Împărăţia lui Dumnezeu a venit!

Cum să înțelegem declarația solemnă care este vestea bună (în greacă eu-anghelia, de la care noi am făcut ”Evanghelia”) că ”Împărăția lui Dumnezeu a venit?” Unde a fost Dumnezeu până acum? Și ce înseamnă că acum a venit?

Ca să căpătăm răspunsul la aceste întrebări trebuie să ne uităm la două evenimente din Vechiul Testament. Primul eveniment se referă la prezența lui Dumnezeu în Templul din Ierusalim. Prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său era bunul cel mai de preț al poporului iudeu. Era semnul clar că ei sunt poporul ales al lui Dumnezeu și era garanția că El îi ocrotește: Cine ar îndrăzni să atace Ierusalimul, care era cetatea lui Dumnezeu și în care era Templul în care locuia Dumnezeu?!

Iudeii au abuzat de prezența lui Dumnezeu între ei: au călcat legământul, au trăit în tot felul de fărădelegi și au comis idolatrie, considerând că Dumnezeu nu va pleca de la ei indiferent ce ar face ei! Ei se considerau în siguranță și de aici jocul lor cu păcatul, de aici permisivitatea lor.

A venit însă momentul în care răbdarea lui Dumnezeu a ajuns la capăt. După avertismente repetate prin prooroci, Dumnezeu a hotărât să plece din mijlocul lor și astfel să-i lase pradă dușmanilor lor. Ezechiel a văzut scena plecării lui Dumnezeu din Templu și din Ierusalim:
”Atunci slava lui Dumnezeu s-a ridicat de pe heruvimi și S-a îndreptat spre pragul casei, așa încât Templul  s-a umplut de nor și curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului…
”Slava Domnului a plecat din pragul Templului și S-a așezat pe heruvimi. Heruvimii și-au întins aripile și s-au înălțat de pe pământ sub ochii mei…
”Slava Domnului S-a înălțat din mijlocul cetății și S-a așezat pe muntele de la răsăritul cetății…(Ezechiel 10:4, 18-19 și 11:23)

 

După cei șaptezeci de ani de robie babiloniană, evreii s-au întors la Ierusalim și și-au reclădit Templul. Dar! Dumnezeu nu S-a mai întors! Slava Lui n-a umplut și Templul acesta! Astfel se face că între evrei a rămas întrebarea dureroasă: Când Se va întoarce Dumnezeu în Sion?

Al doilea  eveniment are o cuprindere mai largă: el privește întreaga umanitate. În grădina Eden, neascultarea primilor oameni a dus la ruptura dintre ei și Dumnezeu: Dumnezeu i-a alungat din Eden, i-a alungat din prezența Sa. Apostolul Pavel comentează evenimentul acesta astfel:
”Fiindcă n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoașterea lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite” (Romani 1:28).

Dumnezeu a plecat din om! Fiindcă omul a zis: ”Mintea mea îmi este suficientă; eu pot trăi fără Dumnezeu”, Dumnezeu i-a zis: ”Eu plec; te las în voia minții tale, ca să vezi unde vei ajunge fără Mine.” Rezultatul a fost corupția umană, ale cărei consecințe le suportăm și astăzi.

Întrebarea întregii umanități, deci, ar trebui să fie: ”Oare nu mai vine Dumnezeu înapoi?”
Dar este necesar să mai punem o altă întrebare: Când a plecat Dumnezeu, cine i-a luat locul? Răspunsul ni-l dă Fiul lui Dumnezeu, Domnul Isus, când îl numește pe Diavolul ”Stăpânitorul lumii acesteia” (Ioan 12:31; 14:30 și 16:11). Omul a dorit să fie independent de Dumnezeu și Dumnezeu a plecat de la el. Dar omul n-a rămas independent, ci a intrat imediat sub stăpânirea celui pe care l-a ascultat, adică Satan, care a devenit atunci ”stăpânitorul lumii acesteia.” Apostolul Ioan descrie aceeași situație când scrie că ”toată lumea zace sub cel rău” (1 Ioan 5:19).

Toate religiile antice erau încercări ale omului de a se re-lega cu Dumnezeu. De aici numele de ”religie”, care vine de la cuvântul latin religo, religare. Înțeleptul Solomon a scris: ”Multe căi par bune omului, dar la urmă se vede că duc la moarte” (Proverbe 14:12; 16:25).

Întrebarea generală, deci, era: ”Cum să restabilim legătura cu Dumnezeu?” Ca să căpătăm răspunsul, să ne uităm din nou în Biblie. Aici întrebarea este: Când Se va întoarce Dumnezeu? Profetul Isaia a fost omul lui Dumnezeu care a văzut cel mai clar viitorul. El a văzut momentul întoarcerii lui Dumnezeu. Iată cum a descris el evenimentul acesta glorios și dătător de bucurie:

”Un glas strigă: ”Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru…
”Atunci se va descoperi slava Domnului și în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit…
”Suie-te pe un munte înalt ca să vestești Sionului vestea cea bună; înalță-ți glasul cu putere ca să vestești Ierusalimului vestea cea bună; înalță-ți glasul, nu te teme și spune cetăților lui Iuda: ”Iată Dumnezeul vostru! Iată Dumnezeul vostru vine cu putere și poruncește cu Brațul Lui; iată că plata este cu El și răsplătirile vin înaintea Lui. El își va paște turma ca un păstor, va lua mieii în brațe, îi va duce la sânul Lui și va călăuzi blând oile care alăptează” (Isaia 40:3,5,9-11).

Viziunea devine și mai clară în capitolul 52:
”Ce frumoase sunt pe munți picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: ”Dumnezeul tău împărățește!” Iată, glasul străjerilor tăi răsună; ei înalță glasul și strigă toți de veselie, căci văd cu ochii lor cum se întoarce Domnul in Sion!” (Isaia 52:7-8). Dar cum vine Dumnezeu? Profetul ne dă imediat răspunsul:
”Domnul Își descopere Brațul Său cel Sfânt înaintea tuturor națiunilor și toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru” (versetul 10).

Trebuie să înțelegem expresia ”Brațul Lui”. O vedem mai întâi în 40:10, unde citim că Dumnezeu ”poruncește cu putere cu Brațul Lui”. Brațul este o extensie în afară a unei persoane. Cu brațul atinge, prinde, etc. În Isaia, ”Brațul” este personificat. Aceasta se vede mai ales din 53:1-2: ”Cine a cunoscut Brațul Domnului? El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă… N-avea nici frumusețe, nici strălucire… etc.”. Dumnezeu Îl mai numește și ”Robul meu” (52:13). Despre Robul Domnului se mai vorbește în 42: 1-6; 49:1-6; 50: 4-10. Acest Personaj apare și în 61:1-3 (Aici El nu este numit ”Robul Domnului”, dar legătura dintre acest text și 42:1, unde apare prima dată titlul ”Robul Meu” este  faptul că Duhul Domnului este peste El). Acest text din urmă este citit de Domnul Isus în sinagoga din Nazaret și îl aplică la Sine (Luca 4: 17-21).

Întrebarea dureroasă a omenirii este: ”Când Se va întoarce Dumnezeu la noi?” Domnul Isus, identificându-Se cu Robul Domnului și cu Brațul Domnului, ne dă răspunsul: ”Acum a sosit vremea! Dumnezeu Se întoarce la omenire prin Mine. Eu sunt ”Brațul Domnului”. Așa cum brațul este una cu trupul, tot așa ”Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10:30). Tatăl vine la voi prin Mine!

Dar trebuie să mai vedem o legătură. În Isaia 52: 7-8, acolo unde se anunță vestea bună (Evanghelia!) că Dumnezeu Se întoarce în Sion, această veste este formulată mai întâi prin aceste cuvinte: ”Dumnezeul tău împărățește!” Cu alte cuvinte, Dumnezeu Se întoarce la tine ca Împărat, ca să-Și ia în stăpânire teritoriul uzurpat de un dușman. Exact la acestea se referă Domnul Isus când anunță că vestea bună este că a venit la noi Împărăția lui Dumnezeu! Și că ea a venit la noi prin Persoana Lui, care este Robul Domnului și Brațul Domnului.

Un teolog din Evul Mediu a pus toate aceste idei într-o formulă magistrală în limba latină: Ubi Cristus, ibi regnus Deo, adică: ”Acolo unde este Cristos, acolo este Împărăția lui Dumnezeu”.

de. Iosif Ţon

Psalmul 19 (3)

v.4b-6 „În ceruri El a întins un cort soarelui. Şi soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă ăn drumul lui cu bucuria unui viteaz: răsare la un capăt al cerurilor, şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic ne se ascunde de căldura lui.”

Soarele: această creaşie extraordinară a lui Dumnezeu! Din deşertul Africii până la munţii Americii de Sud şi de la coasta Californiei până la culmile Himalaiei, globul incandescent al soarelui răspândeşte lumină şi împarte viaţă tuturor plantelor şi animalelor. Stai puţin pe loc şi întreabă-te: Ce s-ar întâmpla dacă soarele s-ar stinge dintr-o dată? numai gândul acestei posibilităţi ne umple de fiori! Oamenii, împreună cu toate celelalte lucruri existente pe pământ ar îngheţa într-o clipită. Notaţi că Genesa 1.3 ne spune că mai întâi a fost creată lumina şi numai după aceea celelalte elemente ale creaţieie. Soarele este izvorul dătător de lumină, tot aşa cum Domnul Isus este singura sursă de lumină pemtru inimile oamenilor: „Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume” Ioan 1.9.

Dragostea Domnului Isus este nelimitată ca şi lumina soarelui şi poate fi experimentată de oricine. Slavă Domnului! Într-o zi soarele şi cerul vor trece, dar credincioşii vor păşi dincolo de porţile cerului şi vor intra în locul în care nu va mai fi nevoie de soare pentru că Domnul va fi Lumina lor! Apoc. 22.5

„…nimic nu se poate ascunde de căldura lui.”

Cum am putea atunci să scăpăm de privirea Fiului lui Dumnezeu? Va veni vremea când tot ceea ce a fost înfăptuit de fii oamenilor va fiscos la lumină. Mai bine să trăim încă de pe acum sincer şi deschis şi să îngăduim luminii venite din partea lui Dumnezeu să ne cureţe lăuntrul nostru. Să trăim fumos înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor. Nu vă înşelaţi, Dumnezeu ne cunoaşte toate gândurile şi toate pornirile inimii. Nimic nu se poate ascunde de El. Înaintea Lui totul este gol şi descoperit. Să umblăm înaintea Lui cu grijă şi cu teamă sfântă, aşa încât în ziua marii judecăţi să putem auzi minunatele cuvinte: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” Matei 25.34

Există o paralelă între creaţie şi Cuvântul scris a lui Dumnezeu, amândouă sunt inspirate de Dumnezeu şi amândouă au fost aduse în fiinţă de activitatea Duhului Sfânt. Aceasta reiese din compatrarea pasajului din Genesa 1.2 cu pasajul din 2 Petru 1.21

Există totuş o deosebire majoră între cele două: creaţia este temporară, în tim ce Cuvântul Domnului dăinuieşte pe vecie. Domnul Isus a spus: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” Matei 24.35

Este important să ţinem minte că natura, cu toată desăvârşita ei frumuseţe, a fost creată pentru a sluji de slavă lui Dumnezeu. Nu trebuie şi nici n-avem voie să ne închinăm la natură Romani 1.25. Doar în Dumnezeu şi în Cuvântul Său etern putem găsi stabilitate şi siguranţă, atât pentru viaţa de acum, cât şi pentru cea viitoare.

va urma…