„Urmează mai mult”

bibliaRowland Hill a primit o sumă foarte mare de bani pentru a-i da unui pastor foarte sărac. Gîndindu-se că suma era prea mare pentru a fi trimisă toată odată, Hill a trimis numai o mică parte cu o notiţă: „Urmează mai mult!”. După cîteva zile omul a primit un alt plic cu aceeaşi sumă de bani şi cu acelaşi mesaj: „Urmează mai mult!” La intervale regulate, a sosit al treilea, apoi al patrulea plic şi aşa mai departe. De fapt, plicurile au continuat să sosească cu aceeaşi notă, pînă întreaga sumă a fost primită.
C.H. Spurgeon a folosit această povestire pentru a ilustra că lucrurile minunate pe care le primim de la Dumnezeu, vin întotdeauna cu acelaşi anunţ că urmează ceva mai mult decît am primit. El a spus: Cînd Dumnezeu ne-a iertat păcatele, există mai multă iertare care urmează.
El ne-a justificat în neprihănirea lui Cristos, dar urmează mai mult.
El ne-a adoptat în Familia Sa, dar urmează mai mult.
El ne pregăteşte pentru cer, dar urmează mai mult.
El ne dă har, dar urmează mai mult.
El ne ajută la bătrîneţe, dar încă mai este mult ceea ce urmează.
Spurgeon a concluzionat: „Chiar cînd vom ajunge în lumea viitoare, există încă multe cele ce urmează”. Da, binecuvîntările lui Dumnezeu nu au sfîrşit. În eternitate ne vom bucura de beneficiile bunătăţii Sale nemărginite. Va fi întotdeauna „ceva mai mult care urmează”.

De te-apasă grijuri multe şi crucea
Si ti-e teamă că nu li-i putea purta;

Ia în seamă binecuvîntările,
Si-atunci ţi s-or însenina zilele. – Anonim

Dragostea omului e limitată;
dragostea Domnului nelimitată.

Anunțuri

Izvorul apei vieţii

rau de munte„Pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim de­spre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată.” 1 Ioan 1.2

Prin venirea Domnului Isus a pornit spre noi un „fluviu” al dragostei, care aduce prospeţime vieţii tuturor celor care L-au primit ca Mântuitor. Faptul că de când a ve­nit – Mântuitorul şi până acum au existat şi există cre­dincioşi, este o dovadă despre existenţa acestui „flu­viu”. Vrăjmaşul sufletelor, a încercat în toate chipurile să oprească acest fluviu, dar nu a izbutit şi nici nu va reuşi vreodată. Încercaţi să opriţi un izvor de munte şi veţi vedea ca nu se poate; peste puţin timp, tot îşi va face loc să curgă mai departe.

Apostolul Ioan mărturisea că a avut parte de această viaţă veşnică, că a stat lângă Mântuitorul, că a trăit alături de El, că a mâncat împreună cu El. Cine stă lângă un râu se bucură de binefacerile lui. Lângă râuri cresc arbori; apa le dă vigoare şi îi ţine verzi. „El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui. Şi ale cărui frunze nu se veştejesc…” (Psalmul 1.3). Iată o imagine care ne învaţă, dacă stăm prin credinţă lângă Domnul Isus, avem viaţa! Mântuitorul este Izvorul apei vieţii. Să bem din acest izvor de apă vie şi în veac nu ne va fi sete!

Tu ne umpli de veselie!

„Tu umpli de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat” Psalmul 65:8

Te-ai trezit vreodată devreme, ai urcat pe un munte şi ai urmărit cum face Dumnezeu o dimineaţă? Griul întunecat se dă la o parte când El împinge soarele spre orizont, şi apoi nuanţele fiecărei culori încep să se amestece dând o lumină perfectă când soarele întreg apare deodată pe cer. Ca rege al zilei, soarele se mişcă maiestuos pe cer, inundând pământul şi toate văile adânci cu lumina lui glorioasă. În momentul acela, poţi să auzi cântările corului ceresc care cântă despre măreţia lui Dumnezeu şi despre gloria dimineţii.

Lumina clară şi pură a dimineţii m-a făcut să tânjesc după adevăr în inima mea, singurul care ar putea să mă facă pur şi curat ca dimineaţa şi să-mi armonizeze viaţa cu concertul minunat al naturii din jurul meu. Şi briza care sufla dinspre răsărit m-a făcut să nădăjduiesc în Dumnezeu, care mi-a suflat în nări suflare de viaţă. În felul acesta El m-a umplut complet cu suflarea Lui, cu gândirea Lui şi cu Duhul Lui pentru ca eu să am doar gândurile Lui şi să trăiesc viaţa Lui. În viaţa Lui mi-am găsit-o pe a mea, dar acum era glorificată etern.

Ce ne-am face noi, bieţii oameni, fără nopţile şi dimineţile Dumnezeului nostru!

În tăcerea sfântă a zorilor de zi / Aud un Glas – „Eu sunt cu tine toată ziua, Bucură-te! Bucură-te!”

Răutatea inimii…

Un rege înţelept l-a întrebat pe un pictor renumit, dacă poate picta pentru el un balaur.

Fericit să-i slujească regelui, pictorul a răspuns „Desigur!” Dar regele l-a întrebat:”Ai văzut vreodată un balaur?”

Pentru că pictorul nu văzuse niciodată aşa ceva, regele l-a sfătuit: „Du-te şi caută mai întâi un balaur, priveşte-l, analizează-l, apoi vino şi pictează-l!”

Pictorul ştia că balaurii sunt figuri din basme dar a început să cugete adânc la îndemnul împăratului.

Probabil împăratul a vrut să spună să caut un om la fel de rău ca un balaur”…! gândea el.

S-a gândit că cei mai răi oameni se află în închisoare şi merse să caute acolo. Se inspiră din persoana unui criminal fioros.

Se întoarse la rege spunându-i că este pregătit de a începe lucrarea.

Însă regele îl întrebă: „Te atrage acel balaur?”

– „O, nu, nicidecum!” ripostă pictorul.

– „Atunci du-te şi mai caută! Caută un balaur care te atrage şi nu te înspăimântă!”

După ani de meditaţie, pictorul se întoarse la palat spunând: „Am găsit balaurul de care mi-aţi vorbit şi sunt gata să-l pictez!

Este biata mea inimă rea. Pe ea o voi picta!”

Iar pictorul îşi făcu autoportretul şi inima cu tot ce are rău în ea.

Inima, sediul sentimentelor umane! Izvorul răului!

Avea dreptate pictorul?

Omul, în orgoliul lui urăşte lumina pe care Cuvântul o aduce asupra stării sale. Omul se crede bun sau cel puţin în stare de a se îmbunătăţi, cu toate că Dumnezeu ne spune contrariul.

Căci dinăuntru, din inima oamenilor ies gândurile rele, preacurviile, curviile, furtişagurile,  (….) „ Marcu, 7.21-22

Singura cale de îmbunătăţire este primirea darului Lui Dumnezeu:

„Vă voi da o inimă nouă  (….)”  Ezechiel 36.26

resures crestine.ro

Avem nevoie de o CONŞTIINŢĂ curată!

„Eu am vieţuit cu toată curăţia cugetului meu inaintea lui Dumnezeu” Faptele Apostolilor 23:1

Comentând referitor la scandalul Watergate, asistentul lui Nixon, Jeb Magruder a spus Comitetului de Investigaţii a Senatului: „Am fost înşelaţi crezând că nu facem nimic rău şi când am ajuns să facem lucruri ilegale, am pierdut controlul„. Pavel vorbeşte de cei „însemnaţi cu fierul roşu în însuşi cugetul lor” (1 Timotei 4:2). În vremurile Bibliei, era o practică obişnuită ca rănile să fie cauterizate cu un fier înroşit, cauzând o crustă tare. Vezi imaginea? Pavel spune: „Nu deveniţi încăpăţânaţi şi împietriţi faţă de păcat”.

Conştiinţa ta este ca un detector de mişcare care înştiinţează când un hoţ a intrat în casă cu intenţia de a te jefui sau chiar de a te ucide. Vorbind de conştiinţă, Pavel îi spune lui Timotei: „să păstrezi credinţa şi un cuget curat pe care unii l-au pierdut, şi au căzut din credinţă” (1 Timotei 1:19). Cu alte cuvinte, păstrează-ţi conştiinţa într-o stare de funcţionare. Reacţionează la aver­tizările ei, lasă-te călăuzit de instrucţiunile ei; asigură-te că se bazează pe Scriptură tot timpul. Martin Luther a spus: „Conştiinţa mi-a fost luată prizonieră de Cuvântul lui Dumnezeu şi a merge împotriva conştiinţei sau a Scripturii nu este un lucru bun, dar nici sigur. Când te-ai dedicat cu adevărat umblării cu Dumnezeu, trebuie să adopţi şi tu formula lui Luther pentru viaţa ta: „Conştiinţa mi-a fost luată prizonieră de Cuvântul lui Dumnezeu”.

Credinţa, un dar al tău!

„Darurile unui om îi fac loc, şi-i deschid intrarea înaintea celor mari” Proverbe 18:16

Evrei capitolul 11 este adesea considerat „galeria credinţei”. Se menţionează două grupuri. Primul grupul, cei care „au scăpat de ascuţişul săbiei” (Evrei 11:34). Al doilea grup, cei care „au murit ucişi de sabie” (Evrei 11:37). Tuturor ne-ar plăcea să facem parte din primul grup, dar Biblia spune că ambele grupuri „au fost lăudaţi pentru credinţa lor” (Evrei 11:39). Mesajul se poate parafraza astfel: „aceşti oameni ai credinţei au murit fără să primească ce le-a fost promis, dar totuşi crezând. Cum au putut? Ei au văzut promisiunea de la distanţă…” (Evrei 11:13). Credinţa lor i-a ţinut concentraţi!

Uneori credinţa este un instrument al schimbării; alteori este un mijloc de supravieţuire. Este ceea ce-ţi dă tenacitatea de a te încrede în Dumnezeu când voinţa Lui pare să se bata cap în cap cu a ta. Deseori credinţa ta este desăvârşită mai mult pând lucrurile nu se schimbă decât atun­ci când se schimbă. Nu ai nevoie de credinţă pentru ceea ce vezi sau pentru ce ai atins deja; ai nevoie de ea când viaţa nu mai are sens, când nu poţi explica de ce mor bebeluşii, sau de ce îţi pierzi locul de muncă, ori când căsnicia nu merge, sau când cei răi prosperă, ori când cei buni mor, sau când cei neprihăniţi suferă, ori când cei buni nu au parte de alinare. Credem că există un singur rezultat bun, acela pe care îl dorim noi. Nu, noi trebuie să ne încredem în caracterul şi în planul lui Dumnezeu; în ceea ce este El şi în ceea ce face El. Trebuie să-L vedem la lucru în orice ni se iveşte în cale. Si chiar când nu-L vedem, trebuie să ne încredem în El, ştiind că „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28).

Ai înţeles? Toate lucrurile!

 

Nu privi în urmă!

„Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot” Luca 17:32

Când învăţătoarea de şcoală duminicală le-a spus copiilor: „Soţia lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-un stâlp de sare”, un copil a replicat: „Asta nu e nimic! Mama conducea ieri în drum spre casă când s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-un stâlp de telegraf!” Soţia lui Lot apare puţin în Scriptura şi atunci de ce ne-a spus Domnul Isus să ne aducem aminte de ea? Din două motive:

  • Şi-a investit viaţa în lucruri fără viitor, Ioan scrie: „lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac” (1 Ioan 2:17). Dumnezeu a încercat să o scoată pe soţia lui Lot din Sodoma, dar ea nu a putut să-şi scoată Sodoma din viaţă. Când s-a gândit la ce lasă în urmă, s-a uitat înapoi şi s-a transformat într-o stană fără viaţă. Când Dumnezeu îţi spune să pleci, nu trebuie să eziţi! Nu deveni ca cei ce au umblat odată cu El, au fost martori ai lucrării sale, s-au evidenţiat fiind lumină în comunităţile lor, dar acum sunt reci şi împietriţi.
  • Deciziile tale sunt urmate de consecinţe. Dacă soţia lui Lot s-ar fi dus mai departe şi-ar fi putut apăra fiicele când au ajuns în peşteră. În schimb, ele au devenit victime ale abuzului şi ale incestului. Înainte să-ţi pierzi copiii, să-ţi otrăveşti căsnicia şi să-ţi distrugi viaţa refuzând să laşi în urmă trecutul, „adu-ţi aminte de nevasta lui Lot”. Ea nu a reuşit să se pună la adăpost, dar a rămas în Scriptură pentru a ne avertiza cu privire la trei lucruri:
  1. complacere;
  2. implicare în lucrurile greşite;
  3. o inimă împărţită.

 

Care este conduita noastră de fiecare zi?

Fiecare din voi să nu se uite la fo­loasele lui, ci şi la foloasele alto­ra.” Filipeni 2.4

Plecănd de la acest verset al Apostolului Pavel şi privind la ce este în jurul nostru în fiecare zi mi-a încolţit în minte această întrebare cum ne comportăm noi atunci cand nu suntem la biserică, care este conduita noatră în fiecare zi. Aş veni doar cu un singur exemplu, poate unul banal dar care am observat că mie personal mi-a creat probleme în ultima vreme… în Arad traficul este infernal de ceva timp mai ales în orele de vârf şi parcă atunci când este cea mai mare aglomeraţie ne grăbim şi cel mai tare … de multe ori uităm şi de regulile de circulaţie şă nu mai vorbim de cele de conduită… sau asta mi s-a întâmplat numai mie vouă nu. Haideţi să vedem o întâmplare povestită de un naturalist, unul care colinda natura, creaţia lui Dumnezeu pentru a descoperi minunăţiile ei.

Se spune că acest naturalist a urcat o porţiune bună pe munte în căutare de informaţii despre caprele ne­gre. Privind de-a lungul unui defileu îngust care se în­tindea la câteva sute de metri în vale, urmări în tăcere un ţap care, cu grijă şi eleganţă, îşi croia drum pe mar­ginea abruptă a unui perete stâncos. Cărarea era în­gustă, încât era aproape neobservată. Chiar în acel moment, naturalistul a rămas surprins să vadă ce nu mai văzuse vreodată. Un alt ţap cobora pe aceeaşi po­tecă îngustă, mărginită de stâncă, îndreptându-se spre primul ţap. Naturalistul a gândit că va fi martor la un eveniment pe care puţini îl văzuseră vreodată: o confruntare pe viaţă şi pe moarte între doi ţapi.

Cele două animale, fiecare conştient de prezenţa ce­luilalt, au înaintat mai departe, până ce au ajuns la mai puţin de un metru depărtare unul de altul. Atunci s-a întâmplat ceva neaşteptat. Fără ezitare, unul din ţapi s-a culcat de-a lungul cărării şi i-a făcut loc celuilalt să treacă peste el. Fiecare şi-a continuat apoi drumul mai departe pe cărare.

Închei prin aceaşi simplă întrebare care ar fi fost conduita noastră în astfel de împreju­rări? Am fi căutat folosul nostru sau al amândurora?

Un Testament pentru tine!

„În adevăr, acolo unde este un testament, trebuie neapărat să aibă loc moartea celui ce l-a făcut.”  Evrei 9.16   

Un om bogat din America a murit şi în ur­ma lui a rămas o mare avere, dar nu se ştia cui a lăsat-o. Într-o zi s-a găsit un portmoneu rupt şi plin de praf. Când au căutat în el, acolo au găsit testamentul bogă­taşului, prin care lăsa toată averea surorii sale. Aceas­ta nu avea altceva de făcut decât să creadă şi să pri­mească averea.

Domnul şi Mântuitorul nostru a murit, şi prin testa­ment ne-a lăsat nouă, păcătoşilor, bogăţiile harului Său. „Pentru că un testament nu capătă putere decât după moarte. N-are nicio putere câtă vreme trăieşte cel ce l-a făcut” (Evrei 9.17). Dar testamentul trebuie crezut.  Câtă vreme nu-l crezi, nu ai parte de aceste bogăţii.

 În bogăţiile cereşti găsim starea de har pe care ajung să o aibă cei credincioşi. Ea este o stare înaltă, de bu­curie în Duhul Sfânt, o atmosferă de libertate, căci sunt izbăviţi de robia patimilor şi de sub stăpânirea lui satan, uşuraţi de greutatea păcatelor, a frământărilor, a îngrijorărilor, căci au totul deplin în Hristos. Viaţa lor a fost înnoită, de acum înainte are un sens. Înviaţi fiind din starea veche, ei au fost aşezaţi într-o stare nouă, după voia lui Dumnezeu.

Ne bucurăm cu toţii de această stare?

Mergi cu El până la capăt!

„Să mă fac asemenea cu moartea Lui” Filipeni 3:10

În timp ce Ioan era prizonier pe insula Patmos, departe de cei dragi şi înconjurat de ţipetele captivilor abuzaţi, el a avut o viziune de la Isus. El scrie: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort” (Apocalipsa 1:17). O descoperire incredibilă în mijlocul închisorii, a haosului şi a durerii; aşa se întâmplă! Împrejurările dificile prin care treci chiar acum îţi pot limpezi de fapt per­cepţiile, te pot face să-L cauţi pe Dumnezeu ca niciodată până acum şi poţi găsi răspunsuri pen­tru viaţa ta. Necazul lui Ioan dovedeşte că experienţele negative nu-L ascund pe Domnul; ele îl descoperă. În loc să te distrugă, atacul lui satan poate de fapt să te dezvolte. Da, te stresează, dar te şi face mai tare din punct de vedere spiritual. În Evrei capitolul 11 vedem două lucruri: faptele credinţei lor şi adâncimile credinţei lor. Unde şi-a dovedit Dumnezeu credinţa faţă de Daniel? În groapa cu lei. Unde li s-a arătat Dumnezeu celor trei tineri iudei? Într-un cuptor de foc încins de şapte ori mai mult. Există un loc în Dumnezeu în care încercările consumă totul în afară de dorinţa ta de a-L cunoaşte. Deşi uneori poţi pierde din vedere acest lucru, nu lăsa să-l pierzi de tot. A fost scopul care l-a mistuit pe Pavel: „să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui şi părtăşia suferinţelor Lui, şi să mă fac asemenea cu moartea Lui”. Acolo nu sunt rezerve, retragere, regrete; doar o dorinţă să-L cunoşti pe Dumnezeu în mod intim şi un angajament să „mergi cu El tot drumul”.

Fie ca aceasta să devină dorinţa inimii tale astăzi!