stăpânirea lui satan, uşuraţi de greutatea păcatelor, a frământărilor, a îngrijorărilor, căci au totul deplin în Hristos. Viaţa lor a fost înnoită, de acum înainte are un sens. Înviaţi fiind din starea veche, ei au fost aşezaţi într-o stare nouă, după voia lui Dumnezeu.

Ne bucurăm cu toţii de această stare?

Dumnezeu vrea să ne vorbească!

„Iată Eu stau la uşa şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” Apoc. 3.20

Se spune că o dată un locuitor din oraşul Boston (S.U.A.), cu care încerca preşedintele de atunci al Statelor Unite ale Americii să intre în legătură, tot punea de mai multe ori receptorul jos, cand teloefonista îi spunea că la celălalt fir se află preşedintele, fără să răspundă. El nu putea să creadă că preşedintele dorea să-i vorbească personal! Până la urmă, telefonista a reuşit să-l convingă, iar discuţia a avut loc.

Fiecăruia dintre noi Se adresează Cineva mult mai mare decât oricare preşedinte al celei mai mari ţări. „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3.20). El nu Se impune, El chea­mă! Dumnezeu, care are toate drepturile asupra crea­turii Sale, bate la uşa inimii, pentru a avea părtăşie cu tine şi cu mine, pentru a intra în inima ta şi a mea.

Dar omul este liber să aleagă: să asculte sau să nu asculte. „Dumnezeu vorbeşte însă, când într-un fel, când într-altul… ca să abată pe om de la rău”, pentru a-l duce la fericire (Iov 33.14, 17). Să dăm ascultare glasului Său! Dumnezeu ni se adresează prin Biblie, Cu­vântul Său. Mai întâi a vorbit prin proroci, apoi prin Fiul Său, iar astăzi prin Cuvântul Său minunat. Să-l citim zilnic şi să-l trăim în viaţa noastră.

Adevărata valoare – doar în ochii lui Dumnezeu!

„Acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus” Filipeni 3:8

Mulţi dintre noi alergăm de la un lucru la altul, mânaţi de nevoia noastră de realizare, şi totuşi ne simţim neîmpliniţi sau nu vedem valoarea pe care o avem în ochii lui Dumnezeu. Împlinirea de durată nu vine din atingerea unui alt scop sau a unui alt termen limită. Pavel a scris o mare parte din Noul Testament, a predicat la lideri ai lumii şi a zidit biserica şi totuşi strigătul inimii lui a fost „să-L cunosc” (să fiu într-o relaţie intimă cu El, v. 10). Până când Dumnezeu nu te afirmă, lauda oamenilor va pătrunde în continuare într-o inimă crăpată. Odată ce entuziasmul realizării a pierit, trebuie să existe ceva mai mult în viaţă decât îndeplinirea unui alt obiectiv. Provocarea noastră este să ne ocupăm de dependenţa noastră faţă de Dumnezeu (da, dependenţă!). Întorcându-ne la Dumnezeu pentru a ne găsi singura aprobare adevărată care ne poate mulţumi cu adevărat-aprobarea Lui. Pavel s-a străduit mult, dar a făcut-o dintr-un singur motiv: „Lucrăm … pentru a putea fi acceptaţi de El”. Întreabă-te: „De ce fac ceea ce fac? Pentru cine o fac?” Răspunsurile tale vor fi relevante. Ce te face să crezi că poţi împlini planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta fără a cheltui timpul şi efortul necesar pentru a zidi o relaţie cu El? Fără un foc proaspăt în sufletul tău te vei stinge. O altă scrisoare de recomandare şi un alt trofeu nu te va împlini. Numai Dumnezeu poate reface ceea ce toată strădania ta a epuizat. Dumnezeu nu îţi va cere niciodată să faci ceva ce înlocuieşte ceea ce numai prezenţa Lui poate face. În prezenţa Lui, coroanele îşi pierd luciul, iar distincţiile omeneşti sunt lipsite de sens (Apocalipsa 4:10-11). Poţi renunţa la toate fără să pierzi nimic.