Fii o mireasmă plăcută!

„Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta” Psalmul 141:2

Arca lui Noe reprezintă o imagine a bisericii tale. Nu era un vas din seria de lux; îţi poţi imagina cum e să petreci un an cu toate acele animale având o singură fereastră? Dar Noe a avut numai două variante – mirosul sau furtuna.

Care este relevanta acestui fapt? Nu există biserici perfecte! Mai mult, dacă ai găsi o biserică perfectă şi te-ai alătura ei, ai strica-o! Tuturor ne place sa vorbim de puterea bisericii Noului Testament, dar cum rămâne cu problemele ei? Ei aveau făţarnici. Iţi aduci aminte de Anania şi de Satira? Ei au avut parte de scandaluri financiare (Faptele Apostolilor 5). Au avut divergenţe doctrinare care aproape că au scindat biserica în două (Faptele Apostolilor 15). Au avut probleme morale. Era un bărbat care aparţinea bisericii din Corint şi avea relaţii intime cu mama lui vitregă (1 Corinteni 5).

Aşadar, ce faci când în biserica ta miroase urât? Mai întâi, nu răspândi vorba. „Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste ferbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate” (1 Petru 4:8). În al doilea rând, lucrează pentru împăcare. „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei” (Galateni 6:1). În al treilea rând, fii o mireasmă plăcută. Când lumânările din cort erau stinse în fiecare seară, ele lăsau un miros urât, aşa că Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să ardă tămâie. Nu te descuraja când „trupul se comportă firesc”. Şi nu fii parte a problemei prin imaturitate; ci fii parte a soluţiei. Psalmistul a spus: „Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta”. Când apar probleme în biserica ta, trebuie să te rogi, să umbli conform Cuvântului lui Dumnezeu şi să crezi că El va scoate la iveală binele din această situaţie.

Rugăciunea arma noastră secretă!

Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta
să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. 
Fapte 12:5 

Rugăciunea este legătura care ne leagă de Dumnezeu. Este podul care trece peste orice abis şi ne poartă în siguranţă peste orice prăpastie a primejdiei sau a nevoii.

Gândeşte-te la semnificaţia acestei istorisiri din primul secol al bisericii: Totul părea să fie împotriva ei, pentru că Petru era în închisoare, iudeii păreau învingători, Irod era încă suveranul suprem, şi arena martiriului aştepta nerăbdătoare dimineaţa următoare ca să poată bea sângele apostolului. „Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el“. Şi care a fost rezultatul? Închisoarea s-a deschis în mod miraculos, apostolul a fost eliberat, iudeii au rămas încurcaţi, şi ca o manifestare a pedepsei lui Dumnezeu, crudul rege Irod „a murit mâncat de viermi“. Şi mergând mai departe spre o victorie şi mai mare, „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult“ (v. 23-24).

Cunoaştem noi cu adevărat puterea armei noastre supranaturale care este rugăciunea? Îndrăznim noi s-o folosim cu autoritatea unei credinţe care nu numai că cere, dar şi comandă? Dumnezeu ne botează cu îndrăzneală sfântă şi cu încredere divină, pentru că El nu caută oameni mari, ci oameni care să îndrăznească să dovedească măreţia Dumnezeului lor! Şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni“. 

În rugăciunile tale, mai presus de orice, fereşte-te să-L limitezi pe Dumnezeu, nu numai prin necredinţă, ci şi gândindu-te că ştii exact ce poate El să facă. Învaţă să te aştepţi la ceva neaşteptat, mai presus de tot ce poţi tu cere sau gândi.

Deci ori de câte ori mijloceşti prin rugăciune, mai întâi taci şi închină-te lui Dumnezeu în gloria Lui. Gândeşte-te la ce poate El să facă, cum Îşi găseşte El plăcerea în Hristos Fiul Său, şi la poziţia ta în El – apoi aşteaptă-te la lucruri mari.                                                                     

Rugăciunile noastre sunt oportunităţile lui Dumnezeu.

Treci printr-un necaz? Rugăciunea poate transforma timpul întristării tale într-un timp de tărie şi plăcere. Eşti fericit? Rugăciunea poate adăuga un parfum ceresc timpului tău de bucurie. Eşti în mare pericol din partea unui vrăjmaş din afară sau dinăuntru? Rugăciunea poate plasa un înger lângă tine a cărui atingere ar putea sfărâma o piatră de moară în fire de praf mai mici decât făina pe care ar măcina-o, şi a cărui privire ar putea distruge o armată întreagă.

Ce va face rugăciunea pentru tine? Răspunsul meu este acesta: Tot ce poate Dumnezeu să facă pentru tine. „Cere ce vrei să-ţi dau“ (2 Cronici 1:7).

RUGĂCIUNE – Traian Dorz

Doamne, Tu Stăpânu-acestui
Cer nemărginit şi-albastru
Către Tine mi se nalţă iarăşi
Gândul meu sihastru.

Către Tine se ridică iarăşi
Glasul rugii mele
Domnul zilelor cu soare,
Domnul nopţilor cu stele.

Tu eşti Împăratul nostru, 
Tu eşti Domnul nostru mare
Tu eşti Stânca păcii noastre,
Turnul nostru de scăpare!

De nădejdea-n Tine Doamne
Toată viaţa ni se-anină,
Viaţa noastră-atât de tristă,
Suferindă şi străină.

Mângăierea vieţii triste
Ni-e Cuvântul Cărţii Tale
El ne-a şters de lacrimi ochii,
Ne-a scos sufletul din jale,

Şi ne-a fost mereu în viaţă
Adăpost şi-nviorare,
Călăuză şi lumină
La-ntunerec, de cărare.

Azi ne-a-mpresurat durerea
Cât a mării apă multă,
Nimeni chinul nu ni-l vede,
Nimeni glasul nu ne-ascultă,

Numai Tu ne eşti nădejdea
În aceste clipe grele,
Numai mâna Ta mai poate
Să ne mântuie din ele,

Numai Tu ai milă, Doamne
Dumnezeul nostru mare
Tu eşti stânca izbăvirii,
— Dăruieşte-ne scăpare!

                                                                                  

 

Domnul nu tace!

Cineva a vizitat renumitul muzeu de ceară din Londra, vizita la obosit foarte mult. A văzut un scaun gol, pe care era clar că stătuse un timp o figură de ceară, şi s-a aşezat. Pentru că era foarte obosit a adormit. Deodată a auzit nişte voci şi s-a trezit. Un grup de turişti admirau figurile de ceară şi discutau. Au căutat în ghidul muzeului să afle cine este acea figură ciudată care stătea pe scaun. Nu putea fi o figură istorică din cauza hainelor moderne pe care le purta, nu putea fi vorba nici despre o personalitate culturală sau politică pentru că nimeni nu o cunoştea. Turiştii au început să-şi dea cu părerea „Asta este sigur lucrarea unui ucenic, ia uitaţi-vă ce prost e făcută. Oricine poate să-şi dea seama că nu este o operă artistică. Toate celelalte par să fie vii, asta nu e deloc naturală.” Atunci respectivul „obosit” nu a mai putut să se abţină, a deschis ochii şi s-a aşezat comod. Cu un strigăt disperat turiştii au strigat „Trăieşte, trăieşte!”

Apostolul Pavel a purtat Evanghelia lui Isus într-o lume plină de idoli. El a încercat să explice contemporanilor săi că Dumnezeul Evangheliei lui nu reprezintă o concurenţă la ceilalţi idoli. El le-a spus: „Când eraţi păgâni aţi fost atraşi cu forţa la idolii cei mulţi, dar eu vă fac cunoscut un Dumnezeu care trăieşte, se arată şi vorbeşte.”

Dumnezeu nu este mut. El vorbeşte şi se arată în vieţile oamenilor ca fiind Dumnezeul cel viu. Dacă cercetăm Sfânta Scriptură ne dăm seama că Dumnezeu întotdeauna s-a arătat oamenilor ca un Dumnezeu viu şi vorbitor. El i-a vorbit lui Adam, lui Noe, lui Avraam şi lui Moise.

În serviciile divine din Biserică trebuie să se prezinte convingător faptul că Dumnezeu trăieşte. Oamenii trebuie să se convingă singuri că Dumnezeu vorbeşte. Domnul nu este un idol mut, nu este o figură lipsită de viaţă, iar Cuvântul său nu este o teorie. DUMNEZEU VORBEŞTE!

Am uitat de ce mai mergem la biserică!

Aşezaţi în grupuleţe, după preferinţe, după gusturi şi situaţii materiale, noi, creştinii din ziua de azi am uitat motivul adevărat pentru care mai mergem la biserică. Ne aşezăm confortabil în scaune sau stăm în picioare în cle mai bun loc, căutăm să avem vizibilitate bună şi să nu fie nici prea cald şi nici prea frig. Ne ferim să stăm lângă acea femeie sau lângă acel bărbat pentru că nu-l suportăm. Apoi, căscăm ochii şi deschidem gurile şi începem să şuşotim. Să nu uit de ”traista” de lângă aproape fiecare din noi umplută cu pietre! Cine are fusta mai scurtă, cine are pantofi mai înalţi, cine şi-a vopsit părul, cine şi-a făcut freză mai extravagantă, cine are decolteul mai adânc, cât de tare e machiată sau că nu e machiată, cât de lungi are unghiile şi cât de colorate! Şi mi s-a întâmplat să văd şi să aud chiar eu personal o situaţie în biserică. Se făcea că a intrat o fată proaspăt şuviţată în biserică. Şuşoteli. Fetele din spatele meu spuneau ”Vai, s-a şuviţat. Cum a putut? Phh”. Când s-a apropiat persoana respectivă de acel grup de fete, au început: ”Waw, te-ai şuviţat? Ce bine îţi stă!” Instantaneu, am dus mâna la gură pentru că mi s-a făcut rău! Câtă ipocrizie!
Am ajuns să scoatem piatră după piatră din sacoşa de lângă noi şi să aruncăm în persoanele de care nu ne place. Cântă prea fals, arunc cu o piatră. Are fusta cam scurtă, arunc altă piatră. A ieşit şi a intrat de prea multe ori, încă o piatră. Mai arunc cu altă piatră pentru că nu-mi place de cel din faţă şi cu încă o piatră pentru că mi se pare mie că îmi e antipatică o persoană. Cu regret spun că şi eu am aruncat cu pietre. Şi eu am luat în mână acel comentariu şi l-am aruncat astfel încât să fie cât mai dureros. Dar, important este să ne oprim din aruncat şi să gândim puţin. Pentru ce am mers eu la biserică? Să arunc cu pietre sau să mă rog lui Dumnezeu? Am mers la biserică să pot judeca pe alţii sau ca să pot să am timpul meu de părtăşie? Nu sunt eu în măsură să spun sau să dau sfaturi legate de acestea pentru că sunt o păcătoasă care a primit iertarea lui Dumnezeu, dar tot mai mulţi creştini uită adevăratul motiv pentru care ar trebui să mergem acolo şi tot programul şi-l ocupă cu altceva, crezându-se astfel sfinţi şi pioşi. Nu ştiu, cu lacrimi în ochi şi cu durere în suflet, cu piatra alunecându-mi din mână, aş spune: ”Cine e fără de păcat să arunce primul cu piatra!”

sursa. capshunik.wordpress.com

Comportamentul creştin

„Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.” Coloseni 3.13

Un tânăr pastor luase în primire o biserică nouă. După o vreme a observat că nu toţi membri îl agreau. Neştiind ce să facă, într-una din zile a cerut sfatul unui frate mai bătrân, ca să ştie cum să se poarte cu aceţtia. Acesta i-a cerut răgaz de gândire. A doua zi i-a înmânat un bilet pe care erau scrise următoarele cuvinte: „Fi bun, fii foarte bun, fii nespus de bun”.

Tânărul a înţeles recomandarea fratelui bătrân şi s-a comportat ca atare. Nu a trebuit să aştepte prea mult ca să observe o mare schimbare în atitudinea celor ce până aici nu-l agreaseră. Acest predicator a câştigat nu prin forţă şi impunere ci prin dragoste răbdătoare.

Domnul Isus a propovăduit iubirea. El s-a străduit să câştige pentru împărăţia lui Dumnezeu pe toţi păcătoţii. Tocmai din această cauză a fost învinuit că mănâncă cu vameşii şi cu păcătoţii.

Domnul Isus s-a străduit să smulgă toate sufletele din ghiarele păcatului. Cele trei pilde ale Domnului Isus: oaia pierdută, leul pierdut şi fiul risipitor – exprimă dorinţa vie a Mântuitorului de a recupera orice suflet pierdut. Aici este vorba nu numai de suflete neîntoarse la Dumnezeu ci şi de suflete care s-au rătăcit de la adevăr şi s-au pierdut.

Apostolul Pavel are o recomandare specială în privinţa aceasta: „Fraţilor chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu”. Galateni 6.1

Câtă deosebire între apostolul Pavel şi mulţi credincioşi aspri de prin bisericile noastre, care vor să apară ca nişte adevăraţi arhangheli ai judecăţii lui Dumnezeu. Biserica lui Dumnezeu nu este o instituţie represivă. Rolul ei este corectiv, de a îndrepta sufletele (1Corinteni 5.1-5). Toate măsurile ce le ia trebuie să aibă o singură ţintă: de a îndrepta şi de a recupera, contribuind la mântuirea sefletelor.

„Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate”. Iacov 5.19-20

Cercetare de sine

Cred că este foarte benefic pentru noi să ne cercetăm acum când deja aproape a trecut o lună din anul 2010, să ne cercetăm să vedem mergem înainte saă dăm înapoi în drumul nodtru spre Împărăţia lui Dumnezeu. Un test eficient cred că poate fi răspunsul nostru sincer la întrebările care urmează:

  • eşti acum un creştin mai bun decât în trecut sau ai pierdut râvna şi iubirea dintâi?
  • te rogi zi de zi şi petreci mai mult în prezenţa lui Dumnezeu?
  • citeşti şi cercetezi zi de zi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu?
  • este conducerea Domnului un fapt adevărat în gândirea şi conştiinţa ta?
  • te duci la Casa Domnului ori de câte ori poţi şi consideri lucrul acesta ca o întâlnire cu Dumnezeu în Casa Lui?
  • în rugăciunile tale ascunse şi publice, te rogi şi pentru alţii?
  • iei parte activă la lucrul bisericii locale sau lasi lucrul acesta altora?
  • încerci din toate puterile tale să aduci un suflet în casa Domnului şi dacă se poate la Isus Hristos?
  • poţi să spui că dărnicia ta pentru biserică şi lucrul Domnului este „după câştigul tău”?
  • iubeşti Biserica tot aşa de mult „cum a iubit Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”?
  • crezi în misiunea creştină „în Ierusalim, în iudea, în Samaria şi până la marginile pământului”?
  • ai încercat vreodată să mărturiseşti pe Domnul înaintea oamenilor şi să câştigi un suflet măcar pentru Hristos?
  • trăieşti în pace cu toţi membri din biserică sau faci parte din partide sau grupe de neamuri şi prieteni personali?

„Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă cercetaţi-vă” 2 Corinteni 13.5

Un lucru interesant…

Există o relatare despre un concurs cu doi cai de tracţiune din Canada. Unul a avut puterea să tragă 3800 kg, iar celălalt 4200 kg. Apoi au fost puşi să tragă împreună o încărcătură foarte mare. Reacţia celor de faţă a fost mare pentru că ei se aşteptau să tragă cei doi cai undeva pe la 8000 kg, dar ei au tras peste 13000 kg.

Împreună au putut realiza mult mai mult decât fiecare singur. Principiul se numeşte sinergism, cuvântul vine din latină şi are sensul de „conlucrare”. Doi împreună pot mai mult decât doi separat.

Lucrarea în echipă, în unitate este nespus de puternică şi eficientă atât în familie cât şi în biserică. Biserica este un fel de echipă formată din persoane care au un scop principal: slujirea Aceluia care este CAPUL: Isus Hristos.