Oare câştigi atunci când pierzi ceva?

„Păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei” (Eclesiastul 3:6)

Nimic nu ne dezvoltă mai mult caracterul decât atunci când pierdem ceva şi schimbarea pe care o aduce. Când pierdem o căsătorie, un loc de muncă, un copil, un părinte, reputaţia noa­stră, sănătatea, banii, etc, ne mai rămâne o opţiune: să ne adaptăm sau să ne lăsăm zdrobiţi; încovoiere sau mişcare! Ce a fost nu mai este. Dintr-o dată părăsiţi, suntem pierduţi între tre­cutul pe care-l cunoşteam şi viitorul pe care nu-l cunoaştem. Fără o hartă a drumului, într-o ţară străină, e uşor să ne simţim copleşiţi. Credinţa ne spune că Dumnezeu poate transforma în cele din urmă fiecare sfârşit într-un nou început. Dar până atunci, ţintuiţi în durerea şi în confuzia noastră, ce facem între vechiul sfârşit şi noul început?

Acolo se afla Israelul când Moise, părintele lor spiritual, le-a fost luat. Pierderea a lăsat un popor întreg în agonie. „Copiii lui Israel au plâns pe Moise treizeci de zile, în câmpia Moabului” (Deuteronom 34:8). Observaţie: răspunsul lui Dumnezeu la durerea lor nu a fost: „Nu ar trebui să vă simţiţi aşa. Uitaţi-I pe Moise; la urma urmelor mă aveţi pe Mine. E timpul să vă întăriţi. Nu trebuie decât să aveţi mai multă credinţă!” Când sfatul pare „religios” şi pare că nu are legătură curealitatea, nu vine de la Dumnezeu. El nu ne cere să fim „super spirituali”, să ne negăm du­rerea şi să ne prefacem că nu suferim. El ne spune „plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui” (Eclesiastul 3:4-6). El a lăsat ca o întreagă naţiune să nu lucreze treizeci de zile pentru a simţi şi pentru a se confrunta cu du­rerea lor.

Lacrimile tale fac parte din planul lui Dumnezeu de a te ajuta să treci prin pierdere şi să te vindeci.

Oare câştigi atunci când pierzi ceva? O întrebare la care putem să medităm!

Să semănăm în cer!

Nu cumva milostenia-i risipă? nu cumva e cheltuială? Nu, ci un câştig, o afacere bună! Iar unde-i afacere bună acolo-i şi câştig; unde-i sămânţă, acolo-i şi seceriş. De ai avea de lucrat o ţarină cu pământ bun şi gras, pe care trebuie să arunci multă sămânţă, şi n-ai mai avea sămânţă, ai mai şi împrumuta de la alţii; ei bine zgârcenia într-o treabă ca aceasta ai socoti-o pagubă; dar când e vorba să semeni în cer, unde nu te poţi aştepta la timpuri neprielnice, ci să culegi rod îmbelşugat de pe urma seminţelor aruncate, şovăi, pregeţi şi nu te gândeşti că pierzi de te zgârceşti şi câştigi de nu te zgârcceşti.

Împrăştie-ţi, dar, bogăţia, ca să n-o pierzi! N-o ţine la tine, ca s-o ai! Arunc-o, ca s-o păstrezi! Cheltuieşte-o, ca s-o câştigi! Chiar de-ar trebui s-o păstrezi n-o păstra, că negreşit o pierzi!

Încredinţeaz-o lui Dumnezeu! Din mâna Lui nimeni n-o poate răpi! Nu da bani cu camătă, că nu ştii de-ai să câştigi! Ci împrumută-L pe Cel Ce-ţi dă o dobândă mai mare decât capitalul! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i invidie, unde nu-s pârâş, unde nu-i viclenie, unde nu-i teamă! Împrumută-L pe Cel Ce n-are nevoie de nimic, dar are nevoie de dragul tău!

Împrumută-L pe Cel Ce hrăneşte pe toţi, dar suferă de foame, ca tu să nu flămânzeşti! Împrumută-L pe Cel Ce s-a făcut sărac, ca tu să te îmbogăţeşti! Dă-ţi banii tăi cu împrumut acolo unde nu-i moarte! Dobânda aceasta îţi dă Împărăţia Cerurilor; cealaltă iadul; una e rodul filozofiei, cealaltă a iubirii de argint; una e rodul iubirii de oameni, cealaltă a cruzimii. Ce cuvânt de apărare vom avea, dar, când putem câştiga şi mai mult şi mai sigur şi la timp potrivit şi în multă libertate şi fără batjocură şi fără teamă şi fără primejdie, dar părăsim acest câştig şi alergăm după celălalt, ruşinos, murdar, primejdios, pierzător, care ne pregăteşte cuptorul ce îngrozitor?

Ioan Gură de Aur