… ţie îţi voi da viaţa ta …

ceasŞi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele!
Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul,
dar ţie îţi voi da ca pradă de război viaţa ta,
în toate locurile unde vei merge.
(Ieremia 45:5)

Aceasta este o promisiune dată ţie pentru locurile dificile în care te-ai putea afla, pentru situaţiile dificile în care poate te găseşti – o promisiune de siguranţă şi de viaţă chiar în mijlocul presiunilor uriaşe. Şi este o promisiune care se adaptează pentru a se conforma timpurilor când acestea continuă să devină tot mai grele, pe măsură ce ne apropiem de ultimile „minute” ale istorie.

Ce înseamnă când se spune că tu vei avea „ca pradă de război viaţa ta“? Înseamnă că viaţa ta va fi smulsă din gura Vrăjmaşului, aşa cum David smulgea mielul din gura leului. Nu înseamnă că tu vei fi cruţat de focul bătăliei şi de confruntarea cu duşmanii tăi, ci înseamnă „Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei“ (Psalmul 23:5), un adăpost împotriva furtunii, o fortăreaţă în mijlocul vrăjmaşilor, şi o viaţă păstrată în faţa presiunii continue. Înseamnă mângâiere şi speranţă de la Dumnezeu, aşa cum a primit Pavel când el şi prietenii săi „[au] fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile [lor], aşa că nici nu mai [trăgeau] nădejde de viaţă“ (2 Corinteni 1:8). Şi înseamnă ajutorul divin al Domnului, aşa cum a fost când „ţepuşul în carne“ al lui Pavel (2 Corinteni 12:7) a rămas, dar puterea lui Hristos a venit să se odihnească peste el, şi el a învăţat că „harul [lui Dumnezeu] este de ajuns“ (2 Corinteni 12:9).

Fie ca Domnul să ne dea „ca pradă de război viaţa noastră, în toate locurile unde vom merge“  am parafrazat puţin mesajul lui Dumnezeu prin profetul Ieremia, să ne ajute astăzi să fim biruitori în toate dificultăţile noastre.

Îţi poţi depăşi trecutul

trecut„Iţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs” Iov 11:16

Tamar a experimentat pierderea a doi soţi şi trauma unui abuz sexual. Dar viitorul ei a fost mai măreţ decât trecutul, pentru că ea a dat naştere unui copil care a devenit strămoşul Domnului Isus. Ce onoare! Tu cel rănit, poţi ieşi la liman din această experienţă dureroasă şi poţi cânta cântarea celui biruitor. Prin harul lui Dumnezeu poţi învăţa să trăieşti în prezent şi să laşi în urmă trecutul. Cum? Petrecând timp în prezenţa lui Dumnezeu şi lăsând ca dragostea Lui să atingă zonele dureroase din lăuntrul tău. Dă-i toate secretele tale lui Dumnezeu – şi lasă-le acolo. El poate scoate nefericirea din memoria ta aşa cum scoţi veninul din înţepătura unei insecte; apoi va începe vindecarea.

Iov care şi-a pierdut sănătatea, averea şi familia, a trăit ca să vadă împlinindu-se aceste cuvinte: „îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs”. Mergi înainte, stai în şuvoiul harului lui Dumnezeu şi elibereaz-o. Las-o pe toată să plece. Era noapte, dar acum e zi! Lasă-L pe Dumnezeu să te ţină în braţe în siguranţă. Acolo poţi lăsa ca trecutul tău să cadă ca o haină. Poate nu-l vei uita, dar nu va mai trebui să-l porţi: „Te vei culca şi nimeni nu te va tulbura” (v. 19). Gata cu învârtitul prin cameră, gata cu coşmarurile, gata cu teama pentru ziua de mâine. Ruşinea a fost spălată şi harul şi-a luat locul pe tron. Ridică-te în numele lui Hristos şi exercită-ţi autoritatea peste toate amintirile care te ţin legat de trecut.

Lasă-L pe Dumnezeu să-ti vindece rănile, să rupă lanţurile şi să te elibereze.

E timpul să mergi mai departe!

marea rosie„El a aruncat în mare carele lui Faraon şi oastea lui… în marea Roşie” Exod 15:4

Timp de 400 de ani, Faraon a robit poporul Israel. Apoi, chiar când au crezut că au scăpat, s-au trezit din nou cu el la Marea Roşie. Şi atunci a fost momentul în care a intervenit Dumnezeu, făcându-i să cânte: „El a aruncat în mare carele lui Faraon şi oastea lui … în Marea Roşie”. Şi Dumnezeu doreşte să facă la fel pentru tine. Indiferent ce s-a întâmplat, El te poate scoate învingător şi-ţi poate da o cântare nouă. Se va întâmpla repede sau uşor? Nu ştiu, ce ştiu este că vom scăpa în moduri diferite şi în ritmuri diferite. Cum au trecut evreii Marea Roşie? Păşind! Dar când au ajuns pe partea cealaltă, acea masă de apă a devenit o linie despărţitoare între trecutul şi viitorul lor. Dar pentru a scăpa de trecutul tău, trebuie să ierţi şi să continui să ierţi până când trecutul îşi pierde puterea de stăpânire, asupra ta. Trebuie să te ridici şi să declari prin credinţă că puterea pe care acele vechi probleme o aveau asupra ta este zdrobită. Domnul Isus a promis că atunci când Cuvântul Lui despre acea problemă devine cuvântul Tău, circumstanţele tale vor începe să se schimbe (Marcu 11:23-26). Fă Cuvântul Lui să fie şi cuvântul tău. Însă aveţi grijă că trecutul va încerca să vă schimbe deciziile luate doar să vadă dacă sunteţi gata sa mergeţi mai departe. Pavel spunea „Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:11). Dar moartea singură nu pune capăt, ai nevoie de o înmormântare. Aşa că stabileşte-ţi un moment, un loc şi un epitaf care spune: „trecutul se termină exact aici!” Spune-i lui Faraon: „oştile şi stafiile tale nu mă vor mai rănii” şi mergi mai departe!

Adevăratele biruinţe!

„Suie-te pe un munte înalt, ca să vesteşti Sionului vestea cea bună.” Isaia 40:9

Jucăriile şi bagatelele sunt uşor de câştigat, dar cele mai valoroase lucruri poartă cu ele şi un preţ ridicat. Cele mai înalte poziţii ale puterii sunt întotdeauna cumpărate cu sânge, şi tu poţi atinge aceste culmi dacă ai suficient sânge ca să plăteşti. Aceasta este condiţia pentru cucerirea înălţimilor sfinte oriunde. Istoria adevăraţilor eroi este întotdeauna istoria sângelui jertfit. Cele mai mari valori şi cel mai minunat caracter din viaţă nu sunt bătute la întâmplare pe calea noastră de vânturi capricioase, căci sufletele mari experimentează necazuri mari.

Capacitatea noastră de a-L cunoaşte pe Dumnezeu este lărgită când suntem aduşi de El în împrejurări care ne fac să ne exersăm credinţa. Deci când dificultăţile ne blochează calea, să-I mulţumim lui Dumnezeu că-Şi face timp să Se ocupe de noi, şi apoi să ne bizuim tare pe El.

„Pentru orice biruinţă este nevoie de credinţă şi de muncă; multă muncă!”

„Birunţa e mai dulce după ce ai experimentat înfrângerea.”

Acceptăţi limitele şi poţi fi biruitor

„Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta. Întoarceţi-vă” Deuteronom 2:3

Ai o viaţă încărcată care te copleşeşte? Ca un şofer care s-a rătăcit, în loc să se oprească şi să ceară informaţii, accelerezi până rămâi fără combustibil şi sfârşeşti pe marginea drumului. Noi cităm promisiunea: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13). Dar Dumnezeu nu ne promite că vom putea face tot ce ne dorim sau tot ce aşteaptă oamenii de la noi sau tot ce fac ceilalţi. Dumnezeu ne va da numai harul de a face ceea ce ne chemă El să facem. Isaia scrie: „Flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea” (Isaia 40:30-31). Puţine sunt lucrurile care ne umilesc la fel de mult ca eşecul. Dumnezeu ne va lăsa să înconjurăm acelaşi munte la nesfârşit până când peisajul devine atât de cunoscut încât suntem obligaţi să ne oprim şi să cerem informaţii – mai ales când ştim în inima noastră că nu suntem unde vrea Dumnezeu să fim. În Let Your Life Speak [Lasă viaţa ta să vor­bească], Parker Palmer scrie: „Am crescut într-o cultură care insista pe faptul că pot face totul; că nu am limite, că am destulă energie şi putere de dedicare; că Dumnezeu a făcut lucrurile ast­fel şi că tot ce trebuie să fac este să intru în program. Necazurile au început când am început să dau cu capul de limitările mele … sub forma eşecului”.Care este cea mai dureroasă limitare? Cea pe care nu vrei s-o recunoşti? Cea pe care nimeni nu vrei s-o vadă? Recunoaşte-o. Caută un feedback cinstit. Cere ajutorul lui Dumnezeu ca să-ţi accepţi limitele pe care El le-a pus în tine pentru binele tău.

Păstrează-ţi nădejdea vie

„Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică” Iov 11:18

Speranţa este o forţă puternică. Ea determină mintea să exploreze orice unghi posibil. Ea te face să învingi orice obstacol care te înspăimântă. Ea este absolut esenţială pentru viata pe care vrea Dumnezeu să o trăieşti. Este combustibilul cu care funcţionează inima ta. Este singura dife­renţă, cea mai mare între cei ce perseverează şi cei ce renunţă. Speranţa este ceea ce face cuplurile să spună: „Da”, fără vreo garanţie şi mai târziu, după toate promisiunile încălcate, să adune cioburile şi să încerce din nou ştiind că poate fi mai bine. Este motivul pentru care com­pozitorii trec prin agonie pentru o compoziţie şi artiştii pentru o pictură, crezând că o rază a fru­museţii va străluci din strădania lor. Aşa cum bătrânul Henri Matisse chinuit de o artrită îngrozi­toare, când a fost întrebat de ce continuă să-şi mai ia în fiecare zi pensula în degetele umflate, el a răspuns: „Durerea dispare; frumuseţea rămâne”. Lucrând la pictarea Capelei Sixtine, Michelangelo a devenit atât de descurajat că a vrut să renunţe. Dar în fiecare dimineaţă speranţa l-a împins să se urce pe scară pentru a-şi încheia magnifica viziune. Speranţa a fost cea care l-a făcut pe Avraam să plece de acasă fără să ştie unde-l duce Dumnezeu. Ea l-a făcut pe Pavel să provoace autorităţile Romei. Este ceea ce i-a determinat pe proorocii Vechiului Testament să vor­bească în sala palatului! Acesta nu este optimism orb, ci credinţă focalizată şi speranţă – în Dumnezeu. „Căci Tu eşti nădejdea mea … în Tine mă încred din tinereţea mea” (Psalmul 71:5). Poţi supravieţui în urma pierderii multor lucruri, dar nu şi când ţi-ai pierdut speranţa. Nimeni nu a experimentat o pierdere mai mare decât Iov, şi totuşi, el a scris: „Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică”.

Aşa că păstrează-ţi vie speranţa încrezându-te în Dumnezeu!

O cântare în noapte!

„După ce au cântat o cântare de laudă, au ieşit spre Muntele Măslinilor”. Matei 26.30

Poate au mai fost şi alte ocazii când Domnul Isus a mai cântat, dar singura dată când Duhul Sfânt ne-a păstrat acest minunat aspect al stării sufletului Său, a fost în cea mai întunecoasă noapte din viaţa Lui de pe pământ. Era chiar înainte de drumul spre Gheţimani unde sufletul Său a fost „cuprins de o întristare de moarte”. El ar fi putut să cânte pe Muntele Schimbării la Faţă, sau în ziua când a intrat în Ierusalim printre strigătele de osanale, sau la nunta din Cana Galileii. Dar aceasta a fost „cântarea Lui în noapte” Ps. 77.6 Domnul nu a cântat singur dar starea sufletului Său nu putea fi împărtăşită de ucenicii Lui.

Bucuria pe care o avea în cântarea Lui de laudă, era „bucuria care-I era pusă înainte” ca să sufere crucea şi să dispreţuiască ruşinea. Era bucuria de a face voia Tatălui care umplea inima, deşi avea să sufere agonia ruşinii şi a batjocorilor. El avea să privească în umbrele întunecoase ale morţii în care avea să intre în curând pentru a pregătii calea mântuirii sufletelor noastre pierdute. Şi totuş, El a cântat cu toată inima, dovedint înaintea ucenicilor şi a cerului că este gata să facă lucrarea Tatălui Său. Textul ne spune că era o cântare de laudă. Nu era o cântare de jale, nu era una de bucurie naturală, ci o cântare de de laudă pentru Tatăl Său pe care L-a slăvit până în ultima clipă când Şi-a dat Duhul. El ştia ce Îl aşteaptă şi totuş a lăudat pe Dumnezeu cântând.

Cum s-a unit bucuria inimii Lui cu bucuria inimii Tatălui pentru că acea să pună bazele celei mai minunate lucrări pe care a cunoscut-o Universul: Salvarea noastră! Nu putem, fără îndoială, să pătrundem, să înţelegem şi să cunoaştem, în starea limitată pe care o avem acum, ce a însemnat unirea acestor două inimii în bucuria supremă că mântuirea noastră a fost împlinită. Cântarea de laudă a Domnului Isus se va continua în cer şi se va uni cu cântările de laudă a milioane de credincioşi pentru toată veşnicia.

Avem ceva de învăţat din textul acesta; da, să învăţăm să cântăm când suntem gata de a intra în valea plină de întuneric a acestei vieţi. Dar să cântăm şi să ne şi bucurăm? Am putea noi cânta când suferim? Ce greu este să cânţi când suferinţa te împiedică să vezi dincolo de mizeria dureilor şi a necazurilo care parcă nu se mai termină; să vezi că după orice nor întunecos, e un soare şi mai dulce şi mai tare şi mai strălucitor, este Soarele neprihănirii noastre care ne aşteaptă cu drag ca să pună capăt tuturor suferinţelor şi lacrimilor noastre şi să ne facă astfel, să intrăm în bucuria Lui!

Dar a cânta în suferinţă este un har deosebit.

Cuptorul credinţei!

„Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins … Şi chiar de nu ne va scoate…” Daniel 3:17, 18

În faţa cuptorului aprins, cei trei tineri iudei au refuzat să-şi compromită credinţa sau să-şi schimbe comportamentul. Ei i-au spus împăratului: „Dumnezeul nostru … poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi”. Prin aceste cuvinte „chiar de nu ne va scoate” ei au urcat o treaptă în credinţa lor. Ei ştiau că Dumnezeu poate împiedica lucrul acesta, dar nu şi că planul Lui necesita acest lucru în acea situaţie anume. Dar ei au preferat să moară decât să-L nege sau să-L dezamăgească. Trebuie să înţelegi un lucru: Dumnezeu te poate scoate din situ­aţia în care te găseşti sau te poate duce prin ea. Când te lasă acolo mai mult decât ţi-ar plăcea să stai, El îţi dezvoltă credinţa.

Credinţa formată în cuptor este moartă faţă de îndoială şi oarbă la imposibilitate. Ea creşte prin norii ameninţători şi se sprijină pe Cel ce are toată puterea în cer şi pe pământ. Ea face ca împrejurările să fie suportabile şi viitorul să fie plin de speranţă. Credinţa din cuptor crede că dacă trebuie într-adevăr să treci prin foc, Dumnezeu va merge cu tine. Ascultă cuvintele unui împărat păgân care a fost martorul acestor lucruri: „eu văd patru oameni umblând slobozi în mijlocul focului, şi nevătămaţi; şi chipul celui de-al patrulea seamănă cu al unui fiu de dumnezei!” (Daniel 3:25). Credinţa din cuptor te face să fii la fel de liber în focul încercării cum erai în afara lui. Mai mult, când prietenii tăi îl văd pe Domnul acolo cu tine, lucrul acesta îi va convinge aşa cum nimic altceva nu o poate face.

Strigă!

„Poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi” (losua 6:5)

Te lupţi într-o bătălie pe care te temi că nu o vei câştiga? De cine depinzi: de Dumnezeu sau de tine însuţi? Când s-a confruntat cu armatele aliate ale lui Amon, Moab şi Muntele Seir, Dumnezeu i-a zis poporului Său Israel: „nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu” (2 Cronici 20:15). Iar Dumnezeu nu a pierdut încă nici o bătălie! El i-a spus lui losua: „lată, dau în mâinile taie lerihonul” (losua 6:2). Observăm că el nu a spus: „voi da în mâinile tale”. Israel avea deja vic­toria, iar acum erau chemaţi să o obţină. Dar întrebarea rămâne, cum? Răspunsul lui Dumnezeu a fost: „poporul să scoată strigăte mari”, losua le-a spus israeliţilor: „Când vor suna lung din cor­nul de berbec, şi când veţi auzi sunetul trâmbiţei, tot poporul să scoată mari strigăte. Atunci zidul cetăţii se va prăbuşi, şi poporul să se suie, fiecare drept înainte” (losua 6:5). Nici o persoană raţională nu s-ar aştepta la un strigăt, oricât de puternic, prin care zidurile unei mari cetăţi să se prăbuşească. Dar acesta nu a fost un strigăt obişnuit; acesta a fost un strigăt al credinţei bazat pe promisiunea pe care le-o făcuse Dumnezeu. Deşi victoria părea imposibilă, când Israelul a stri­gat Dumnezeu a răspuns făcând să se prăbuşească zidurile şi deschizând porţile spre Ţara Promisă. Când cauţi o uşă deschisă şi tot ceea ce vezi este un zid gros, ultimul lucru pe care îţi vine să-l faci este să strigi „victorie”, nu-i aşa? Dar trebuie să-o faci deoarece:

  • Strigătul laudei duce la victorie;
  • Credinţa ta este „înregistrată”;
  • Duşmanul este derutat şi rămâne fără două din cele mai importante arme: îndoiala şi descurajarea;
  • Ascultarea, chiar şi când nu-nţelegi, aduce mereu rezultate.

Aşa că strigă; căci VICTORIA este a ta!

Economia din perspectiva lui Dumnezeu (2)

„Nu vă îngrijoraţi de ziua de mâine” Matei 6.34

Nu am mai experimentat niciodată vremuri ca cele prezente decât dacă ai trăit în timpul Marii Depresii: eşecuri bancare, pierderea caselor, şomaj, etc. Poţi citi teama pe chipul oamenilor şi o poţi simţi în vorbele lor chiar dacă guvernul vine şi ne spune că am ieşit din recesiune. Deci înspre ce să ne întoarcem? Înspre politicieni, economişti sau spre propriile noastre resurse? Nici o agenţie omenească nu este capabilă să ofere răspunsuri. Aşadar: cunoaşte-ţi resursa proprie! Biblia vorbeşte de cutremurarea împărăţiilor omeneşti şi a entităţilor materiale: „ca să rămână lucrurile care nu se clatină” (Evrei 12:27). Dar în timp ce birocraţiile, companiile şi băncile au fost zguduite până în temelii, Regele nostru şi Împărăţia Lui rămân tari ca piatra. Biblia spune: „Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). Să remarcăm cuvin­tele „tot şi orice” din această promisiune CE ALTCEVA ŢI-AI MAI PUTEA DORI? Familia ta, sănătatea, viaţa spirituală, situaţia materială, prezentă şi viitoare este garantată conform împărăţiei de nezdruncinat a lui Dumnezeu! Economia omului nu este resursa ta. Este doar un instrument pe care Dumnezeu poate să-l folosească pentru a-ţi împlini nevoile ca cetăţean al împărăţiei Lui. Relaxează-te, şi cunoaşte-L pe Dumnezeu, resursa ta nesecată „se îngrijeşte de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos” (Filipeni 4:19).