Eu cred în România

Cred în România. Cred că a supravieţuit datorită credinţei ei în Dumnezeu, speranţei ei în independenţă şi dragostei ei pentru libertate.

Sunt recunoscător pentru trecutul glorios al României; sunt înfiorat de prezentul ei de necrezut; sunt încrezător în viitorul ei fără limite.

Nu mi-e ruşine să-mi scot pălăria şi să-mi ţin respiraţia când gloria străveche trece pe lângă mine. Nu mă scuz pentru nodul din gât când rostesc jurământul de credinţă.

Nu sunt jenat de lacrimile care mi se adună în ochi când aud „Deşteaptă-te române!”

Ca milioane de alţi români doresc o alegere liberă, nu o pomană gratuită. Prefer mai bine să mi se ofere o posibilitate de a-mi demonstra capacitatea într-o slujbă, decât să mi se dea un permis de a-mi manifesta frustrarea pe stradă.

Sunt un român de modă veche cu o hotărâre nou-găsită de a-mi aduce contribuţia la bunul mers al democraţiei în ţara mea România.