Fi acasă în viaţa mea Doamne!

„Rămâneţi în dragostea Mea” loan 15:9

Pentru a te simţi ca acasă în dragostea lui Dumnezeu, şi pentru a se simţi Dumnezeu acasă în viaţa moastră trebuie:

  • Să-I dăm Lui prima parte a zilei. Psalmistul a scris: „îmi tânjeşte trupul după Tine” (Psalmul 63:1). Dacă nu înveţi să-l dai lui Dumnezeu prima parte a zilei nu vei reuşi să ajungi la o relaţie mai profundă cu El. Trebuie să pui deoparte un timp şi un loc anume în fiecare dimineaţă pentru a putea citi şi scrie conforta­bil, pentru a putea medita, studia, vorbi cu Dumnezeu cu voce tare, şi da, pentru a plânge dacă trebuie.
  • Să te bucuri de fiecare Cuvânt al Lui pentru tine. Primeşte ceea ce spune El ca pe o hrană, ca pe o comoară, ca pe o scrisoare de dragoste. Nu uita că citeşti pentru a te întâlni cu cineva. Scopul tău nu este informaţia, ci apropierea. Opreşte-te şi cântăreşte ce ai citit. Lasă Cuvântul să pătrundă în adâncul fiinţei tale şi aşteaptă-L să interacţioneze cu tine. El o va face!
  • Să vorbeşti şi să asculţi o persoană, nu o forţă invizibilă. Noi îl tratăm pe Dumnezeu de parcă ar fi o forţă mistică „de undeva”. Nu, El doreşte să vorbeşti cu El cum ai vorbi cu un prieten; să-ţi asculte cererile. îngrijorările şi mulţumirile. Riscă să fii onest şi aşteaptă răspunsul Său în schimb. Pune-ţi timp deoparte pentru a sta liniştit înaintea Lui. Stai acolo până te „conectezi” la El.
  • Să scrii gândurile şi impresiile tale; nu un jurnal sau o încercare de a scrie literatură, ci o evidenţă a umblării tale cu Dumnezeu. Împărtăşeşte-I îngrijorările tale. Cere-I înţelepciune. Lasă cererile tale scrise până vei primi călăuzire. Ţine o evidenţă a răspunsurilor Lui. Aceste practici simple se numesc „discipline” deoarece ele necesită efort – dar răsplata merită.

Acceptăţi limitele şi poţi fi biruitor

„Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta. Întoarceţi-vă” Deuteronom 2:3

Ai o viaţă încărcată care te copleşeşte? Ca un şofer care s-a rătăcit, în loc să se oprească şi să ceară informaţii, accelerezi până rămâi fără combustibil şi sfârşeşti pe marginea drumului. Noi cităm promisiunea: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). Dar Dumnezeu nu ne promite că vom putea face tot ce ne dorim sau tot ce aşteaptă oamenii de la noi sau tot ce fac ceilalţi. Dumnezeu ne va da numai harul de a face ceea ce ne chemă El să facem. Isaia scrie: „Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea” (Isaia 40:30-31). Puţine sunt lucrurile care ne umilesc la fel de mult ca eşecul. Dumnezeu ne va lăsa să înconjurăm acelaşi munte la nesfârşit până când peisajul devine atât de cunoscut încât suntem obligaţi să ne oprim şi să cerem informaţii – mai ales când ştim în inima noastră că nu suntem unde vrea Dumnezeu să fim. În Let Your Life Speak [Lasă viaţa ta să vor­bească], Parker Palmer scrie: „Am crescut într-o cultură care insista pe faptul că pot face totul; că nu am limite, că am destulă energie şi putere de dedicare; că Dumnezeu a făcut lucrurile ast­fel şi că tot ce trebuie să fac este să intru în program. Necazurile au început când am început să dau cu capul de limitările mele … sub forma eşecului”.Care este cea mai dureroasă limitare? Cea pe care nu vrei s-o recunoşti? Cea pe care nimeni nu vrei s-o vadă? Recunoaşte-o. Caută un feedback cinstit. Cere ajutorul lui Dumnezeu ca să-ţi accepţi limitele pe care El le-a pus în tine pentru binele tău.

Treci astăzi prin foc? Dumnezeu este lângă tine!

„Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere” Isaia 54:17

Dacă ai putea vorbi cu cei trei tineri iudei despre experienţa lor cu Domnul din cuptorul cu foc, probabil ei ar descrie-o astfel: focul era peste tot. Hainele ne-au luat foc şi totuşi, în mod ui­mitor, pielea noastră a rămas neatinsă. Nu ştiam ce se întâmplă. Apoi ceva s-a mişcat în cenuşă; nu eram singuri. Deodată, din fum a apărut o persoană strălucitoare, scânteietoare! Nu I-am cunoscut numele: nu ni l-a spus niciodată. Nu a spus niciodată nimic. Dar ştiind că este acolo cu noi, ne-am liniştit. Prezenţa Lui ne-a protejat în mijlocul crizei. Nu vrem să spunem că focul s-a stins sau că nu a mai fost la fel de cald. Nu, focul încă ardea, dar puterea focului a fost eclip­sată de strălucirea prezenţei Lui. Nu L-am mai văzut de atunci; El a apărut numai când am avut nevoie de El. Totuşi, un lucru e sigur, privind în urmă, suntem bucuroşi că am scăpat de prezenţa regelui cel rău şi am ajuns în prezenţa Celui Neprihănit! În prezenţa Lui am învăţat că „orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere: si pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului”.

Treci astăzi printr-o încercare de foc? Dacă e aşa, nu eşti singur – Dumnezeu este cu tine! Fii plin de curaj! Când te va scăpa, îl vei cunoaşte mai bine. te vei încrede mai mult în El si vei avea ceva de spus, iar ceilalţi te vor asculta.

Tu încă eşti în război… spiritual

„Întariţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” Efeseni 6:10

În 1917 Aqaba părea impenetrabilă. Orice armată ce se apropia de portul ei trebuia să se confrunte cu o imensă rezistenţă navală. În spatele ei se întindea un deşert sterp, fără apă, neospitalier. La est se întindea „nicovala soarelui”, nisipuri fierbinţi de-a lungul a ceea ce în prezent este astăzi graniţa dintre Arabia Saudită şi Iordan. Turcii credeau că Aqaba este imună la atacuri, dar s-au înşelat. Lawrence de Arabia a condus oarmată de cavaleri arabi prin „nico­vala soarelui”. Ei au primit şi sprijinul popoarelor băştinaşe. În 6 iulie 1917, ei au năvălit în Aqaba dinspre nord, din partea neaşteptată. Un episod culminant din filmul Lawrence de Arabia repre­zintă imaginea panoramică a arabilor, a cămilelor şi cailor lor, în frunte cu Lawrence, galopând peste armele navale care sunt complet lipsite de putere pentru a-i opri. De ce? Deoarece armele erau îndreptate în direcţia greşită! Aqaba a fost înfrântă şi stăpânirea turcă asupra Palestinei a fost zdrobită, pentru a fi înlocuită de cea britanică. Turcii nu au reuşit să apere Aqaba deoarece au făcut trei greşeli: nu şi-au cunoscut duşmanul; nu au ştiut care este punctul lui cel mai slab şi nu au avut armele adecvate. Iată ce lecţii putem învăţa de aici:

  • Trebuie să-ţi cunoşti duşmanul. Satan va sta în umbră sau chiar îşi va nega existenţa pentru a te convinge că „tu” eşti problema. Astfel te vei lupta cu trupul prin puterea trupului şi vei pierde de fiecare dată;
  • Trebuie să-ţi cunoşti punctele cele mai slabe. Fii cinstit. Întăreşte-te înainte de atac;
  • Cunoaşte-ţi armele. Înarmat cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu rugăciune protectivă şi părtăşie creştină, nu mai eşti o pradă pentru duşman.

Păstrează-ţi nădejdea vie

„Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică” Iov 11:18

Speranţa este o forţă puternică. Ea determină mintea să exploreze orice unghi posibil. Ea te face să învingi orice obstacol care te înspăimântă. Ea este absolut esenţială pentru viata pe care vrea Dumnezeu să o trăieşti. Este combustibilul cu care funcţionează inima ta. Este singura dife­renţă, cea mai mare între cei ce perseverează şi cei ce renunţă. Speranţa este ceea ce face cuplurile să spună: „Da”, fără vreo garanţie şi mai târziu, după toate promisiunile încălcate, să adune cioburile şi să încerce din nou ştiind că poate fi mai bine. Este motivul pentru care com­pozitorii trec prin agonie pentru o compoziţie şi artiştii pentru o pictură, crezând că o rază a fru­museţii va străluci din strădania lor. Aşa cum bătrânul Henri Matisse chinuit de o artrită îngrozi­toare, când a fost întrebat de ce continuă să-şi mai ia în fiecare zi pensula în degetele umflate, el a răspuns: „Durerea dispare; frumuseţea rămâne”. Lucrând la pictarea Capelei Sixtine, Michelangelo a devenit atât de descurajat că a vrut să renunţe. Dar în fiecare dimineaţă speranţa l-a împins să se urce pe scară pentru a-şi încheia magnifica viziune. Speranţa a fost cea care l-a făcut pe Avraam să plece de acasă fără să ştie unde-l duce Dumnezeu. Ea l-a făcut pe Pavel să provoace autorităţile Romei. Este ceea ce i-a determinat pe proorocii Vechiului Testament să vor­bească în sala palatului! Acesta nu este optimism orb, ci credinţă focalizată şi speranţă – în Dumnezeu. „Căci Tu eşti nădejdea mea … în Tine mă încred din tinereţea mea” (Psalmul 71:5). Poţi supravieţui în urma pierderii multor lucruri, dar nu şi când ţi-ai pierdut speranţa. Nimeni nu a experimentat o pierdere mai mare decât Iov, şi totuşi, el a scris: „Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică”.

Aşa că păstrează-ţi vie speranţa încrezându-te în Dumnezeu!

Trei perioade în umblarea cu Dumnezeu

„Avraam a ridicat ochii” Geneza 22:4

De trei ori în Biblie ni se spune: „Avraam a ridicat ochii”. Ele reprezintă trei perioade ale umblării cu Dumnezeu:

  • Când Dumnezeu ţi se descoperă. „Domnul i S-a arătat … pe când Avraam şedea la uşa cortului… Avraam a ridicat ochii şi s-a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lângă el. Când i-a văzut… s-a aplecat până la pământ. Apoi a zis: „Doamne …nu trece, rogu-Te, pe lângă robul Tău” (Geneza 18:1-3).

Trebuie să existe un moment în viaţa ta când te întâlneşti cu Domnul, când îi cazi la picioare şi spui: „Am nevoie de Tine, nu trece pe lângă mine”.

  • Când Dumnezeu îţi arată o direcţie: „Avraam a ridicat ochii şi a văzut locul de departe” (Geneza 22:4). Dumnezeu îl chema să-l ofere jertfă pe Isaac, fiul pe care îl iubea foarte mult.

Ce îţi cere Dumnezeu astăzi? Spune „da” şi nu vei regreta niciodată.

  • Când Dumnezeu îţi poartă de grijă în mod uimitor. „Avraam a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec, încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său” (Geneza 22:13). Să observăm că Avraam nu a spus „lehova Jireh” când berbecul a apărut pe neaşteptate. Nu, înainte să apară berbecul, înainte de a ajunge la locul de jertfă Avraam a spus: „Domnul va purta de grijă” (Geneza 22:8).

Credinţa declară: „înainte ca eu să am o nevoie, Dumnezeu a pregătit deja lucrul de care am nevoie”. Să vedem ce a spus Avraam: „La muntele unde Domnul va purta de grijă” (Geneza 22:14). Când eşti acolo unde Dumnezeu vrea să fii, El îţi va împlini orice nevoie.

Ai pace?

„Veţi fi călăuziţi în pace” Isaia 55:12

Unul din primele lucruri pe care le pierzi când ieşi din voia lui Dumnezeu este pacea. Deci dacă nu ai pace, nu fă lucrul acela! Promisiunea lui Dumnezeu este: „vă dau pacea Mea” De multe ori pacea este tot ce îţi poate da Dumnezeu pentru a-ţi spune dacă eşti sau nu pe calea cea bună, să nu încalci „regula păcii”. Domnul Isus a spus: „Vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea” (loan 14:27). Lumea oferă un sentiment de pace care funcţionează numai când totul merge bine. Dar când părerile pe care le primeşti par a fi derutante şi contradictorii, când nimic nu pare să îţi meargă bine şi totuşi îţi poţi păstra calmul, experimentezi „pacea lui Dumnezeu, care depăşeşte orice pricepere” (Filipeni 4:7). Poate spui: „De unde iau pacea aceas­ta transcendentă?” Petru răspunde: „Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngri­jeşte de voi. Fiţi treji, şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi. Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da put­ere şi vă va face neclintiţi” (1 Petru 5:6-10).

Fi plin de pace, nu merge înaintea lui Dumnezeu deznădăzduit, fii încrezător în Dumnezeu ştiind „că El se îngrijeşte de voi” (vezi 1 Petru 5:7).

Credinţa, un dar al tău!

„Darurile unui om îi fac loc, şi-i deschid intrarea înaintea celor mari” Proverbe 18:16

Evrei capitolul 11 este adesea considerat „galeria credinţei”. Se menţionează două grupuri. Primul grupul, cei care „au scăpat de ascuţişul săbiei” (Evrei 11:34). Al doilea grup, cei care „au murit ucişi de sabie” (Evrei 11:37). Tuturor ne-ar plăcea să facem parte din primul grup, dar Biblia spune că ambele grupuri „au fost lăudaţi pentru credinţa lor” (Evrei 11:39). Mesajul se poate parafraza astfel: „aceşti oameni ai credinţei au murit fără să primească ce le-a fost promis, dar totuşi crezând. Cum au putut? Ei au văzut promisiunea de la distanţă…” (Evrei 11:13). Credinţa lor i-a ţinut concentraţi!

Uneori credinţa este un instrument al schimbării; alteori este un mijloc de supravieţuire. Este ceea ce-ţi dă tenacitatea de a te încrede în Dumnezeu când voinţa Lui pare să se bata cap în cap cu a ta. Deseori credinţa ta este desăvârşită mai mult pând lucrurile nu se schimbă decât atun­ci când se schimbă. Nu ai nevoie de credinţă pentru ceea ce vezi sau pentru ce ai atins deja; ai nevoie de ea când viaţa nu mai are sens, când nu poţi explica de ce mor bebeluşii, sau de ce îţi pierzi locul de muncă, ori când căsnicia nu merge, sau când cei răi prosperă, ori când cei buni mor, sau când cei neprihăniţi suferă, ori când cei buni nu au parte de alinare. Credem că există un singur rezultat bun, acela pe care îl dorim noi. Nu, noi trebuie să ne încredem în caracterul şi în planul lui Dumnezeu; în ceea ce este El şi în ceea ce face El. Trebuie să-L vedem la lucru în orice ni se iveşte în cale. Si chiar când nu-L vedem, trebuie să ne încredem în El, ştiind că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28).

Ai înţeles? Toate lucrurile!

 

Nu privi în urmă!

„Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot” Luca 17:32

Când învăţătoarea de şcoală duminicală le-a spus copiilor: „Soţia lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-un stâlp de sare”, un copil a replicat: „Asta nu e nimic! Mama conducea ieri în drum spre casă când s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-un stâlp de telegraf!” Soţia lui Lot apare puţin în Scriptura şi atunci de ce ne-a spus Domnul Isus să ne aducem aminte de ea? Din două motive:

  • Şi-a investit viaţa în lucruri fără viitor, Ioan scrie: „lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac” (1 Ioan 2:17). Dumnezeu a încercat să o scoată pe soţia lui Lot din Sodoma, dar ea nu a putut să-şi scoată Sodoma din viaţă. Când s-a gândit la ce lasă în urmă, s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-o stană fără viaţă. Când Dumnezeu îţi spune să pleci, nu trebuie să eziţi! Nu deveni ca cei ce au umblat odată cu El, au fost martori ai lucrării sale, s-au evidenţiat fiind lumină în comunităţile lor, dar acum sunt reci şi împietriţi.
  • Deciziile tale sunt urmate de consecinţe. Dacă soţia lui Lot s-ar fi dus mai departe şi-ar fi putut apăra fiicele când au ajuns în peşteră. În schimb, ele au devenit victime ale abuzului şi ale incestului. Înainte să-ţi pierzi copiii, să-ţi otrăveşti căsnicia şi să-ţi distrugi viaţa refuzând să laşi în urmă trecutul, „adu-ţi aminte de nevasta lui Lot”. Ea nu a reuşit să se pună la adăpost, dar a rămas în Scriptură pentru a ne avertiza cu privire la trei lucruri:
  1. complacere;
  2. implicare în lucrurile greşite;
  3. o inimă împărţită.