Unde nu e dragoste, e ură

florin ianoviciToţi oamenii din imediata noastră apropiere ne stârnesc unul dintre cele două sentimente. Poate veţi spune că e greşit, că cei mai mulţi oameni ne sunt indiferenţi. Într-o anumită măsură aveţi dreptate: cei mai mulţi „de pe planetă” sunt oameni despre care nu ştim nimic şi ne stârnesc cel mult un sentiment de fragilă compasiune, o milă superficială. Dar cei care sunt permanent în preajma noastră (membrii familiei, colegii de serviciu sau de şcoală, cunoştinţele cu care ne întâlnim regulat, membrii bisericii cu care ne cunoaştem mai bine) ne stârnesc una dintre cele două trăiri.

Purtăm în noi, ca să zic aşa, sentimente latente, care nu se exteriorizează, pe care noi înşine le putem detecta numai în anumite condiţii.

Imaginează-ţi că la serviciu, colegul tău „care îţi e indiferent” prosperă brusc, e avansat pe un post mai bun, mai bine plătit, îşi cumpără brusc haine mai bune, maşină mai bună, cei din jur încep să îl asculte cu respect, iar uneori îl mai şi citează. Poate nu e mai priceput ca tine, poate nu e mai bun sau aşa îl consideri tu. Mai rămâi indiferent, sau începi să simţi ceva? Ce simţi? Te bucuri pentru el, te întristezi, simţi că viaţa e nedreaptă?

Dar dacă dă necazul peste colegul tău de serviciu, care „îţi poartă sâmbetele”, care „are grijă de tine” în fiecare zi, nu cumva să ai linişte, atunci ce simţi? Îţi pare rău sau te simţi răzbunat? Nu poţi spune că rămâi indiferent. Există cărţi, filme care ne fură câte o lacrimă şi aceea e ficţiune. Dar realitatea…?

Nu există indiferenţă în raport cu aproapele nostru. Nu vorbesc de săracii din Africa, vorbesc de colegii tăi, de socrii tăi, de fetele sau băieţii cu care mergi în mol, de membrii bisericii tale şi chiar de cei din familia ta.

Ovidiu, marele poet roman exilat la Pontul Euxin, spunea că dragostea e vecină cu ura. Când dragostea nu este din Dumnezeu, când e o emoţie sau o „ceva”- că poate fi orice: o ciudăţenie, o nebunie, o dependenţă, o demonstraţie – atunci e vecină cu ura şi poate sări pârleazul oricând.

Se însoară unul cu o fată. Nu mai poate fără ea. I-ar da stelele, marea, munţii. Nu i-ar da altceva, vorbim de ceea ce nu costă, nu se poate da şi nu se poate primi. La doi ani de la căsătorie nu mai simte pentu ea nimic şi are nevoie să se regăseacă. S-a pierdut pe undeva, prin spaţiu. Biata fată nu i-a greşit cu nimic, dar dacă omul nu mai simte… ce poţi să faci? E valabil şi în privinţa fetelor. Dragostea fără Dumnezeu e vecină cu ura.

Şi care ar fi soluţia, dacă descopăr „sentimente dubioase” la mine? În ultimă instanţă simt ce simt, nu ce vreau să simt. Sunt trist şi nu vreau, sunt îngrijorat şi nu vreau, am atâtea sentimente pe care, dacă m-ar întreba cineva dacă le vreau aş spune că nu. Şi totuşi le am.

E simplu. Mă rog pentru cel în cauză şi mă rog şi pentru mine. Mă rog să îmi dea Dumnezeu iubire pentru el, milă, înţelegere, să îl văd cu ochii lui Dumnezeu, să toarne Cel de Sus în inima mea dragoste pentru el. Nu mă rog: smereste-l, obligă-l să se pocăiască, etc. Toţi avem nevoie de smerenie şi pocăinţă, dar în acest context astfel de cereri par a fi un înlocuitor de blestem, adică „să o păţescă”. Putem spune: „Doamne, ai milă de el, dar şi de mine, pune-i în suflet pentru mine gânduri şi sentimente bune. Tu, Doamne, ai spus că atunci când îţi plac căile cuiva, îi faci prieteni chiar şi pe vrăjmaşii lui. Ajută-mă, Doamne să îţi placă şi căile mele şi intervino cu iubirea şi ajutorul Tău.”

Nu îţi plac hainele celor din jur, părul, încălţările? Crezi că ar fi trebuit să aibă altfel de case, altfel de copii, altfel de vieţi? Crezi ba că au prea mult, ba că au prea puţin, că nu sunt destul de harnici, că s-au îmbolnăvit pentru că i-a bătut Dumnezeu, că le fac copiii probleme pentru că n-au ştiut să le dea educaţie, etc.
Aceste gânduri sunt generate de cele mai multe ori de dispreţ, autosuficienţă, mândrie, răutate. Nimeni „nu şi-a luat doctoratul” în viaţa altcuiva. Toţi suntem „doctori” în propria noastră viaţă, deşi avem multe întrebări fără răspunsuri. (În multe situaţii a spune „Nu ştiu.” e un act de decenţă.)

Unde nu e dragoste, e ură. Pe tărâm spiritual nu există spaţii libere, camere nelocuite. Unde nu e Cel Bun, e cel rău, unde nu e frumosul, e urâtul, unde nu e binele, e răul, unde nu e dragoste, e ură.

Să fim înţelepţi,
Mina Ianovici

sursa. Florin Ianovici

Fii o mireasmă plăcută!

„Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta” Psalmul 141:2

Arca lui Noe reprezintă o imagine a bisericii tale. Nu era un vas din seria de lux; îţi poţi imagina cum e să petreci un an cu toate acele animale având o singură fereastră? Dar Noe a avut numai două variante – mirosul sau furtuna.

Care este relevanta acestui fapt? Nu există biserici perfecte! Mai mult, dacă ai găsi o biserică perfectă şi te-ai alătura ei, ai strica-o! Tuturor ne place sa vorbim de puterea bisericii Noului Testament, dar cum rămâne cu problemele ei? Ei aveau făţarnici. Iţi aduci aminte de Anania şi de Satira? Ei au avut parte de scandaluri financiare (Faptele Apostolilor 5). Au avut divergenţe doctrinare care aproape că au scindat biserica în două (Faptele Apostolilor 15). Au avut probleme morale. Era un bărbat care aparţinea bisericii din Corint şi avea relaţii intime cu mama lui vitregă (1 Corinteni 5).

Aşadar, ce faci când în biserica ta miroase urât? Mai întâi, nu răspândi vorba. „Mai pe sus de toate, să aveţi o dragoste ferbinte unii pentru alţii, căci dragostea acopere o sumedenie de păcate” (1 Petru 4:8). În al doilea rând, lucrează pentru împăcare. „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei” (Galateni 6:1). În al treilea rând, fii o mireasmă plăcută. Când lumânările din cort erau stinse în fiecare seară, ele lăsau un miros urât, aşa că Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să ardă tămâie. Nu te descuraja când „trupul se comportă firesc”. Şi nu fii parte a problemei prin imaturitate; ci fii parte a soluţiei. Psalmistul a spus: „Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta”. Când apar probleme în biserica ta, trebuie să te rogi, să umbli conform Cuvântului lui Dumnezeu şi să crezi că El va scoate la iveală binele din această situaţie.

Cum este Dumnezeu?

DUMNEZEU ESTE VEŞNIC ŞI INFINIT

Dumnezeu nu este limitat de timp, spaţiu şi legi ale naturii, aşa cum suntem noi. El a existat dintotdeauna şi va exista mereu. El este prezent pretutindeni.El cunoaşte totul şi poate face orice.

DUMNEZEU – TREI PERSOANE ÎN UNA

Unii oameni gândesc despre Dumnezeu ca fiind o forţă impersonală care conduce Universul sau ca o influenţă a binelui. Noi ştim că El este o persoană, pentru că El gândeşte, simpte şi acţionează. De fapt Biblia învaţă că Dumnezeu reprezintă trei Persoane în una singură, El este o Treime dumnezeiască. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt asemenea în esenţă, putere şi scop. Ei lucrează împrună într-o perfectă armonie, ca o singură Persoană – un DUMNEZEU.

Matei 28.19 Botezaţi-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

DUMNEZEU ESTE DRAGOSTE

Dumnezeu este dragoste, esenţa Lui este dragoste. El îi iubeşte pe toţi oamenii, te iubeşte şi pe tine şi doreşte să-ţi dea ceea ce este mai bun pentru tine în viaţă. Apoi, El doreşte ca tu să ajungi să trăieşti cu El în minunata Lui casă din ceruri, în rai.

1Ioan 4.8 Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.

DUMNEZEU ESTE DESĂVÂRŞIT

Dumnezeu este în totalitate bun, curat, sincer şi drept în tot ceea ce face. El este generos şi blând.

Matei 5.48 Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.

DUMNEZEU ESTE DREPT

Dumnezeu este un judecător drept. Înseamnă că El face întotdeauna ceea ce este drept. deoarece El iubeşte pe toţi oamenii, El le-a pregătit o cale de a-L cunoaşte, prin Isus Hristos.

Psalmul 19.9 Judecăţile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte.

DUMNEZEU ŞTIE TOTUL

Dumnezeu cunoaşte trecutul, prezentul şi viitorul. El vede, aude şi înţelege tot ceea ce se întâmplă. El cunoaşte gândurile tale şi motivul pentru care faci ceea ce faci. Dumnezeu ştie ce este cel mai bine pentru tine şi doreşte să te ajute să faci alegerea cea mai bună.

Genesa 16.13 Tu eşti Dumnezeu care mă vede!

DUMNEZEU POATE FACE ORICE

Creatorul a construit în lumea Sa anumite tipare pe care le numim legi ale naturii. Totul funcţionează conform acestor tipare. Dumnezeu este deasupra acestor legi naturale şi nu este limitat de ele. El face lucruri supranaturale numite minuni, mai presus de puterea omului sau a naturii. Isus a făcut multe minuni când a fost pe pământ. El a vindecat bolnavii, a înviat morţii şi a schimbat vieţile oamenilor. El este şi acum Marele Medic şi Se bucură să ne vindece atât trupul cât şi sufletul.

Matei 19.26 La Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă. 

MEDITAŢIE. Ştiind că Dumnezeu te vede, asta te face să te simţi bine sau stânjenitor? De ce?

Un imn deosebit – George Matheson

O, Dragoste care nu vrei să mă laşi, În Tine îmi odihnesc sufletul ostenit,

Îţi dau înapoi viaţa pe care o am, Ca-n adâncimile oceanului Tău cursul ei

Să fie mai plin, mai îmbelşugat.

 

O, Lumină care mergi mereu pe calea mea, Torţa mea care abia mai pâlpâie Ţi-o dau Ţie,

Inima mea îşi reface raza împrumutată, Ca-n strălucirea soarelui Tău ziua ei

Să fie mai luminoasă, mai frumoasă.

 

O, Bucurie care mă cauţi în durere, Nu pot să-mi închid inima faţă de Tine,

Merg pe urmele curcubeului prin ploaie, Şi simt că promisiunea nu este-n zadar,

Că dimineaţa va fi fără lacrimi.

 

O, Cruce care-mi înalţi capul, Nu îndrăznesc să cer să fiu ascuns de Tine,

Las moartă în praf gloria vieţii, Şi din pământ de-acolo înfloreşte roşie

Viaţa care nu va avea sfârşit.

George Matheson  – predicator scoţian orb 1882

Vibrezi pentru Dumnezeu?

„Tot ce are suflare, să laude pe Domnul!” (Psalmul 150:6)

O femeie din Kansas City a intrat într-un magazin Haagen-Dazs să-şi cumpere o îngheţată la cornet. Când se afla în magazin s-a întors la un momen dat si s-a trezit faţă în faţă cu Paul Newman, care se afla în oras pentru filmările la Mr. & Mrs. Bridge. El a spus: „Bună ziua”. Ochii lui albaştri strălucitori au făcut-o să-i tremure genunchii. A reuşit să-şi plătească îngheţata, apoi a ieşit din magazin cu inima bătându-i. Când şi-a venit în fire, şi-a dat seama că nu are cornetul de îngheţată. S-a întors în magazin şi s-a întâlnit cu Newman la intrare. „Vă căutaţi îngheţata?”, a întrebat-o el. Ea a dat din cap, neputând scoate un cuvânt. „V-aţi pus-o în geantă împreună cu restul”, a spus el zâmbind. Când a fost ultima dată când ţi-au tremurat genunchii, când pulsul ţi s-a accelerat şi când inima ta a fost copleşită de laudă la adresa lui Dumnezeu? Dacă nu-ţi aduci aminte, atunci se poate să te fi lăsat sedus de propriul interes, de treburi sau de complacerea spirituală şi cauţi împlinirea în lucruri mărunte.

Compozittorii definesc lauda ca starea de a fi „pierdut în uimire, scăldat în iubire”. Psalmistul scrie despre întreaga gamă de emoţii omeneşti, dar se concentrează asupra unei teme mai presus de celelalte: lauda. In ultimul psalm el scrie: „Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel Sfânt, lăudaţi-L în întin­derea cerului, unde se arată puterea Lui! Lăudaţi-L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudaţi-L, după mărimea Lui nemărginită! Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu alăuta şi arfa! Lăudaţi-L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L, cântând cu instrumente cu coarde şi cu cavalul. Lăudaţi-L cu chimvale sunătoare, lăudaţi-L cu chimvale zângănitoare! Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!” (v. 1-6).

 

Învaţă să zâmbeşti, chiar dacă este criză!

„O inimă veselă este un bun leac” Proverbe 17:22

Dacă ai mereu o perspectivă negativă, ceva nu este în ordine. „Râsul îşi are vremea lui” (Eclesiastul 3:1,4). Poate spui: „în acest moment nu găsesc nici un motiv să râd”. Să vedem cum începe psalmistul Psalmul 124, 125 şi 126:

  • „De n-ar fi fost Domnul de partea noastră … ne-ar fi înghiţit de vii” (Psalmul 124:1-3).
  • „Cei ce se încred în Domnul Sunt ca muntele Sionului, care nu se clatină” (Psalmul 125:1). 
  • „Când a adus Domnul înapoi pe prinşii de război ai Sionului… gura ne era plină de strigăte de bucurie … Atunci se spunea printre neamuri: „Domnul a făcut mari , lucruri pentru ei!” (Psalmul 126:1-3).

Când te poţi bucura în mijlocul necazului, oamenii vor să ştie care este secretul tău. Şi întotdeauna îţi vei găsi un motiv de bucurie când îţi aduci aminte Cine este de partea ta. Doctorii au confirmat ceea ce ne învaţă Biblia: râsul reduce stresul şi întăreşte sistemul imunitar; „O inimă veselă este un bun leac”; în plus, printr-o atitudine pozitivă vei câştiga trecere înaintea oamenilor şi cooperarea lor. Când continui să pui paie pe foc într-o situ­aţie de criză, oamenii îşi pierd respectul pentru capacitatea ta de a rezolva anumite lucruri sub presiune. Dar dacă rămâi calm şi îţi păstrezi simţul umorului când lucrurile se prăbuşesc, ei îşi vor arăta aprecierea printr-o activitate mai bună şi printr-o loialitate sporită. Fireşte, unele pro­bleme sunt serioase, dar nu câştigi nimic dacă rămâi într-o atitudine sumbră. Pune problema în mâinile lui Dumnezeu şi uită-te la rezultate! Iov a spus: „El îţi umple gura cu strigăte de bucurie, şi buzele cu cântări de veselie” (Iov 8:21). Dacă el a putut să zică asta, şi tu poţi!

Şi când primeşti, tu poţi ajuta!

„Fără plată aţi primit, fără plată să daţi” Matei 10:8

Domnul Isus ne-a poruncit să dăm şi să primim. Trebuie să existe un echilibru sănătos între cele două. Porunca Lui de a dărui provoacă egoismul nostru înnăscut. Porunca Lui de a primi ne face realişti în privinţa propriilor noastre limitări, dependenţa noastră de Dumnezeu şi de ceilalţi. Pentru unii dintre noi, este mai greu să primim decât să dăruim. Nu avem nici o problemă când dăm idei, când încurajăm, când dăm sfaturi, când oferim sprijin, bani sau chiar când ne dăm pe noi înşine. Nu, cea mai mare provocare pentru noi este să învăţăm să primim cu bucurie. Primind, recunoaştem nevoia noastră de alţii şi lucrul acesta este greu pentru eul nostru. Totuşi prin faptul că primim îi arătăm celui ce dăruieşte că are ceva valoros de dăruit; dăm valoare vieţii lui. În ochii celui care primeşte dătătorul descoperă valoarea vieţii lui. De exemplu, când cineva ne oferă un ceas, dar nu-l purtăm niciodată, acel ceas este el primit cu adevărat? Când ni se oferă o idee şi nici măcar nu o luăm în calcul, este acea idee apreciată în mod autentic? Când cineva ne prezintă unui prieten, dar îl ignorăm, este acel prieten cu adevărat acceptat?

Primirea este o artă, una care necesită bunătate din partea noastră. Le permite altora să de­vină parte a vieţii noastre, şi chiar să devenim dependenţi de ei în anumite domenii. Din partea noastră ni se cere smerenia de a spune: „Am nevoie de tine; mă faci o persoană mai bună; fără tine nu aş fi cine sunt”. Primirea din inimă ne cere să creştem în bunătate. Prea mulţi oameni se simt răniţi şi nu mai dăruiesc altă dată pentru că darurile lor nu sunt preţuite. Aşa că astăzi, cere-I lui Dumnezeu să te ajute să fii un primitor plin de bunătate

Dragostea – 1 Corinteni 13

Dragostea Lui este centrul, axa de rotaţie pentru o lucrare corectă a noastră în această lume. În Noul Testament sunt folosite în limba greacă, trei cuvinte diferite pentru dragoste:

  • PHILIA – exprimă dragostea care este trezită prin preferinţa şi puterea de atracţiei a obiectivului, respectiv a persoanei iubite.
  • STORGE – descrie mai mult dragostea naturală, dedicată părinţilor pentru copii. Această dragoste este condiţionată mult de legăturile biologice.
  • AGAPE – se referă la dragostea dezinteresată, care nu este condiţionată nici de preferinţe pentru obiectul ei, nici de simpatie sau legături de sânge. Ea nu este un sentiment pasional, ci o hotărâre de a face binele, necondiţionat.

Cea ce frapează este că Pavel spune mai puţin ceea ce este dragostea agape – decât ce nu este  şi nu face. Ceea ce este dragostea agape el descrie în cuvintele: îndelung răbdătoare şi plină de bunătate. Dragostea nu judecă şi nu se pripeşte. Opt lucruri importante pe care nu le face dragostea caracterizată AGAPE:

  • nu este invidioasă
  • nu se laudă
  • nu se umflă de mândrie
  • nu se poartă necuvincios
  • nu caută folosul său
  • nu se aprinde de mânie
  • nu se gândeşte la rău
  • nu se bucură de nelegiuire

În cinci propoziţii scurte ne este spus ce face dragostea:

  • se bucură de adevăr
  • suferă totul
  • crede totul
  • nădăjduieşte totul
  • rabdă totul

DRAGOSTEA NU PIERE NICIODATĂ! Astfel de dragoste face viaţa din Biserică mai stabilă, cu oameni greu de suportat (antipatici), nu numai suportabilă, ci o binecuvântare. Ea este o imagine a lui Dumnezeu în această lume.

Dragostea este circulaţia sângelui în trupul lui Hristos. Ea trebuie să fie cea care conduce şi păzeşte darurile şi lucrările.

De aceea: „Urmăriţi dragostea. Umblaţi după darurile duhovniceşti…” (1Corinteni 14.1)

BISERICA FĂRĂ DRAGOSTE ESTE CA O MAŞINĂ FĂRĂ VOLAN.

BISERICA FĂRĂ PUTERE ESTE CA O MAŞINĂ FĂRĂ MOTOR.

BISERICA FĂRĂ DARURI ESTE CA O MAŞINĂ FĂRĂ SISTEM DE TRANSMISIE.