E timpul să mergi mai departe!

marea rosie„El a aruncat în mare carele lui Faraon şi oastea lui… în marea Roşie” Exod 15:4

Timp de 400 de ani, Faraon a robit poporul Israel. Apoi, chiar când au crezut că au scăpat, s-au trezit din nou cu el la Marea Roşie. Şi atunci a fost momentul în care a intervenit Dumnezeu, făcându-i să cânte: „El a aruncat în mare carele lui Faraon şi oastea lui … în Marea Roşie”. Şi Dumnezeu doreşte să facă la fel pentru tine. Indiferent ce s-a întâmplat, El te poate scoate învingător şi-ţi poate da o cântare nouă. Se va întâmpla repede sau uşor? Nu ştiu, ce ştiu este că vom scăpa în moduri diferite şi în ritmuri diferite. Cum au trecut evreii Marea Roşie? Păşind! Dar când au ajuns pe partea cealaltă, acea masă de apă a devenit o linie despărţitoare între trecutul şi viitorul lor. Dar pentru a scăpa de trecutul tău, trebuie să ierţi şi să continui să ierţi până când trecutul îşi pierde puterea de stăpânire, asupra ta. Trebuie să te ridici şi să declari prin credinţă că puterea pe care acele vechi probleme o aveau asupra ta este zdrobită. Domnul Isus a promis că atunci când Cuvântul Lui despre acea problemă devine cuvântul Tău, circumstanţele tale vor începe să se schimbe (Marcu 11:23-26). Fă Cuvântul Lui să fie şi cuvântul tău. Însă aveţi grijă că trecutul va încerca să vă schimbe deciziile luate doar să vadă dacă sunteţi gata sa mergeţi mai departe. Pavel spunea „Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:11). Dar moartea singură nu pune capăt, ai nevoie de o înmormântare. Aşa că stabileşte-ţi un moment, un loc şi un epitaf care spune: „trecutul se termină exact aici!” Spune-i lui Faraon: „oştile şi stafiile tale nu mă vor mai rănii” şi mergi mai departe!

Zburătorul, Alergătorul, Mărsăluitorul

„Ei zboară … aleargă … umblă” Isaia 40:31

Watchman Nee a scris un best-seller cu titlul Viaţa normală a creştinului. De ce un astfel de titlu? Deoarece numai când înţelegi ce înseamnă „normal” în viaţa creştină vei reuşi să îţi dai seama în ce anotimp te găseşti, să-ţi evaluezi circumstanţele cu exactitate şi să te schimbi. La un moment dat, Pavel învie un om din morţi; într-un alt loc el scrie: „nici nu mai trăgeam nă­dejde de viaţă” (2 Corinteni 1:8). Biblia spune: „llie era un om supus aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” (lacov 5:17). Totuşi, într-o zi cheamă foc din cer, în altă zi vrea să se sinucidă şi se găseşte în adâncimile depresiei. Nu poţi folosi lucrul acesta drept scuză pentru letargia spirituală, dar tre­buie să ai putere de discernământ. Credinţa nu ne scuteşte de anotimpurile vieţii; ea ne ajută să le parcurgem victorioşi. Deci:

  • Dacă eşti un zburător, eşti binecuvântat de Dumnezeu şi expe­rimentezi succesul peste abilităţile tale naturale, bucură-te de lucrul acesta. Dar ţine minte mereu că abilitatea ta de a zbura vine de la Dumnezeu – nu de la tine. Uită asta şi vei merge-n jos!
  • Dacă eşti un alergător, mulţumeşte-i lui Dumnezeu că încă eşti în cursă. Nu te compara cu alergătorii de top căci te vei descuraja şi nu te compara cu cei ce umblă căci vei deveni mândru. Continuă să alergi şi vremea ta va veni.
  • Dacă eşti un mărşăluitor, continuă să faci un pas după altul. Uneori durerea, descurajarea şi oboseala fac să fie imposibil să zbori sau să alergi; tot ce poţi face este să mergi pe jos dar chiar şi asta este greu. Nici o problemă; acordă-ţi permisiunea de a fi acolo unde eşti. La Dumnezeu contează umblarea. Când acesta este cel mai bun lucru pe care îl poţi face, este suficient!

…dar mai pe urmă…

… dar mai pe urmă … (Evrei 12:11)

Este o legendă care spune de un baron german care, la castelul său de pe Rin, a întins sârme în aer de la un turn la altul pentru ca vântul să le trateze ca pe o harpă de vânt şi prin aceasta să creeze muzică atunci când suflă peste ele. Şi totuşi când briza uşoară s-a învârtit în jurul castelului, nu s-a produs nici un fel de muzică.

Într-o noapte, însă, s-a pornit o furtună puternică, şi muntele pe care era castelul a fost bătut de furia vânturilor violente. Baronul s-a uitat afară pe uşă la teroarea vântului, şi harpa de vânt umplea văzduhul cu melodiile care sunau chiar mai tare decât zgomotul furtunii. A fost nevoie de o furtună puternică pentru a produce muzica!

Nu cunoştem şi noi oameni ale căror vieţi n-au produs niciodată nici o muzică plăcută în zilele lor de linişte şi prosperitate, dar care, atunci când vânturile puternice au bătut asupra vieţii lor, ne-au uimit cu puterea şi frumuseţea muzicii lor?

Poţi să te bizui întotdeauna pe Dumnezeu că va face acel „mai pe urmă“ al dificultăţilor de o mie de ori mai bogat şi mai bun decât prezentul, dacă suntem biruitori. „Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare … dar mai pe urmă aduce … roada dătătoare de pace a neprihănirii“ (Evrei 12:11). Ce recoltă! Ce binecuvântare!

 

 

Tu poţi fi biruitor!

Eram între prinşii de război de la râul Chebar,
s-au deschis cerurile şi am avut vedenii dumnezeieşti. …
Şi acolo a venit mâna Domnului peste
[mine].
(Ezechiel 1:1,3)

Nimic nu face Scriptura mai preţioasă pentru noi decât un timp de „captivitate“. Vechii psalmi ai Cuvântului lui Dumnezeu au cântat pentru noi cu compasiune pe malul râului nostru la Babel şi au răsunat iarăşi cu o nouă bucurie când am văzut că Domnul ne eliberează din captivitate şi aduce „înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miazăzi!“ (Psalmul 126:4).

Un om care a trecut prin mari greutăţi nu va putea fi uşor despărţit de Biblia lui. O altă carte ar putea părea altora identică, dar pentru el nu este la fel. Pe paginile vechi şi pătate de lacrimi ale Bibliei sale, a scris un jurnal al experienţelor sale în cuvinte pe care numai ochii lui le pot vedea. Prin aceste pagini, el are timp şi vine din nou la stâlpii casei lui Dumnezeu şi „la Elim, unde erau … finici“ (Ex. 15:27). Şi fiecare din aceşti stâlpi şi finici au devenit o amintire pentru el a unor momente critice din viaţa lui.

Ca să avem un beneficiu din captivitatea noastră, trebuie să acceptăm situaţia şi să fim hotărâţi să profităm de ea din plin. Îngrijorându-ne din cauza a ceea ce am pierdut sau ne-a fost luat nu va îmbunătăţi situaţia, ci doar ne va împiedica să ducem la desăvârşire ceea ce rămâne. Nu vom face decât să strângem şi mai tare frânghia în jurul nostru dacă ne răzvrătim împotriva ei.

În acelaşi fel, un cal agitat care nu vrea să se supună liniştit frâului său nu face decât să se stranguleze singur. Şi un animal iute care nu are astâmpăr în jugul lui nu face decât să-şi rănească umerii. Fiecare va înţelege de asemenea analogia pe care Laurence Sterne, un slujitor şi un autor al secolului al XVIII-lea, a aşternut-o pe hârtie cu privire la un graur şi un canar. El a vorbit de diferenţa dintre un graur neliniştit care şi-a rupt aripile luptând împotriva zăbrelelor coliviei sale şi strigând în continuu: „Nu pot ieşi! Nu pot ieşi!“ şi un canar supus care stătea pe stinghia lui şi cânta cântece care întreceau în frumuseţe chiar şi pe cele ale unei ciocârlii care se înalţă liberă până la porţile cerurilor.

Nici o nenorocire nu ne va aduce vreodată numai rău, dacă o vom prelua imediat într-o rugăciune fierbinte către Dumnezeu. Chiar şi când ne adăpostim sub un pom în timpul unei averse de ploaie, putem în mod neaşteptat să găsim fructe pe ramurile lui. Şi când alergăm la Dumnezeu, căutând adăpost la umbra aripilor Sale, întotdeauna vom găsi mai mult în El decât am văzut sau am ştiut vreodată.

Aşadar, prin încercările şi suferinţele noastre Dumnezeu ne dă revelaţii proaspete despre El Însuşi. Ca şi Iacov, trebuie să trecem „vadul Iabocului“ (Gen. 32:22) dacă vrem să ajungem vreodată la Peniel, unde el s-a luptat cu Domnul, a fost binecuvântat de Domnul şi a putut spune: „Am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă“ (Gen. 32:30).

Fă ca această poveste să fie şi a ta, dragă captivule, şi Dumnezeu îţi va da „cântări de veselie noaptea“ (Iov 35:10) şi va „preface întunericul [tău] în zori“ (Amos 5:8)