Barack Obama a ales să fie creştin

Ieri, președintele Barack Obama a vorbit deschis despre credința sa, descriindu-se ca un om care nu a fost crescut în biserică ci a ales creștinismul la maturitate, informează agenția Reuters. Aflat în vizită în New Mexico, Obama s-a văzut pus în fața unei întrebări de interes public. Un participat la întâlnire i-a solicitat explicit liderului de la Casa Albă răspunsul cu privire la motivele pentru care este creștin.

Reuters notează că rareori Obama vorbește despre credința sa, deși mulți americani văd în convingerile religioase niște criterii atunci când sprijină un candidat la o funcție în stat. În urma ultimelor sondaje care dădeau 19% sau chiar 24% dintre americani ca văzându-l pe Obama musulman, președintele nu a ratat ocazia de a clarifica lucrurile.

„Sunt creștin pentru că perceptele lui Iisus Christos mi-au vorbit în termenii felului de viață pe care ar trebui să îl am – să fiu păzitorul fratelui meu, al surorii mele, să îi tratez pe alții așa cum aș dori ca ei să mă trateze pe mine.”

În aceeași perspectivă a răspunsului la motivația de a deveni creștin, Obama a indicat spre faptul că atunci când „Iisus Christos a murit pentru păcatele mele ne-a arătat umilința pe care toți trebuie să o avem ca ființe umane – că suntem păcătoși, că am dat pe lângă, că am făcut greșeli, și că… putem ajunge la mântuire prin harul lui Dumnezeu.”

Obama a afirmat că religia a devenit importantă pentru el la maturituate. „Mama mea a fost una dintre cele mai spirituale persoane pe care le-am cunoscut, dar nu m-a crescut în biserică. Am ajuns la credința creștină mai târziu în viață.”

Președintele a mai afirmat că a dorit să își exprime credințele religioase prin activitatea sa de președinte: „Cred că slujirea mea publică este parte a efortului de a-mi exprima credința creștină. Ca președinte al SUA sunt însă și unul care crede profund că… parte a fundamentului puterii acestei țări este faptul că adoptă oameni de mai multe credințe și chiar fără credințe.”

Pe 10 septembrie Obama afirmase că „înțelege înflăcărările pe care le nasc credințele religioase” întrucât este un președinte care „se bazează enorm pe credința creștină în exercitarea meseriei”. Cu 10 zile în urmă Obama și-a făcut și apariția într-o biserică creștină din Washington, pentru prima oară de la sărbătoarea de Paște din aprilie.

Traducerea Bibliei în toate limbile

În numai 15 ani fiecare om de pe pământ poate citi Biblia în limba lui. Traducatori Wycliffe Bible, cea mai mare organizaţie de traducere a Scripturii cred că până în 2025 se poate traduce Biblia şi pentru cele 2200 de limbi în care nu este tradusă. Pentru a putea duce la bun sfârşit campania de traducere se fac eforturi de strângere a resurselor umane dar şi bani, cheltuieli estimate la 1 miliard de dolari.
Totusi de-a lungul anilor au apărut şi alţi factori care au influenţat în mod direct rapiditatea de traducere a Bibliei.

sursa. crestininformat.ro

Frumuseţea căsniciei creştine!

„Cât de frumoasă este căsnicia între doi creştini, doi care sunt una în casă, una în dorinţă, una în modul de viaţă pe care îl urmează, una în religia pe care o practică… Nimic nu-i desparte în trup sau spirit… Ei se roagă împreună, se închină împreună, postesc împreună; se învaţă reciproc, se încurajează reciproc, se întăresc reciproc. Merg alături în Biserica lui Dumnezeu şi sunt părtaşi ai ospăţului lui Dumnezeu; alături trec prin dificultăţi şi persecuţie, împărtăşind o mângâiere reciprocă. Nu au secrete unul faţă de celalalt; nu evită compania celuilalt; nu aduc niciodată întristare inimii celuilalt…. Văzând asta, Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.”

Cuvintele lui Tertulian străbat peste ani revelând o realitate după care tânjesc mulţi dintre cei ce poartă numele lui Christos şi anume descoperirea frumuseţii în cadrul căsniciei creştine. În zilele noastre din nefericire, în cea mai mare parte, Biserica nu mai conştientizează prezenţa Celui ce umblă în mijlocul lampadarelor de aur cu un glas ca al multor ape. Ca urmare, nici viaţa de familie a acestei largi majorităţi nu se mai face auzită ca un ecou al vocii Sale ci este precum un gong de aramă zgomotos sau un chimval zăngănitor.

Totuşi, frumuseţea de care vorbeşte acest părinte al bisericii, frumuseţea căsniciei descrisă de Scripturi este conturată odată cu înţelegerea scopurilor pentru care aceasta a fost creată. Ceea ce conferă frumuseţe căsniciei este tovărăşia, camaraderia. „Nu este bine ca omul să fie singur!” Suntem creaţi să trăim în relaţii iar căsnicia este cel mai intim nivel al relaţiilor umane. Apoi, aceasta este pilonul de bază al societăţii. Lumea ar fi un dezastru dacă familia s-ar strica complet şi ar înceta să mai existe. De asemenea, căsnicia este pentru reproducere. „Duceţi-vă şi umpleţi pământul!”, a spus Dumnezeu cuplului primordial. Aceasta nu înseamnă că familia este doar o „clinică maternă”. Nu. Mariajul şi sexul în cadrul acestuia este şi pentru plăcerea noastră. Căsnicia este un lucru bun şi plăcut atunci când lucrurile se aşează cum trebuie. Ea este de asemenea o soluţie împotriva păcatelor sexuale. Pavel scriindu-le corintenilor,  oferă următorul îndemn:„este mai bine să se căsătorească decât să ardă de dorinţă”.

Frumuseţea căsniciei ţine cumva de fericirea mea, de bunăstarea mea, de plăcerea mea? Cei mulţi aşa consideră. Însă aşa cum vin de rapid în gândirea noastră aceste observaţii, aşa de rapid se risipesc în dezamagire odată cu lupta la baionetă cu realitatea cruntă.

Dacă am vedea clar am înţelege că mai presus de orice alt scop, primordial, căsnicia este despre Dumnezeu, despre gloria lui Dumnezeu şi apoi despre fericirea, plăcerea, bunăstarea… nu a noastră, ci a celuilalt, a partenerului nostru. Ceea ce ne îndeamnă să fim atât de preocupaţi faţă de noi înşine este păcatul. Păcatul îndreaptă reflectoarele înspre noi, face din noi centrul atenţiei. Dumnezeu nu va fi vreodată glorificat în cineva atâta timp cât eul acestuia este încă proeminent în viaţa sa, atâta timp cât interesele personale sunt mai importante decât dorinţele şi interesele partenerului de viaţă.

De aici, nevoia acută de sfinţenie personală. Şi, acest proces al sfinţirii personale, mai ales în viaţa de cuplu este, de cele mai mult ori, extrem de dureros. Implică multă renunţare, mult sacrificiu, merge chiar până la moarte. Moartea faţă de noi înşine. Dacă nu murim faţă de noi înşine căsnicia ne va fi un dezastru. Martori ruşinaţi şi nu puţini, cu capetele plecate, zdrobiţi de tăvalugul divorţului pot confirma acest lucru. O căsnicie fericită da, cere un divorţ. Însă divorţul acesta trebuie să fie faţă de eul nostru, faţă de dragostea excesivă faţa de sine.

Christos Şi-a dat viaţa pentru Biserică şi acest lucru este un mandat pentru fiecare soţ şi fiecare soţie în propria „împărăţie privată” cum numea cineva căsatoria. O familie sfântă va reflecta Cerul, îl va reflecta pe Christos. Va fi, în miniatură, un tipar al manifestării lui Dumnezeu în poporul Său. Aceasta este sacră şi ne îndreaptă privirile înspre Christos şi relaţia Sa cu Biserica pentru că, întocmai precum Biserica, căsnicia ne pune deoparte pentru ceva mult mai măreţ, mai presus de noi înşine.

Dumnezeu prin Christos, a pus Biserica deoparte şi a sfinţit-o pentru a împlini lucrarea Sa în lume. Acelaşi lucru este foarte adevărat cu privire la această instituţie „sfântă”. Dumnezeu foloseşte relaţia dintre soţ şi soţie pentru a dărui şi a lua, pentru a ocroti şi a purta de grijă. La bine şi la rău, în sărăcie şi în bogăţie, în suferinţă şi în sănătate, El este Acela care lucrează în noi şi ne curăţeşte, ne sfinţeşte cu scopul declarat ca noi să experimentăm din plin frumuseţea căsniciei creştine. Şi când avem parte de această frumuseţe, Dumnezeu este glorificat.

Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.

–          Eşti atât de frumoasă, iubita mea, atât de frumoasă!

–          Eşti atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!

(Cant. Cant. 1:15, 16)

De: Marius Zărnescu

Comportamentul creştin

„Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.” Coloseni 3.13

Un tânăr pastor luase în primire o biserică nouă. După o vreme a observat că nu toţi membri îl agreau. Neştiind ce să facă, într-una din zile a cerut sfatul unui frate mai bătrân, ca să ştie cum să se poarte cu aceţtia. Acesta i-a cerut răgaz de gândire. A doua zi i-a înmânat un bilet pe care erau scrise următoarele cuvinte: „Fi bun, fii foarte bun, fii nespus de bun”.

Tânărul a înţeles recomandarea fratelui bătrân şi s-a comportat ca atare. Nu a trebuit să aştepte prea mult ca să observe o mare schimbare în atitudinea celor ce până aici nu-l agreaseră. Acest predicator a câştigat nu prin forţă şi impunere ci prin dragoste răbdătoare.

Domnul Isus a propovăduit iubirea. El s-a străduit să câştige pentru împărăţia lui Dumnezeu pe toţi păcătoţii. Tocmai din această cauză a fost învinuit că mănâncă cu vameşii şi cu păcătoţii.

Domnul Isus s-a străduit să smulgă toate sufletele din ghiarele păcatului. Cele trei pilde ale Domnului Isus: oaia pierdută, leul pierdut şi fiul risipitor – exprimă dorinţa vie a Mântuitorului de a recupera orice suflet pierdut. Aici este vorba nu numai de suflete neîntoarse la Dumnezeu ci şi de suflete care s-au rătăcit de la adevăr şi s-au pierdut.

Apostolul Pavel are o recomandare specială în privinţa aceasta: „Fraţilor chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu”. Galateni 6.1

Câtă deosebire între apostolul Pavel şi mulţi credincioşi aspri de prin bisericile noastre, care vor să apară ca nişte adevăraţi arhangheli ai judecăţii lui Dumnezeu. Biserica lui Dumnezeu nu este o instituţie represivă. Rolul ei este corectiv, de a îndrepta sufletele (1Corinteni 5.1-5). Toate măsurile ce le ia trebuie să aibă o singură ţintă: de a îndrepta şi de a recupera, contribuind la mântuirea sefletelor.

„Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet de la moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate”. Iacov 5.19-20