Bârfa – „cea mai puţin costisitoare distracţie a omului”

În comunităţile mici, tradiţionale, orice acţiune individuală era analizată, comentată şi validată de colectivitate. Lumea modernă tinde să pună căluş în gura lumii.

Să naşti un copil înainte de căsătorie, să divorţezi ori, pur şi simplu, să faci orice într-un mod diferit faţă de majoritate te poate arunca imediat în gura slobodă a lumii. Cu cât comunitatea în care trăieşti e mai mică, cu atât gura lumii e mai puternică şi are grijă să nu ieşi din tipare, să nu exagerezi cu originalitatea, să nu frapezi, să fii cuminte şi ascultător.

Alimentată în permanenţă de bârfă, care este „cea mai plăcută şi mai puţin costisitoare distracţie a omului”, după cum spune sociologul Petru Iluţ, gura satului năştea un conformism perceput drept valoare în societatea tradiţională.

„Nu am vrut să-i fac de râs”

Chiar dacă în societatea modernă este deseori perceput ca prejudecată, încă există familii în care copiii cresc fiind învăţaţi de mici cu formule precum „ce-o să zică lumea dacă o să te vadă îmbrăcat aşa…”, „vezi să nu-mi scoţi vorbe de la lume”, „să nu te bagi în gura lumii”.

La cei 32 de ani ai săi, Diana S., o tânără din Maramureş, spune că cea mai mare bucurie din viaţa ei sunt cele două fetiţe pe care le are, iar cea mai mare tristeţe este un avort făcut din ruşine de gura lumii.

„Aveam 24 de ani când am rămas însărcinată pentru prima dată. Nunta era stabilită deja, însă îmi era teamă că va râde lumea de mine să fiu cu burta mare în rochie de mireasă. Părinţii mei trăiesc într-un sat unde toată lumea cunoaşte pe toată lumea şi nu am vrut să-i fac de râs. Am făcut atunci avort, cu destul de multă seninătate, şi abia după ce mi s-a născut primul copil mi-am dat seama ce prostie şi ce păcat mare făcusem”, spune ea.

„Următoarea forţă după preot şi primar”

Tânăra îşi aminteşte că, în copilărie şi adolescenţă, când locuia cu părinţii ei la ţară, gura satului era „următoarea forţă după preot şi primar”.

„Pe la 15-16 ani, când se trezise rebelul din mine şi am început să mă îmbrac numai în haine negre şi lălâi, ori când refuzam să mai merg duminica la biserică, ai mei protestau cu aceeaşi poezie: «Ce-o să zică lumea?» Şi uite că mi-a intrat atât de tare prostia aceasta în cap, că am ajuns să iau unui copil dreptul la viaţă”, e şi azi marele ei regret.

Ne-am lepădat de tradiţional fără a asimila democraţia

Ce reprezintă, de fapt, această voce de temut? „Funcţionează ca o normă socială care reglementează comportamente şi care sancţionează atitudini neconforme cu tradiţia şi neagreate de marea masă”, explică Petru Iluţ, profesor universitar doctor la catedra de Sociologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj.

În trecut, acest tip de constrângere acţiona cu o forţă incredibilă. Astăzi, puterea i s-a diluat.

De fapt, spune profesorul Iluţ, „trăim un fenomen ce apare în toate ţările aflate în tranziţie de la o societate rural-arhaică la una modernă: vidul de valoare. Nu ne mai raportăm nici la valorile tradiţionale, dar nici nu leam asimilat încă pe cele ale democraţiei. Există oameni care au preluat norme din ambele sisteme şi au găsit o cale de mijloc, dar, din păcate, foarte mulţi nu au luat nimic nici dintr-o parte, nici din alta, aşa că şi-au însuşit «valori» precum şmecheria şi promiscuitatea”.

Ruşine la sat, dezmăţ la oraş

A fi subjugat controlului social şi a trăi în permanenţă cu teama că te afli sub lupa comunităţii este semn al unei educaţii deficitare şi al unei personalităţi slabe.

Psihologul Aurora Popa a observat că puterea acestei „guri colective” poate fi observată cu precădere la tinerii care pleacă de la sat la oraş. „Chiar dacă în comunităţile lor au avut un comportament normal toată viaţa, la oraş ajung să se dedea la tot felul de acte antisociale, tocmai pentru că aici nu îi mai supraveghează familia, nu îi cunoaşte nimeni şi nu riscă să fie arătaţi cu degetul de comunitatea lor”.

Constrângere versus convingere

Modificarea radicală a acestui comportament arată influenţa pozitivă pe care o poate avea gura lumii asupra unei comunităţi. Totodată însă demonstrează că forţa ei este una relativă şi efemeră.

„E dovada teribilei distincţii între constrângere şi convingere. Prima are putere de influenţă, cât te afli în preajma ei, cea de-a doua se manifestă în orice condiţii, fiindcă are la bază principii de viaţă”, spune profesorul Iluţ.

„Aveam 24 de ani când am rămas însărcinată prima dată. Nunta era stabilită deja. Mi-a intrat atât de tare în cap teama de gura lumii că am făcut avort.“
DIANA S.,
mamă a două fetiţe

Sursa. evz.ro

Hai să ne întrebăm, noi cum stăm cu „şoptitul” sau cu bârfa?

Mărturia de mai sus, este una care trebuie să ne pună pe gânduri!