O cântare în noapte!

„După ce au cântat o cântare de laudă, au ieşit spre Muntele Măslinilor”. Matei 26.30

Poate au mai fost şi alte ocazii când Domnul Isus a mai cântat, dar singura dată când Duhul Sfânt ne-a păstrat acest minunat aspect al stării sufletului Său, a fost în cea mai întunecoasă noapte din viaţa Lui de pe pământ. Era chiar înainte de drumul spre Gheţimani unde sufletul Său a fost „cuprins de o întristare de moarte”. El ar fi putut să cânte pe Muntele Schimbării la Faţă, sau în ziua când a intrat în Ierusalim printre strigătele de osanale, sau la nunta din Cana Galileii. Dar aceasta a fost „cântarea Lui în noapte” Ps. 77.6 Domnul nu a cântat singur dar starea sufletului Său nu putea fi împărtăşită de ucenicii Lui.

Bucuria pe care o avea în cântarea Lui de laudă, era „bucuria care-I era pusă înainte” ca să sufere crucea şi să dispreţuiască ruşinea. Era bucuria de a face voia Tatălui care umplea inima, deşi avea să sufere agonia ruşinii şi a batjocorilor. El avea să privească în umbrele întunecoase ale morţii în care avea să intre în curând pentru a pregătii calea mântuirii sufletelor noastre pierdute. Şi totuş, El a cântat cu toată inima, dovedint înaintea ucenicilor şi a cerului că este gata să facă lucrarea Tatălui Său. Textul ne spune că era o cântare de laudă. Nu era o cântare de jale, nu era una de bucurie naturală, ci o cântare de de laudă pentru Tatăl Său pe care L-a slăvit până în ultima clipă când Şi-a dat Duhul. El ştia ce Îl aşteaptă şi totuş a lăudat pe Dumnezeu cântând.

Cum s-a unit bucuria inimii Lui cu bucuria inimii Tatălui pentru că acea să pună bazele celei mai minunate lucrări pe care a cunoscut-o Universul: Salvarea noastră! Nu putem, fără îndoială, să pătrundem, să înţelegem şi să cunoaştem, în starea limitată pe care o avem acum, ce a însemnat unirea acestor două inimii în bucuria supremă că mântuirea noastră a fost împlinită. Cântarea de laudă a Domnului Isus se va continua în cer şi se va uni cu cântările de laudă a milioane de credincioşi pentru toată veşnicia.

Avem ceva de învăţat din textul acesta; da, să învăţăm să cântăm când suntem gata de a intra în valea plină de întuneric a acestei vieţi. Dar să cântăm şi să ne şi bucurăm? Am putea noi cânta când suferim? Ce greu este să cânţi când suferinţa te împiedică să vezi dincolo de mizeria dureilor şi a necazurilo care parcă nu se mai termină; să vezi că după orice nor întunecos, e un soare şi mai dulce şi mai tare şi mai strălucitor, este Soarele neprihănirii noastre care ne aşteaptă cu drag ca să pună capăt tuturor suferinţelor şi lacrimilor noastre şi să ne facă astfel, să intrăm în bucuria Lui!

Dar a cânta în suferinţă este un har deosebit.

De ce? De ce? De ce?

Probabil că nu de puţine ori ne-am pus tot felul de întrebări. Şi de multe ori am ajuns la concluzia că nu avem cum să descoperim de ce Dumnezeu a creat anumite lucruri. Ştim de ce a făurit Dumnezeu girafa? De ce a făcut şarpele? De ce a creat vulturii? În anii care au trecut, oamenii de ştiinţă au descoperit multe lucruri despre creaţiunile lui Dumnezeu, multe dintre ele necunoscute până atunci omului.

Dar ţi-ai pus întrebarea de ce te-a creat Dumnezeu pe tine? Să nu uiţi dragul meu că Dumnezeu nu a făcut nimic la întâmplare şi are un scop pentru tot ce a creat. El doreşte ca fiecare dintre noi să-L iubească şi să-L slujească din toată inima, făcând voia Sa. Cu toate acestea nu toţi oamenii fac lucrul acesta. Există oameni care sunt lipsiţi de înţelepciune încât uită să îndeplinească voia lui Dumnezeu şi îşi urmează propria cale prin viaţă. Ca urmare, au tot felul de necazuri. Dar dacă îţi predai viaţa în mâna Domnului şi te încrezi pe deplin în El, dacă asculţi de El, El te va folosi spre slava Sa. Astfel ajungi să fi o persoană deosebită, pusă deoparte pentru Dumnezeu.

Te-ai întrebat vreodată de ce unii oameni suferă accidente grave? De ce unii se îmbolnăvesc de boli incurabile? Şti de ce sunt atâţia oamenii orbi sau şchiopi? De ce au oamenii atâtea necazuri?

Ştim de ce sunt atâtea războaie sau cutremure? De ce sunt oameni care nu au ce mânca? De ce lasă Dumnezeu atâta suferinţă pe pământ? Se pare că nu avem răspuns la aceste întrebări. Dar dacă citim Biblia, vedem că aceste lucruri au apărut pe pământ atunci când Adam, primul om, nu L-a ascultat pe Dumnezeu. Atunci când Dumnezeu l-a creat pe Adam, El l-a aşezat într-o grădină frumoasă, un loc desăvârşit, totul era minunat, Adam şi Eva ar fi putut trăi veşnic fericiţi.

Dar când păcatul şi-a făcut apariţia printre oameni, el n-a adus decât necazuri, durere şi moarte. Cu toate acestea, cei ce se încred în Domnul Isus şi îl recunosc ca Mântuitor al lor, au mereu pe cineva care să-i ajute. S-ar putea să nu găsim răspuns la multe întrebări. S-ar putea să nu înţelegem multe câte se întâmplă, dar un lucru îl ştim foarte bine DUMNEZEU NE IUBEŞTE. Ştim că El este gata a ne sări în ajutor, ori ce ar fi. El este demn de toată încrederea noastră. Şi chiar dacă nu înţelegem multe lucruri, El îşi găseşte plăcerea în noi, cei care ne încredem în El.

În ziua când vom fi în ceruri, vom afla răspunsul la întrebările cere ne-au frământat aici, pe acest pământ. Nu ne vom mai întâlni acolo cu necazuri şi cu durere, acolo totul va fi desăvârşit.

Aici jos pe pământ vom afla pacea sufletului dacă ne punem toată încrederea în Domnul Isus, Mântuitorul nostru.

Biblia ne învaţă: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-l în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” Proverbe 3.5-6

Tu m-ai iertat!

Nu a fost dator să ne salveze dar El a făcut-o!

Acolo la Calvar a scris iertare in dreptul nostru! Haide-ţi să ne amintim de jertfa Lui într-un mod deosebit astăzi în prima duminică a anului 2010 şi să luăm decizia de a sta cu El la masă tot timpul în anul 2010 pentru că atunci vom avea viaţă.

Privind în urmă…

Binecuvintează, suflete, pe Domnul, şi nu uita   nici una din   binefacerine Lui.” Psalmul 103.2

Ai condus maşina vreodată pe versantul uni munte şi te-ai oprit în vârf pentru a privi înapoi?

Îmi aduc aminte drumul şerpuitor care urca în zig-zag pe Transfaăgărăşan. Câteodată intram într-o ceaţă atât de densă că erai nesigur pe unde merge maşina. Când am ajuns în vârf, ne-am uitat în jos de unde am venit. Acolo jos erau serpentinele pe care le-am urcat cu aşa mare grutate, totul era clar acum şi chiar se putea vedea la mare depărtare pentru că şi ceaţa s-a risipit. Ce panoramă!

Uneori ca buni creştini, trebuie să ne oprim din drumul vieţii şi să privim înapoi. Cu toate că acest drum al vieţii a fost sinuos şi abrupt, plin de probleme vom putea să vedem cum Dumnezeu ne-a călăuzit prin credincioşia Sa.

Iată ce poate vedea un creştin atunci când se uită înapoi:

1. Eliberarea pe care ne-a adus-o Domnul. „Aduţi aminte că şi tu ai fost rob în ţara Egiptului, şi Domnul, Dumnezeul tău, te-a scos din ea cu mână tare şi cu braţ întins…” Deuteronom 15.5

2. Felul cum ne-a călăuzit. „Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău,…” Deuteronom 8.2

3. Binecuvântările pe care ni le-a dăruit. „Aduţi aminte de zilele din vechime, socoteşte anii, vărstă de oameni după vărstă de oameni, Întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa, pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune. când cel Prea Înalt a dat o moştenire … aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său…” Deuteronom 32.7-12

4. Victoriile pe care le-a câştigat. „Recuoaşteţi astăzi – ce nu au putut recunoaşte şi vedea copii voştrii – pedepsele Domnului, Dumnezeului vostru, mărimea Lui, mâna Lui cea tare şi braţul Lui cel întin, semnele Lui şi faptele pe care le-a săvârşit în mijlocul Egiptului, împotriva lui Faraon, împăratul Egiptului şi împotriva întregii lui ţării. Recunoaşteţi ce a făcut El oştirii Egiptului, cailor lui şi carelor lui, cum a făcut să vină peste ei apele Mării Roşii, când vă urmăreau şi i-a nimicit pentru totdeauna; ce v-a făct în pustie, până la venirea voastră în locul acesta; ce a făcut lui Datan şi lui Abiram, fiii lui Eliab, fiul lui Ruben, cum pământul şi-a deschis gura şi i-a înghiţit, cu casele lor şi corturile lor, şi cu tot ce aveau în mijlocul întregului Israel. Căci aţi văzut cu ochii voştri toate lucrurile mari pe care le-a făcut Domnul.” Deuteronom 11.2-7

5. Încurajările pe care ni le-a dat. „Iată că astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pământesc. Recunoaşteţi dar din toată inimavoastră şi din tot sufletul vostru, că niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n-a rămas neîmplinit; toate vi s-au împlinit, niunul n-a rămas neîmplinit.” Iosua 23.14

Când suntem faţă în faţă cu dificultăţile, uităm adesea de credincişia lui Dumnezeu din trecut. Vedem numai rutele ocolitoare şi pericolele drumului pe care mergem. Dar acum după ce am trecut în anul 2010 priveşte în urmă la anul 2009 şi vei vedea bucuria victorie, chemarea urcuşului şi prezenţa Însoţitorului pe cale, care a promis că nu ne lasă şi nu ne va uita, şi dacă suntem astăziaici suntem datorită biruinţei e care am avut-o prin braţul puternic al Domnului.