Ce este mai bun? Dumnezeu sau sexul?

Ce e mai bun? Dumnezeu sau sexul?Întrebarea nu-mi aparţine. Dar a fost destul de ingenios formulată încat să mă provoace. Nu pentru dilema teologică pe care o creează cat pentru retorismul şocant, dar impresionant făurit. Pentru că mai întai de toate trebuie să amintesc că deşi răspunsul pare evident, pentru cei mai mulţi oameni chestiunea nu este rezolvată.

Multe “păcate” îşi au originea în acest conflict experimental, în această dilemă preferenţială pe care unii nu şi-au rezolvat-o. De aici sexul premarital, adulterul, relaţii sexuale cu acelaşi gen şi alte excese de tip erotic. Cand cineva alege să comită aceste fapte, intră în conflict cu dorinţa şi planul lui Dumnezeu. Ei aleg automat o variantă în schimbul celeilalte.

În profunzime, cei care se grăbesc să guste din “fructul oprit” înainte de termen, cat şi cei care muşcă din alte fructe care nu le aparţin, răspunsul pe care ei îl aleg, conştient sau inconştient, este:

Sexul este mai bun decat Dumnezeu

Aceasta este cauza care trebuie răsturnată. În zilele noastre darurile lui Dumnezeu au fost elevate deasupra Dăruitorului. Şi problema nu este că nu se cunoaşte acest lucru, ci că nu credem cu adevărat că Dumnezeu poate fi mai bun. De ce? Nu am experimentat.

Există o rază de lumină şi speranţă pentru aceea care se luptă să Îl repună pe Dumnezeu la locul său de drept, deasupra oricărei satisfacţii şi deasupra oricărei plăceri. Această şansă unică este să Îl experimenteze şi să se convingă ei singuri dacă ceea ce El pretinde este aşa sau nu.

„Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul! Ferice de omul care se încrede în El!” Psalmii 34:8

Beneficiile pe care le aduce o legătură stransă cu Dumnezeu este superioară oricăror beneficii pe care le poate aduce oricare binecuvantare pămantească, fie ea şi sexul. Pentru aceea care se luptă cu această problemă, încercaţi să vă repetaţi mereu atunci cand sunteţi în mijlocul tentaţiei : “Dumnezeu este mai bun!”

Sursa. infocrestin.ro

Mirosind a Sfânt

Crestinul  AUTENTIC este o floare  ale carei petale emana  miros  de Dragoste, Bucurie, Pace, Indelunga, Rabdare, Bunatate, Facere de Bine, Credinciosie, Blandete si Infranare a Poftelor…. o diversitate de mirosuri armonizate perfect  prin Unirea lor intr-O Singura Sursa .

Oridecateori  neghina  va intepa floarea cu acele ei de rautate, batjocura, lacomie, cearta, vrajba, ura etc…, floarea care si-a primit mirosul de la Creatorul ei, tot acelasi parfum il  va emana. Mireasma  caracterului lui Dumnezeu imprimat in petalele copiei Lui  nu va disparea chiar daca aceasta  din urma ar fi strivita la pamant.

Daca as cauta sa  ranesc petala din mijloc de care sunt  legate  toate celelalte petala DRAGOSTEI, floarea  ar spune ca este plina de BUCURIE ca sufere pentru Numele Celui ce a creat-o; si pentru ca PACEA  este strans legata de ea, va  avea INDELUNGA RABDARE  cu Penina cea intepatoare si nu-si va pierde BUNATATEA  si FAPTELE  BUNE fiindca ea  va ramanea in continuare CREDINCIOASA  Celui care a intocmit-o si care i-a daruit un Duh BLAND, intocmai ca a Fiului.

Acest gen de flori NU vor POFTI  niciodata mirosuri care sa le perverteasca mireasma .

Sursa. E.C. Manea ResurseCrestine

Comportamentul creştin

„Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.” Coloseni 3.13

Un tânăr pastor luase în primire o biserică nouă. După o vreme a observat că nu toţi membri îl agreau. Neştiind ce să facă, într-una din zile a cerut sfatul unui frate mai bătrân, ca să ştie cum să se poarte cu aceţtia. Acesta i-a cerut răgaz de gândire. A doua zi i-a înmânat un bilet pe care erau scrise următoarele cuvinte: „Fi bun, fii foarte bun, fii nespus de bun”.

Tânărul a înţeles recomandarea fratelui bătrân şi s-a comportat ca atare. Nu a trebuit să aştepte prea mult ca să observe o mare schimbare în atitudinea celor ce până aici nu-l agreaseră. Acest predicator a câştigat nu prin forţă şi impunere ci prin dragoste răbdătoare.

Domnul Isus a propovăduit iubirea. El s-a străduit să câştige pentru împărăţia lui Dumnezeu pe toţi păcătoţii. Tocmai din această cauză a fost învinuit că mănâncă cu vameşii şi cu păcătoţii.

Domnul Isus s-a străduit să smulgă toate sufletele din ghiarele păcatului. Cele trei pilde ale Domnului Isus: oaia pierdută, leul pierdut şi fiul risipitor – exprimă dorinţa vie a Mântuitorului de a recupera orice suflet pierdut. Aici este vorba nu numai de suflete neîntoarse la Dumnezeu ci şi de suflete care s-au rătăcit de la adevăr şi s-au pierdut.

Apostolul Pavel are o recomandare specială în privinţa aceasta: „Fraţilor chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu”. Galateni 6.1

Câtă deosebire între apostolul Pavel şi mulţi credincioşi aspri de prin bisericile noastre, care vor să apară ca nişte adevăraţi arhangheli ai judecăţii lui Dumnezeu. Biserica lui Dumnezeu nu este o instituţie represivă. Rolul ei este corectiv, de a îndrepta sufletele (1Corinteni 5.1-5). Toate măsurile ce le ia trebuie să aibă o singură ţintă: de a îndrepta şi de a recupera, contribuind la mântuirea sefletelor.

„Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate”. Iacov 5.19-20