O cântare în noapte!

„După ce au cântat o cântare de laudă, au ieşit spre Muntele Măslinilor”. Matei 26.30

Poate au mai fost şi alte ocazii când Domnul Isus a mai cântat, dar singura dată când Duhul Sfânt ne-a păstrat acest minunat aspect al stării sufletului Său, a fost în cea mai întunecoasă noapte din viaţa Lui de pe pământ. Era chiar înainte de drumul spre Gheţimani unde sufletul Său a fost „cuprins de o întristare de moarte”. El ar fi putut să cânte pe Muntele Schimbării la Faţă, sau în ziua când a intrat în Ierusalim printre strigătele de osanale, sau la nunta din Cana Galileii. Dar aceasta a fost „cântarea Lui în noapte” Ps. 77.6 Domnul nu a cântat singur dar starea sufletului Său nu putea fi împărtăşită de ucenicii Lui.

Bucuria pe care o avea în cântarea Lui de laudă, era „bucuria care-I era pusă înainte” ca să sufere crucea şi să dispreţuiască ruşinea. Era bucuria de a face voia Tatălui care umplea inima, deşi avea să sufere agonia ruşinii şi a batjocorilor. El avea să privească în umbrele întunecoase ale morţii în care avea să intre în curând pentru a pregătii calea mântuirii sufletelor noastre pierdute. Şi totuş, El a cântat cu toată inima, dovedint înaintea ucenicilor şi a cerului că este gata să facă lucrarea Tatălui Său. Textul ne spune că era o cântare de laudă. Nu era o cântare de jale, nu era una de bucurie naturală, ci o cântare de de laudă pentru Tatăl Său pe care L-a slăvit până în ultima clipă când Şi-a dat Duhul. El ştia ce Îl aşteaptă şi totuş a lăudat pe Dumnezeu cântând.

Cum s-a unit bucuria inimii Lui cu bucuria inimii Tatălui pentru că acea să pună bazele celei mai minunate lucrări pe care a cunoscut-o Universul: Salvarea noastră! Nu putem, fără îndoială, să pătrundem, să înţelegem şi să cunoaştem, în starea limitată pe care o avem acum, ce a însemnat unirea acestor două inimii în bucuria supremă că mântuirea noastră a fost împlinită. Cântarea de laudă a Domnului Isus se va continua în cer şi se va uni cu cântările de laudă a milioane de credincioşi pentru toată veşnicia.

Avem ceva de învăţat din textul acesta; da, să învăţăm să cântăm când suntem gata de a intra în valea plină de întuneric a acestei vieţi. Dar să cântăm şi să ne şi bucurăm? Am putea noi cânta când suferim? Ce greu este să cânţi când suferinţa te împiedică să vezi dincolo de mizeria dureilor şi a necazurilo care parcă nu se mai termină; să vezi că după orice nor întunecos, e un soare şi mai dulce şi mai tare şi mai strălucitor, este Soarele neprihănirii noastre care ne aşteaptă cu drag ca să pună capăt tuturor suferinţelor şi lacrimilor noastre şi să ne facă astfel, să intrăm în bucuria Lui!

Dar a cânta în suferinţă este un har deosebit.

Economia din perspectiva lui Dumnezeu!

„Nu vă îngrijoraţi de ziua de mâine” (Matei 6:34)

Un crainic de ştiri a făcut următoare glumă: „Vorbind despre economie, dacă nu ar fi ştirile rele nu ar mai fi ştiri deloc”. De fiecare dată când ne confruntăm cu o scădere economică, avem tendinţa de a uita că am mai trecut pe acolo şi am mai făcut lucrul acesta şi că am scăpat prin harul lui Dumnezeu. La fel ca evreii din vechime, anticipăm lucruri mai rele, răspândim descu­rajarea, ne alăturăm celor ce vorbesc de rău guvernul şi tânjim după „vremurile bune de mai demult”. Cum se aşteaptă Dumnezeu, care a scos apă din stâncă, a coborât mana din cer şi corbi ca să-l hrănească pe profetul flămând, ca poporul său să răspundă la vremurile dificile din punct de vedere financiar?

Răspunsul este următorul: alege economia corectă! În calitate de credincios, trebuie să alegi între două economii. Prima este împărăţia lui Dumnezeu unde El domneşte şi împărăteşte, unde El deţine toate resursele şi le împarte cu generozitate pentru a împlini nevoile poporului Său, inde­pendent de starea mondială a economiei. Cea de-a doua este împărăţia lumii acesteia, în care oamenii se întrec plini de egoism pentru a fi numărul unu. În împărăţia lui Dumnezeu regulile sunt inversate. El spune „cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre” (Isaia 55:9). În împărăţia lumii acesteia în care regula este: „la ce poţi şi descurcă-te cum poţi” eşti mereu vulnerabil faţă de lăcomie şi manipulare. Aşa că Dumnezeu i-a spus poporului Său: „alegeţi astăzi cui vreţi să slu­jiţi” (losua 24:15). Ce economie vei alege? Dacă eşti înţelept, îţi vei pune încrederea în economia lui Dumnezeu, te vei încrede în El şi „nu te vei îngrijora de ziua de mâine!”

Tu poţi fi biruitor!

Eram între prinşii de război de la râul Chebar,
s-au deschis cerurile şi am avut vedenii dumnezeieşti. …
Şi acolo a venit mâna Domnului peste
[mine].
(Ezechiel 1:1,3)

Nimic nu face Scriptura mai preţioasă pentru noi decât un timp de „captivitate“. Vechii psalmi ai Cuvântului lui Dumnezeu au cântat pentru noi cu compasiune pe malul râului nostru la Babel şi au răsunat iarăşi cu o nouă bucurie când am văzut că Domnul ne eliberează din captivitate şi aduce „înapoi pe prinşii noştri de război, ca pe nişte râuri în partea de miazăzi!“ (Psalmul 126:4).

Un om care a trecut prin mari greutăţi nu va putea fi uşor despărţit de Biblia lui. O altă carte ar putea părea altora identică, dar pentru el nu este la fel. Pe paginile vechi şi pătate de lacrimi ale Bibliei sale, a scris un jurnal al experienţelor sale în cuvinte pe care numai ochii lui le pot vedea. Prin aceste pagini, el are timp şi vine din nou la stâlpii casei lui Dumnezeu şi „la Elim, unde erau … finici“ (Ex. 15:27). Şi fiecare din aceşti stâlpi şi finici au devenit o amintire pentru el a unor momente critice din viaţa lui.

Ca să avem un beneficiu din captivitatea noastră, trebuie să acceptăm situaţia şi să fim hotărâţi să profităm de ea din plin. Îngrijorându-ne din cauza a ceea ce am pierdut sau ne-a fost luat nu va îmbunătăţi situaţia, ci doar ne va împiedica să ducem la desăvârşire ceea ce rămâne. Nu vom face decât să strângem şi mai tare frânghia în jurul nostru dacă ne răzvrătim împotriva ei.

În acelaşi fel, un cal agitat care nu vrea să se supună liniştit frâului său nu face decât să se stranguleze singur. Şi un animal iute care nu are astâmpăr în jugul lui nu face decât să-şi rănească umerii. Fiecare va înţelege de asemenea analogia pe care Laurence Sterne, un slujitor şi un autor al secolului al XVIII-lea, a aşternut-o pe hârtie cu privire la un graur şi un canar. El a vorbit de diferenţa dintre un graur neliniştit care şi-a rupt aripile luptând împotriva zăbrelelor coliviei sale şi strigând în continuu: „Nu pot ieşi! Nu pot ieşi!“ şi un canar supus care stătea pe stinghia lui şi cânta cântece care întreceau în frumuseţe chiar şi pe cele ale unei ciocârlii care se înalţă liberă până la porţile cerurilor.

Nici o nenorocire nu ne va aduce vreodată numai rău, dacă o vom prelua imediat într-o rugăciune fierbinte către Dumnezeu. Chiar şi când ne adăpostim sub un pom în timpul unei averse de ploaie, putem în mod neaşteptat să găsim fructe pe ramurile lui. Şi când alergăm la Dumnezeu, căutând adăpost la umbra aripilor Sale, întotdeauna vom găsi mai mult în El decât am văzut sau am ştiut vreodată.

Aşadar, prin încercările şi suferinţele noastre Dumnezeu ne dă revelaţii proaspete despre El Însuşi. Ca şi Iacov, trebuie să trecem „vadul Iabocului“ (Gen. 32:22) dacă vrem să ajungem vreodată la Peniel, unde el s-a luptat cu Domnul, a fost binecuvântat de Domnul şi a putut spune: „Am văzut pe Dumnezeu faţă în faţă, şi totuşi am scăpat cu viaţă“ (Gen. 32:30).

Fă ca această poveste să fie şi a ta, dragă captivule, şi Dumnezeu îţi va da „cântări de veselie noaptea“ (Iov 35:10) şi va „preface întunericul [tău] în zori“ (Amos 5:8)