Ascultarea…

Când norul rămânea … copiii lui Israel … nu porneau.

(Numeri 9:19)

Acesta era testul fundamental al ascultării. Era relativ uşor să-şi strângă corturile când norul pufos se ridica încet deasupra Cortului şi începea să plutească maiestuos înaintea mulţimii copiilor lui Israel. Schimbarea în mod normal este plăcută, şi oamenii erau entuziasmaţi şi interesaţi de traseu, de privelişte, şi de locul următorului popas.

Dar să trebuiască să aştepţi era cu totul altă poveste. „Când norul rămânea“, oricât era de neatrăgător şi de înăbuşitor locul, oricât era de chinuitor pentru carne şi sânge, oricât era de plictisitor şi de monoton pentru cei nerăbdători, oricât era de primejdioasă expunerea lor la pericol – nu exista nici o altă alternativă decât să rămână în tabără.

Psalmistul spunea: „Îmi pusesem nădejdea în Domnul, şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele“ (Psalmul 40:1). Şi ceea ce a făcut Dumnezeu pentru sfinţii din Vechiul Testament, va face şi pentru credincioşi de-a lungul veacurilor, cu toate că deseori ne va face să aşteptăm. Trebuie oare să aşteptăm când suntem faţă-n faţă cu un vrăjmaş ameninţător, înconjuraţi de primejdie şi frică, sau sub o piatră care stă să cadă? N-ar fi acesta timpul să ne strângem corturile şi să plecăm? N-am suferit deja până la punctul de colaps total? N-am putea schimba căldura înăbuşitoare cu „păşuni verzi … [şi] ape de odihnă“ (Psalmul 23:2)?

Când Dumnezeu nu trimite nici un răspuns şi „norul rămâne“, trebuie să aşteptăm. Şi totuşi noi putem face aceasta cu siguranţa deplină că Dumnezeu ne dă mana, ne dă apă din stâncă, ne dă adăpost şi protecţie de vrăjmaşii noştri. El nu ne ţine niciodată la postul nostru fără să ne asigure de prezenţa Sa sau fără să ne trimită zilnic cele necesare.

Dragul meu, aşteaptă – nu te pripi atât de mult să faci o schimbare! Slujeşte, stai la postul tău! Trebuie să aştepţi acolo unde eşti până când norul începe în mod clar să se mişte. Aşteaptă ca Domnul să-ţi dea buna Sa plăcere! El nu va întârzia!

„Învaţă-mă s-ascult Cuvântul, Stăpânul meu preabun
Chiar de s-ar despica pământul
Şi fioros ar bate vântul,
Învaţă-mă s-ascult Cuvântul şi lui să mă supun,
Şi lui să mă supun!”

Îndemn la rugăciune…

  • De multe ori Îl rugăm pe Dumnezeu să vină în mijlocul nostru, când de fapt El este deja acolo şi ne aşteaptă pe noi să-I recunoaştem şi să-I respectăm prezenţa. Cerşim să-I auzim glasul, deşi El ne-a vorbit deja şi deşi glasul Lui continuă să ne bată la urechi şi la inimă.
  • De prea multe ori, în rugăciunile noastre insistăm ca Dumnezeu să facă lucrări pe care El le-a făcut deja, sau pe care nu le poate face din cauza necredinţei noastre.
  • Când ne rugăm avem datoria şi privilegiul să aşteptăm ca Dumnezeu să ne răspundă. Uneori El spune: DA iar alteori: NU. De fiecare dată însă, trebuie să ştim ce ne-a răspuns şi să nu mai continuăm să insistăm degeaba.
  • Rugăciunea care îşi măsoară valoarea din mulţimea cuvintelor sau din numărul repetărilor este o rugăciune păgână, nu creştină.
  • Rugăciunile învăţate pe dinafară şi repetate mecanic, şi-au pierdut orice valoare şi orice necesitate.
  • Obişnuieşte-te să te retragi în fiecare zi deoparte, într-un loc liniştit – „cămăruţa ta” şi aşteaptă puţin până ce toate zgomotele şi toate preocupările încep să dispară şi caută să te laşi învăluit de prezenţa divină. Dă-te în întregime Domnului aşa cum eşti şi începe să trăieşti ceea ce eşti fără să-ţi mai pese de ceea ce spun cei din jur.
  • Caută-ţi un cerc restrâns de prieteni. Nu încerca să afli ceea ce nu-ţi este folositor. Evită să-ţi transformi mintea într-o bibliotecă publică, sau într-o colecţie de întâmplări. Învaţă să practici o continuă stare lăuntrică de rugăciune.
  • Hotărăşte-te să fi sincer, deschis şi smerit. Cere de la Domnul să-ţi dea iubire pentru toţi oamenii, la fel. Citeşte mai puţin dar citeşte doar lucruri de calitate care-ţi pot îmbogăţii viaţa lăuntrică. Aţinteşte-ţi privirea la Hristos, deprinde-te cu concentrarea spirituală.