Tu poţi să ierţi!

„Căci şi noi eram altă dată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vred­nici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru şi  dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit… pentru îndurarea Lui…”  TIT 3.3-5

Pe vremuri, în Pennsylvania trăia un bun predicator. El era stimat de locuitori, afară de unul care locuia lân­gă biserică. Acesta îl duşmănea de moarte pe predica­tor, producându-i necazuri peste necazuri. Într-o zi, s-a aflat că acel om nu era numai un duşman al bisericii, ci şi un trădător de ţară. Pe bază de dovezi, el a fost dus la Philadelphia, a fost judecat şi condamnat la moarte. Când a auzit această veste, predicatorul a plecat pe jos, distanţă de vreo 60 de mile, la generalul Washington şi a pledat pentru iertarea acelui om. După ce l-a as­cultat, generalul Washington i-a zis:

 – Îmi pare rău, dar nu pot satisface cererea pentru prietenul tău.

 – Prietenul meu? Nu, domnule general, el îmi este cel mai înverşunat duşman.

 – Cum, îţi este duşman şi pentru el ai venit 60 de mile pe jos? Atunci se schimbă situaţia; îi acord graţierea.

Generalul semnă actul de graţiere şi îl înmâna predicatorului. Acesta, fără să zăbovească, luă do­cumentul şi parcurse încă 15 mile pe jos până la locul unde trebuia să aibă loc execuţia.

Când predicatorul ajunse la locul de execuţie, spânzurătoarea era deja ridicată şi tocmai îl aduceau pe condamnat. Acesta, când îl văzu pe predicator, turbă de furie şi strigă că a venit să-l vadă în ştreang. Dar, fără să ia în seamă vorbele lui, predicatorul înmâna co­mandantului actul de graţiere. Acesta îl citi în faţa mulţimii adunate, îi desfăcu condamnatului cătuşele şi îl proclamă graţiat de vina lui. Din ziua aceea, toată duşmănia lui s-a topit devenind alt om.

Cele istorisite în aceste rânduri sunt o asemănare cu viaţa noastră. Şi noi am fost robiţi de răutate, am urât pe alţii şi am fost vrednici să fim urâţi. Dar s-a găsit un Mijlocitor în cele mai grele şi nefericite clipe ale vieţii noastre, atunci când sentinţa era de condamnare. Acest Mijlocitor a fost Mântuitorul. Prin moartea Sa la cruce a rezolvat problema graţierii noastre. El a suferit la cruce ca jertfă pentru păcatele oamenilor pierduţi, pentru ca „oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Numai pe această cale hotărâtă de Dumnezeu, poate fi eliberat omul. Şi toţi care au pri­mit îndurarea Mântuitorului au devenit oameni a căror duşmănie faţă de alţii s-a topit.


Ce au spus alţii despre IERTARE…

„A greşi este omeneşte, a ierta este dumnezeuieşte” Alexander Pope

„Nimic din lumea aceasta nu poartă mai clar pecetea Fiului lui Dumnezeu decât iertarea” Alice Cary

„Psihologia dinamică ne învaţă că putem dobândi sănătatea lăuntrică numai prin iertare – nu numai iertarea altora ci şi iertarea noastră proprie.” Joshua Lath Liebman

„Dacă sunt îndeplinite condiţiile pe care El le-a stabilit, Dumnezeu S-a obligat prin Cuvântul Său să ierte pe orice om de orice păcat din pricina lui Hristos.” Billy Graham

„Tată, iartă…”

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri… feceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri”. Matei 5.44-45

Catedrala din Cantebury, Anglia a fost distrusă de bombele germane în timpul ultimului război mondial. Când a fost reconstruită, s-a făcut o cruce din doi stâlpi carbonizaţi, recuperaţi din clădirea distrusă. S-a săpat pe ei o inscripţie care spunea: „Tată, iartă”. N-au îndrăznit să adauge pronumele care urmează în textul biblic: „Iartă-i” (adică „pe ei”) Luca 23.24, căci s-a socotit că era prea acuzator. Nemţii, erau ei, singurii vinovaţi? Britanicii n-aveau nimic pentru care să fie iertaţi?

noi ştim bine să deosebim vinovăţia altora şi am vrea să-i vedem în genuchi, umilindu-se şi cerând lui Dumnezeu iertare. În loc de a ne ruga lui Dumnezeu cu milă să-i ierte, am face mai bine să ne cercetăm pe noi înşine. Dacă o facem cu sinceritate, în prezenţa lui Dumnezeu, vom descoperii în noi necredincioşie, lipsă de dreagoste, de râvnă sau de devotament, mândrie ascunsă, atitudine lumească şi multe lucruri pe care Dumnezeu nu poate să le aprobe. Atunci în loc să spunem: „Tată, iartă-i”, vom spune cu o inimă mai smerită: „Tată, iartă-mă!”

Numai Domnul Isus putea să spună cu adevărat: „Tată, iartă-i”, pentru că El n-avea nimic pentru care trebuie să fie iertat.

Tu m-ai iertat!

Nu a fost dator să ne salveze dar El a făcut-o!

Acolo la Calvar a scris iertare in dreptul nostru! Haide-ţi să ne amintim de jertfa Lui într-un mod deosebit astăzi în prima duminică a anului 2010 şi să luăm decizia de a sta cu El la masă tot timpul în anul 2010 pentru că atunci vom avea viaţă.