Care este cel mai mare dar al tău?

„Avem felurite daruri” Romani 12:6

Poate ai mai multe daruri, dar trebuie să-l descoperi pe cel mai mare şi să-ţi zideşti viaţa în jurul lui. David a simţit că este mai mult decât un păstor; el era un rege în devenire. Faptul că la ucis pe Goliat i-a dat o şansă de a o arăta. Dacă ar fi eşuat să o ducă la îndeplinire, s-ar fi întors la păstorirea oilor.

Ce ne împiedică să vedem darul nostru cel mai mare?

  • Concentrarea asupra slăbiciunilor noastre. În loc să ne concentrăm asupra calităţilor noastre, ascultăm de cei ce ne critică şi repetăm greşelile devenind tot mai descurajaţi. Ai grijă; cei cu care te însoţeşti fie te vor ridica, fie te vor coborî. Acest lucru este adevărat mai ales cu privire la cei ce nu apreciază suc­cesul tău, deoarece îşi aduc aminte de propria lor lipsă de succes.
  • Invidia faţă de darurile altora. Este bine să-i apreciezi pe alţii atâta timp cât nu încerci să-i imiţi. În loc să trăieşti în umbra cuiva, stai pe umerii lor şi adună din înţelepciunea lor. Fii un Elisei; cere-i lui Dumnezeu de două ori mai mult decât are mentorul tău. Pavel vorbeşte de şapte daruri diferite: „cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu bucurie” (v. 6-8). Care este cel mai mare dar al tău?

 Descoperă-l, dezvoltă-l şi apoi dedică-l slujirii lui Dumnezeu!

Fii tu însuţi!

Ieri am primit un email care mie mi-a plăcut foarte mult şi m-am gândit că ar fi benefic  să îl citească şi alţii.

„Deoarece avem felurite daruri” (Romani 12:6)

Beethoven. Omul pe care mulţi îl consideră cel mai mare compozitor al tuturor tim­purilor, a vrut să dirijeze, dar stilurile lui nu funcţionau. În timpul pasajelor mai lente, se ghemuia foarte jos. La pasajele mai puternice, făcea sărituri în aer, strigând chiar către orchestră. Avea memorie slabă. Odată a uitat că spusese orchestrei să nu repete o anumită arie. În timpul con­certului, când s-a întors ca să repete acea secţiune, instrumentiştii au cântat înainte, aşa că el a oprit piesa, strigând: „Stop! Greşit! Nu merge aşa! Reluăm! Reluăm!” La propriul său concert de pian, el a încercat să dirijeze de pe scaunul de la pian. La un moment dat, a sărit de pe scaun dând jos lumânările de pe pian. La un alt concert l-a lovit pe un tânăr corist. În timpul unui pasaj mai lung şi delicat, a sărit pentru a da semnalul unei intrări mai zgomotoase, dar nu s-a întâm­plat nimic pentru că pierduse măsura şi a dat semnalul prea devreme. Când i-a slăbit auzul, muzicienii au încercat să-i ignore dirijatul şi îşi ascultau intrările de la primul violonist. În cele din urmă, ei l-au rugat să meargă acasă şi să renunţe la dirijat, ceea ce a şi făcut. Cine a fost el? Ludwig van Beethoven a învăţat că nimeni nu poate stăpâni toate meşteşugurile. Biblia spune: „Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat”. Aşa că depistează-ţi darul şi dezvoltă-l. Acest lucru te poate intimida, mai ales dacă ţi-ai petrecut viaţa căutând aprobarea oamenilor care nu pot să ţi-o dea. Nu-ţi mai trăi viaţa ca pe o luptă de a fi ceva ce nu ai fost creat să fii. Dumnezeu te-a făcut aşa cum eşti; când încerci să fii altfel, cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci este să fii numărul doi. Aşadar fii tu însuţi; la urma urmelor, cine este mai calificat decât tine?

Darurile Duhului Sfânt (15)

continuare de aici

Astăzi vom încerca să abordăm puţin Darul vorbirii despre cunoştinţă. Acest dar este o manifestare a Duhului Sfânt prin care Dumnezeu ne comunică anumite adevăruri pe care numai El le poate şti, ajutând astfel Biserica într-un moment de nevoie acută.

Darul cunoştinţei nu este o înmilţire de cunoştinţe intelectuale pe cale naturală, acest dar nu este bazat pe o cunoaştere a lui Dumnezeu pe o perioadă lungă de experienţă creştină, el poate fi definit ca fiind, gândul lui Hristos manifestat prin gândul credinciosului,la vremuri de nevoie. Prin acest dar noi suntem protejaţi, putem să ne rugăm mai eficienţi, şi putem să-i ajutăm pe alţii cu un sfat înţelept dat prin Duhul Sfânt în probleme ce privesc viitorul.

Se pot distinge patru feluri de cunoştinţă:

  • cunoştinţa naturală umană – este într-o continuă creştere. Cartea lui Daiel spune că în vremurile din urmă „mulţi vor citi, şi cunoştinţa va creşte” (Daniel 12.4). Această cunoştinţă este importantă, dar pe unii îi face mândri, şi astfel, ei nu vor înţelege cunoştinţa lui Dumnezeu. „Omul firesc nu poate înţelege lucrurile Duhului, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte” (1Corinteni 2.14);
  • cunoştinţa supranaturală a lumii căzute – este o încercare aminţii naturale de a căpăta informaţii pe căi supranaturale, în locul celor prin Duhul Sfânt. De exemplu: ocultismul, parapsiologia;
  • cunoştinţa intelectuală – care vine cunoscându-L pe Dumnezeu personal prin Domnul Isus Hristos (Ioan 17.3; Filipeni 3.10; 1Petru 1.25);
  • darul „vorbirii despre cunoştinţă” – este un dar de la Dumnezeu, nu este un fenomen psihic sau o percepţie extrasenzorială (telepatia, clarviziunea). Aceste abilităţi sunt interzise de Cuvântul lui Dumnezeu (Deuteronom 18.9-12).

Exemple de manifestări ale darului cunoştinţei

Prin darul vorbirii despre cunoştinţă:

  • Samuel cunoaşte problema animalelor pierdute (1Samuel 9.14-20);
  • Natan cunoaşte păcatul lui David (2Samuel 12.7-13);
  • Elisei ştie păcatul lui Ghehazi (2Împăraţi 5.26);
  • daniel a cunoscut visul lui Nebucadenţar (Daniel 2.1-36);

În viaţa Domnului Isus acest dar s-a manifestat în mult ocazii:

  • El ştia ce este în om (Ioan 2.24-25);
  • Domnul cunoştea viaţa samaritencei fără ca ea să i-o fi istorisit (Ioan 4.18);
  • Domnul Isus a cunoscut discuţia dintre ucenici când îşi diputau întâietatea (Luca 9.46-47);
  • Domnul Isus a ştiut că Petru se va lepăda (Ioan 13.38);

În viaţa apostolilor darul cunoştinţei s-a manifestat frecvent:

  • Petru dă pe faţă fapta Ananiei şi Safirei (Fapte 5.3);
  • Anania află de starea lui Saul (Fapte 9.11-17);
  • Filip este încunoştinţat în legătură cu famenul etiopean (Fapte 8.26);
  • Ioan află starea celor şapte biserici din Asia (Apocalipsa 2.3).

Darul cunoştinţei lucrează în cooperare cu alte daruri, îdeosebi cu darul înţelepciunii, cu darul profetic şi cu darul deosebirii duhurilor. El aparţine slujbei de prooroc, şi de fapt caracterizează activitatea profetului. Biserica trebuie să primească cu bucurie manifestarea acestui dar atât de important.