Mirosind a Sfânt

Crestinul  AUTENTIC este o floare  ale carei petale emana  miros  de Dragoste, Bucurie, Pace, Indelunga, Rabdare, Bunatate, Facere de Bine, Credinciosie, Blandete si Infranare a Poftelor…. o diversitate de mirosuri armonizate perfect  prin Unirea lor intr-O Singura Sursa .

Oridecateori  neghina  va intepa floarea cu acele ei de rautate, batjocura, lacomie, cearta, vrajba, ura etc…, floarea care si-a primit mirosul de la Creatorul ei, tot acelasi parfum il  va emana. Mireasma  caracterului lui Dumnezeu imprimat in petalele copiei Lui  nu va disparea chiar daca aceasta  din urma ar fi strivita la pamant.

Daca as cauta sa  ranesc petala din mijloc de care sunt  legate  toate celelalte petala DRAGOSTEI, floarea  ar spune ca este plina de BUCURIE ca sufere pentru Numele Celui ce a creat-o; si pentru ca PACEA  este strans legata de ea, va  avea INDELUNGA RABDARE  cu Penina cea intepatoare si nu-si va pierde BUNATATEA  si FAPTELE  BUNE fiindca ea  va ramanea in continuare CREDINCIOASA  Celui care a intocmit-o si care i-a daruit un Duh BLAND, intocmai ca a Fiului.

Acest gen de flori NU vor POFTI  niciodata mirosuri care sa le perverteasca mireasma .

Sursa. E.C. Manea ResurseCrestine

Plasa… dragostei

Într-un mic sat de pescari din Sicilia s-au întâmplat următoarele – pe lângă legislaţia oficială în acel sat s-a mai păstrat un procedeu juridic aparte. Unul din paragrafele cele mai severe din acest procedeu aparte spunea astfel: Adulterul se pedepseşte cu moartea, şi anume o moarte cauzată prin aruncarea de pe o stâncă neagră în marea de dedesubt.

În satul acela trăiau doi tineri căsătoriţi. Într-o zi însă, tânărul soţ a trebuit să plece pentru câteva zile de acasă. În lipsă, soţia lui a comis adulterul. Lucrurile au fost date la iveală şi femeia a juns la închisoare, iar sentinţa pronunţată de juriul bătrânilor a fost limpede; aruncarea în mare de pe stânca cea neagră.

În ziua execuţiei, tot satul s-a adunat la faţa locului, iar femeia a fost adusă în faţa călăului, care i-a legat ochii şi a postat-o la marginea prăpastiei. Călăul aştepta încă ceva … ştia că soţul s-a reîntors în sat dar oare v-a veni şi el la execuţie sau nu? Era o întrebare la care se aştepta un răspuns… soţil nu a venit şi atunci călăul şi-a făcut treaba – femeia a fost împinsă şi s-a prăbuşit în adânc.

Au trecut câteva ceasuri şi prin sat se răspândise vestea că femeia trăieşte şi este acasă! Ea stă lângă plita din casa ei şi fierbe mîncarea! Ce s-a întâmplat? Dragostea soţului a fost mai mare decât dezamăgirea lui din cauza necredincioşieie ei. El a adunt toate plasele pe care a putut să le găsească în sat şe-a înodat pe toate în una singură şi în zorii zilei cu riscul vieţii le-a pus sub stânca cea neagră. Astfel femeia a căzut în plasă şi i-a fost îngăduit să rămână în viaţă.

Plasa dragostei a fost mai puternică decât vinovăţia ei!

Priorităţi spirituale – dragostea

Un element care formează roada Duhului Sfânt este dragostea. Aş vrea să vedem foarte pe scurt ce spune Biblia cu privire la dragoste.

Apostolul Pavel îndeamnă: „Dar mai presus de toate acestea, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii” (Coloseni 3-14). Dumnezeu este dragoste şi noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi (1Ioan 4.7-11), dragostea acţionează (1Corinteni 13). Dacă ne cercetăm bine şi cu sinceritate vom putea constata că din când în când, dăm greş în ce priveşte dovedirea dragostei noastre faţă de cineva.

Apostolul Ioan merge până la afirmaţia „extremă”: TREBUIE să ne iubim şi noi unii pe alţii (1Ioan 4.11).

Să ne propunem cu mai multă insistenţă şi să ne controlăm periodic felul cum împlinim următoarele două porunci ale Mântuitorului:

  • să îmbrăţişăm cu dragoste pe fraţii noştri (Matei 5.47)
  • să iubim pe vrăjmaşii noştri (Matei 5.44)

Îngrijorarea – cauza, blestemul şi vindecarea ei

„Cine lucrează cu o mână leneşă sărăceşte, dar mâna celor harnici îmbogăţeşte.” Proverbe 10.4

Mark Twain a spus odată: „Sunt bătrân şi m-am îngrijorat de multe, dar majoritatea lucrurilor de care m-am îngrijorat, nu mi s-au întâmplat niciodată.”

Trăim într-o perioadă nebună a istorie, există o imensă tensiune în jurul nostru şi această tensiune a produs o generaţie de oameni sprijinită pe „instant”. Generaţia nostră îşi înfulecă micul dejun în grabă, o zbugheşte spre birou, sau atelierul de lucru, face slalom spre casă printr-un trafic dement, citeşte presa favorită de divertisment, deschide televizorul, serveşte o cină în faţa televizorului sau a internetului (cu leptopul în faţă),  şi numeşte aceasta o zi …de viaţă!

Cineva a spus: „Sunt atât de ocupat că, dacă mi s-ar întâmpla ceva azi, n-aş avea timp să mă îngrijorez decât peste câteva săptămâni.”

1. Cauza îngrijorării

Dumnezeu nu a vrut ca cei ce-L urmează să fie nişte suflete învinse şi descurajate, aflate într-o continuă căutare după pacea inimii şi a minţii. Cu toate acestea creştinii sunt victimele îngrijorării.

Grija pentru viaţa personală este cauza îngrijorărilor. Grijuri acasă, grijuri la locul de muncă, grijuri în afaceri, teamă de ceea ce se petrece în lume, preocupare obsesivă cu sănătatea, probleme financiare, influenţa lumii de afară, toate acestea produc îngrijorări. Îngrijorarea este contagioasă! Oamenii din lumea care ne înconjoară se îngrijorează – iar noi tindem să cădem în cursa de a privi lucrurile ca toţi ceilalţi. Domnul Isus a spus: „Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile (păgânii) le caută.” Îngrijorarea este păgână şi lumească.

O altă cauză a îngrijorărilor este o anumită ignoranţă în ceea ce priveşte natura lui Dumnezeu. Întunericul şi disperarea vor înşfăca sufletul celui ce nu reuşeşte să se ancoreze prin credinţă în realitatea unui Tată Ceresc, iubitor şi plin de grujă. Dumnezeu se îngrijeşte de copii Săi. Domnu Isus a spus că n-ar trebui să acceptăm nici o îngrijorare pentru ziua de mâine, ci că ar trebui să predăm fiecare zi (cu toate nevoile ei) în mâinile Tatălui nostru care ne poartă de grijă. Domnul Isus a spus că trebuie să ne uităm la păsări şi la flori. Un Dumnezeu care se îngrijeşte cu atâta grijă de rândunele, se va îngriji cu siguranţă şi de sfinţi.

2. Blestemul îngrijorărilor

Îngrijorarea nu îmbunătăţeşte niciodată situaţia, ci o înrăutăţeşte. Ea îl vatămă pe cel care se îngrijorează. Din punct de vedere mental el nu mai reuşeşte să gândescă şi acţionează sub tensiune. O anxietate inutilă îi controlează mintea. Din punct de vedere fizic, medicii spun că îngrijorarea face ca stomacul să secrete sucuri dăunătoare pentru sănătate, slăbind rezistenţa organismului faţă de boli.

Din punct de vedere spiritual, descurajarea şi îngrijorarea întunecă capaciatea noastră spirituală de a vedea şi slăbeşte dorinţa noastră după rugăciune şi meditaţie. Domnul Isus spune: „dar năvălesc în ei grijile lumii, care îneacă Cuvântul, şi-l fac astfel neroditor.” Marcu 4.19

Îngrijorarea este vătămătoare pentru cei din jur. Nici un om nu trăieşte pentru sine (Romani 14.7). Este descurajant să-i obligi pe ceilalţi să-ţi asculte vaietele. Prietenii şi vecinii ne privesc şi văd mărturia pe care o depunem când trecem prin încercări şi prin necazuri. Dacă văd că ne îngrijorăm, ne mâhnim, ne descurajăm şi ne sfărâmăm în bucăţi când trecem prin crize – ca şi cum nu am avea nici o sursă de ajutor – atunci au toate motivele să se îndoiască de realitatea Dumnezeului în care spunem că ne încredem.

Vedeţi deci că îngrijorarea este dăunătoare şi pentru reputaţia lui Dumnezeu. Dumnezeu este Atotştiutor şi Atotputernic. Nici o problemă de-a noastră nu-l poate lua prin surprindere. Creştinul care se zbate în îngrijorare afirmă în mod implicit că Dumnezeu nu poate să-i poarte de grijă sau că Dumnezeu nu vrea să-i poarte de grijă.

3. Vindecarea îngrijorărilor

Sfânta Scriptură ne oferă o viaţă de pace, nu de îngrijorare. Domnul Isus a spus: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume ve-ţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” Ioan 16.33

Cei ce sunt în Hristos pot avea pace, în primul rând prin încredere. A te încrede înseamnă a „crede cu străşnicie în onestitatea şi veridicitatea unei alte persoane”. Nu te poţi încrede în Dumnezeu şi să te şi îngrijorezi în acelaş timp.

Putem avea pace, prin dragoste. Romani 8.28 spune: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.” Cei care iubesc pe Dumnezeu respectă poruncile Sale.

Putem avea pace şi prin rugăciune. Biblia spune: „ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” Filipeni 4.6-7

Rugăciunea nu pretinde să ai o calificare specială sau vreo experienţă anterioară. Prima rugăciune a unui om întors de curând la Hristos poate fi la fel de eficace ca şi rugăciunea elaborată a unui preot.

În final, putem avea pace prin „aruncare”. Iată ce ne sfătuişte Biblia: „Smeriţi-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca la vremea Lui, El să vă înalţe. Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuş îngrijeşte de voi.” 1Petru 5.6

O feţiţă s-a rătăcit odată prin pădure. A continuat să meargă toată ziua. Nu a auzit nimic în afară de propriile ei suspine, de foşnetul frunzelor sub paşii ei şi de trosnetul ramurilor care îi biciuiau hainele.. Într-un târziu, ruptă de oboseală, s-a oprit şi s-a aşezat jos. În tăcerea care s-a aşternut a auzit chemările celor ce o căutau. Probabil că ar fi putut şă le audă şi mai înainte dacă ar fi făcut linişte şi n-ar fi făcut zgomot cu alergarea ei.

Adesea, dacă ne-am opri din murmurat, am putea să-L auzim pe Hristos cum ne cheamă la pace şi la slujire. Am putea să-L auzim cum ne cheamădin mijlocul preocupărilor lumii la realităţile eterne ale prezenţei Sale.

Dumnezeu care călăuzeşte universul nostru imens în zborul său grăbit prin spaţiu şi care totuş marchează căderea unei rândunele, care observă fiecare fir de păr care cade din capul nostru va ţine toate lucrurile în stăpânirea Sa.

Dacă nu eşti un creştin – atunci da, ai motive să te îngrijorezi. Biblia spune: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” Evrei 10.31

Dacă însă crezi în El, poţi avea pacea care întrece orice pricepere. Supune-te în faţa Domnului, predă-ţi soarta în mâna Lui şi-ţi va fi bine. Ioan 6.47

Pledoarie pentru dragoste…

  • Dragostea nu face rău aproapelui său.  –  (Ap. Pavel Romani 13.10)
  • Credinţa face totul posibil, dragostea face totul uşor.  –  necunoscut
  • Dragostea îi face pe oameni să se simtă egali.  –  F. Dostoievski
  • Iadul  este un loc,  un timp,  o stare a conmştiinţei,  în care nu este  nici un fel de dragoste. –  Richard Bach
  • Nu contează atât de mult ceea ce faci,  ci câtă dragoste pui în ceea ce faci.  –  Maica Teresa

Sfaturi pentru … 2010

Chiar dacă au trecut câteva zile din noul an m-am gândit că nişte sfaturi ar merge bine pentru noi toţi.

În acest an:

Pune capăt certurilor; Caută un prieten uitat; Înlătură suspiciunea şi înlocuieşte-o cu încrederea; Scrie o scrisoare de dragoste; Împarte ceva din comorile tale; Dă un răspuns blând; Încurajază-i pe cei tineri; Dovedeşte loialitate în cuvânt şi faptă; Ţine-ţi promisiunile; Descoperă timpul, lasă răutatea; Iartă un duşman, ascultă; Încearcă să înţelegi; Dezaprobă invidia; Gândeşte-te întâi la alţii; Apreciază, fi blând, fi amabil; Râzi puţin, râzi mai mult; Merită încrederea; Exprimă-ţi mulţumirea; Urează bun venit unui străin; Bucură inima unui coopil; Găseşte plăcere în frumuseţea naturii; Mărturiseşte-ţi dragostea; Mărturiseşte-o din nou; Mai mărturiseşte-o o dată.

Îţi mulţumim pentru 2009

„Vedem cum ni se duc anii ca un sunet…” -constată omul lui Dumnezeu,Moise în Psalmul 90.9. Horaţiu spunea: „Anii care trec ne răpesc mereu câte ceva.”

Pe cineva sau câte ceva am pierdut şi noi în anul care se scurge peste câteva ceasuri, dar aş vrea să nu uităm şi ce-am câştigat, să nu uităm binefacerile Domnului (Ps.103.2) de care am avut parte. Şi unele şi altele trebuie să ne apropie mai mult de Dumnezeu. „Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” 2Corinteni 4.17

Cred că acum la cumpăna dintre ani putem să spunem şi noi ce spunea psalnistul în Psalmul 100:

„Strigaţi de bucurie Către Domnul, toţi locuitorii pământului!  Slujiţi Domnului cu bucurie, veniţi cu veselie înaintea Lui. Să ştiţi că Domnul este Dumnezeul El ne-a făcut, ai lui suntem: noi suntem poporul Lui şi turma păşunei Lui Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui!      Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele.  Căci Domnul este bun: bunătatea Lui ţine în veci, şi credincioşia Lui din neam în neam!”

Americanii au o zi de mulţumire care a fost decretată prin decret prezidenţial de către Abraham Lincoln în anul 1863 ca ultima zi de joi din luna noiembrie, zi in care poporul trebuie să se întoarcă cu mulţumire către Dumnezeu. Dar trebuie să aven un decret prezidenţial ca să-I mulţumim lui Dumnezeu? Tot ce suntem şi tot ce avem se datorează lui Dumnezeu, dacă am ajun în această ultimă zi a anului 2009 este doar datorită dragostei, milei, bunătăţii lui Dumnezeu.

Acum la sfârşitul lui 2009 cred că este bine să venim şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru tot ce a însemnat anul 2009 pentru noi şi pentru familiile noastre.

„Cel ce s-a coborât din cer” Ioan 3.13

Cerul este cea mai mare realitate. El este locuinţa lui Dumnezeu. este locul binecuvântat de unde s-a pogorât Domnul Isus, unde s-a întors şi de unde va veni pentru a ne duce acolo spre a fi pururea cu El. „Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi” Ioan 14.3

Astăzi pentru noi cerul nu mai este o presupunere, un crez sau o dovadă biblică, ci o realitate bazată pe mărturie „Celui” ce s-a pogorât din cer.

Ceea ce vreau să remarc este imensa jertfă făcută de Domnul Isus prin însuş faptul că a părăsit pentru o vreme cerul şi gloria cerului pentru a veni la noi jos pe pământ să trăiască şi să îndure toată mizeria omenească.

Cât de greu ne este atunci când trebuie să schimbăm nivelul de trai superior cu unul inferior, şi de multe ori nu suntem în stare să facem lucrul acesta, trebuie să mărturisesc cu ruşine că mie imi este foarte greu lucrul acesta. Domnul Isus s-a sacrificat pe Sine părăsind splendorile divine ale cerului, frumuseţile de acolo, s-a desprins de tronul Tatălui din părtăşia îngerilor sfinţi pentru ca să se coboare la noi şi la nivelul nostru inferior de vieţuire atât material, cât şi spiritual.

Câte decepţii I-au adus pînă şi cei mai iubiţi dintre ucenici. Numai când mă gândesc la acest aspect imi dau seama de imensul sacrificiu îndurat de Domnul Isus Hristos. „El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuţi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător pănă la moarte, şi încă moarte de cruce. De acea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus hristos este Domnul”. Filipeni 2.6-11